Filmările pentru serialul „Bridgerton” s-au reluat. Ce a declarat producătorul seriei de succes

După ce au fost nevoiți să pună pauză unuia dintre cele mai dorite seriale ale momentului, producătorii au anunțat în mod oficial faptul că filmările pentru serialul Bridgerton s-au reluat. Fanii au așteptat cu sufletul la gură această veste. La sfârșitul lunii iulie, platourile de filmare au fost închise. Decizia a venit după ce s-au depistat două cazuri de COVID-19 în interiorul echipei.

Publicat: 6 august 2021, 0:32

Deși s-a crezut inițial că filmările vor fi suspendate pentru o perioadă mai lungă de timp, producătorul le-a făcut fanilor seriei o surpriză frumoasă. Acesta a sigurat siguranța echipei și a reușit să reia filmările pentru cel de-al doilea sezon.

Filmările pentru serialul ”Bridgerton” s-au reluat

Serialul Bridgerton a devenit foarte îndrăgit de oamenii din întreaga lume. Primul sezon a reușit să obțină mai bine de 10 nominalizări. Deși unul din actorii principali, Rege Jean-Page a anunțat că nu se va întoarce pe platourile de filmare pentru un al doilea sezon, fanii așteaptă cu nerăbdare să vadă primele imagini.

Vezi mai multe imagini în Galeria Foto!

Netflix a dezvăluit numele a patru noi membri care se alătură serialului / Profimedia Images

Speculațiile privind lansarea celui de-al doilea sezon au început să circule pe internet cu mult înainte ca acesta să fie anunțat în mod oficial. Însă pandemia le-a îngreunată producătorilor munca pe platourile de filmare.

După ce au anunțat suspendarea oficială din cauza a două cazuri de COVID-19 din interiorul echipei, producătorii vin cu vești bune. Se pare că filmările pentru serialul Bridgerton s-au reluat în condiții de maximă siguranță.

Ne-am întors pe drumul nostru. Avem o mică întârziere din cauza pandemiei de COVID-19, dar sunte înapoi. Chiar la acest moment, mă ocup de editarea primelor episoade din cel de-al doilea sezon. Pot spune că arată minunat.

– Chris Van Dusen

Producătorul și-a liniștit imediat fanii cu vestea că filmările pentru serialul Bridgerton s-au reluat. Sezonul doi va avea în continuare la bază una din cărțile autoarei Julia Quinn.

De această dată povestea va fi centrată mai mult asupra personajului Anthony Bridgerton. Conform surselor, întregul fir narativ urmează povestea acestuia și parcursul său pentru a-și găsi partenera potrivită. 

De ce au fost suspendate filmările serialului inițial

La jumătatea lunii iulie a anului acesta vestea tristă că filmările serialului au fost suspendate a ajuns la fanii din întreaga lume. După ce au așteptat cu sufletul la gură să vadă primele episoade, se pare că începutul serialului urma să fie amânat.

Motivul principal pentru care s-au suspendat filmările au fost două cazuri de COVID-19. Producătorii au depistat două persoane din echipă fiind infectate cu virusul periculos și au decis să nu pună în pericol restul actorilor.

Pentru a asigura protecția tuturor celor de pe platourile de filmare, s-a decis suspendarea filmărilor pentru o perioadă nedeterminată. Vestea aceasta a venit foarte greu pentru fanii care erau nerăbdători să-și revadă personajele preferate. Nu s-a cunoscut exact data la care se vor relua munca. Totuși, oamenii au așteptat cu sufletul la gură un semn din partea echipei oficiale.

Așteptarea a luat în cele din urmă sfârșit. Filmările pentru serialul Bridgerton s-au reluat, iar producătorii sunt gata să aducă pe marile ecrane cel mai îndrăgit serial al momentului. 

RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Divertisment
Serena Williams a pozat într-un costum sexy de baie. Corpul sportivei a trecut printr-o transformare neașteptată în ultimul an
Serena Williams a pozat într-un costum sexy de baie. Corpul sportivei pare că a trecut printr-o transformare neașteptată în ultimul an. Fosta jucătoare de tenis a reușit să piardă mai multe kilograme, iar acum...
2
Horoscop
Zodii care sunt destinate succesului. Nativii care au parte de recunoaștere din partea celor din jur
Există unele zodii care sunt destinate succesului. Acești nativi au pate de recunoaștere din partea celor din jur și se bucură de reușite ori de câte ori își propun să înceapă un nou proiect....
3
Divertisment
Jennifer Lopez s-a fotografiat în compania unui bărbat chipeș la un restaurant de lux. Artista e fericită, în ciuda criticilor după concertul din Dubai
Jennifer Lopez s-a fotografiat în compania unui bărbat chipeș la un restaurant de lux. Artista părea într-o dispoziție bună în Dubai, iar pozele cu ea și domnul misterios sunt pe primele pagini ale tabloidelor....
4
Horoscop
Nativii care pot trăi o perioadă de abundență până în noiembrie 2025. Cine sunt zodiile norocoase ale anului
Jupiter, planeta abundenței, este în mișcare directă până în noiembrie 2025. Ai mai jos lista cu nativii care pot trăi o perioadă de abundență până în noiembrie 2025. Vezi dacă te numeri printre ele....
5
Divertisment
Cum a fost surprinsă Shiloh după finalizarea divorțului părinților săi. Fiica Angelinei Jolie și a lui Brad Pitt și-a găsit un refugiu
Vezi mai jos cum a fost surprinsă Shiloh la câteva săptămâni după finalizarea divorțului părinților săi. Bătălia legală dintre cei doi foști soți a durat ani de zile și s-a lăsat cu acuzații grave....
PARTENERI