Horoscopul lunii august 2023. Balanțele și Vărsătorii își regăsesc liniștea sufletescă

Nativii din zodiac vor fi plini de energie și horoscopul lunii august 2023 le aduce provocări la fiecare pas. Chiar dacă este ultima lună de vară, aceasta vine cu schimbări importante pe plan personal. Unele dintre acestea sunt binevenite, pe când altele îi vor lua prin surprindere pe cei mai puțini pregătiți. Astrele vor fi întotdeauna alături.

Cristiana Coman
Publicat: 25 iulie 2023, 9:45

Zodiile au șansa acum să descopere ceea ce își doresc cu adevărat. Atât de la viitor, cât și de la propriul sine. O regăsire pe care nu o credeau posibilă îi ajută să exploreze viața din punct de vedere emoțional și spiritual. Citește horoscopul de mai jos pentru a vedea previziunile astrale pentru fiecare zodie în parte.

Horoscopul lunii august 2023

Încercările ce îi așteaptă pe nativii din zodiac au fost așteptate multă vreme. Dacă unii descoperă acest lucru printr-o agitație continuă, alții se bucură de fiecare rezultat. Va fi vorba despre emoții mai profunde, dat fiind și Luna Plină care va sta pe cer. Printre favoritele acestei luni avem zodiile de aer.

Descoperă ce îți rezervă astrele în funcție de zodia în care te-ai născut!

Berbec : 21 martie – 19 aprilie

Nativii Berbec țin să călătorească foarte mult în această perioadă. Se descoperă pe sine, dar și pe cei din jur. Au parte de momente inedite alături de prieteni și familie și se reconectează la natură. Specialiștii avertizează totuși că sănătatea este cea care primează. De aceea, sunt indicate vizite în cabinetul medicului pentru controale de rutină. Semnele pe care corpul le oferă nu trebuie ignorate. La locul de muncă lucrurile merg așa cum trebuie, fără niciun fel de schimbare. Dragostea mai poate aștepta, asta dacă cei singuri nu sunt pregătiți pentru responsabilități majore.

Taur : 20 aprilie – 20 mai

Nativii Taur vor să demonstreze că locul pe care îl ocupă în societate este unul pentru care au muncit îndelung. Anumite responsabilități profesionale le vor crește mândria de sine și îi vor ridica deasupra tuturor. Pentru a rămâne cu picioarele pe pământ trebuie câteodată să se desprindă de mediul cotidian.

Astrele le vor fi întotdeauna alături pentru a le oferi o mână de ajutor. Pe plan sentimental este momentul unei regăsiri. Nativii care se află deja într-o relație vor să treacă testul timpului. Pentru cei care își caută un partener, acum este momentul să își dea seama ce își doresc cu adevărat.

Gemeni : 21 mai – 21 iunie

Nativii Gemeni sunt pregăiți să își schimbe viața într-un mod pe care nu l-au mai încercat. Fiecare pas pe care îl fac în ultima lună de vară aduce cu sine încrederea mult visată. Poate fi vorba despre schimbarea locuinței, a locului de muncă sau poate chiar o cerere în căsătorie. Indiferent de situație, este o nouă etapă pe care o așteaptă de ceva timp. Munca pe care au depus-o aceștia la începutul verii este acum vizibilă. O veste importantă din partea unui membru de familie poate schimba într-un fel mersul lucrurilor.

Rac : 22 iunie – 22 iulie

Nativii Rac sunt urmăriți de noroc în ultima lună a verii. Pe plan personal reușesc să descopere ceea ce își doresc cu adevărat, fără a mai căuta lucruri fără scop. La locul de muncă vorbim despre o avansare, ceea ce aduce după sine o vacanță binemeritată. Dacă vorbim despre cei singuri, este posibil ca aceștia să-și găsească sufletul pereche atunci când se așteaptă mai puțin. O persoană din trecut revine în viața lor și dorește să reia o anumită legătură. Cu toate că la început sunt reticenți, Racii nu vor da înapoi. În ceea ce privește sănătatea, lucrurile merg cum nu se poate mai bine pe acest palier.

Leu: 23 iulie – 22 august

Nativii Leu au parte de provocări în luna august. O ceartă serioasă cu un membru al familiei poate degenera. Legăturile pierdute acum vor fi cu greu recuperate în viitor. Cu toate că astrele vor veni asupra lor cu vești excelente privin spera sănătății, lucrurile care îi vor face fericiți vor fi totuși departe. Vindecarea interioară va putea fi posibil doar cu eforturi susținute, arată Astrology.com. Pe plan financiar lucrurile par să nu mai fie atât de roz ca până acum. Anumite cheltuile au adus după sine golirea conturilor bancare. Cumpătarea este cuvântul care ar trebui să primele cel puțin în următoarele luni.

Fecioară: 23 august – 22 septembrie

Nativii Fecioară vor să ia orice situație într-un ritm mult mai lent ca până acum. Dacă s-au grăbit, acum este cazul să lase ca lucrurile să meargă din interție. Pot cântări astfel avantajele și dezavantajele fiecărei situații pentru a vedea unde se situează cu adevărat. Au nevoie de sinceritatea atât din partea partenerului cât și din partea sinelui. Chiar dacă o bună perioadă de timp au ascultat sfaturile celor din jur, acum sunt pregătiți să privească dincolo de ceea ce au trăit.

Balanță: 23 septembrie – 23 octombrie

Nativii Balanță sunt provocați în zona relațiilor. Dacă până acum au fost confuzi în ceea ce privește dorințele lor din partea partenerilor, acum lucrurile vor fi și mai complicate. Acest eveniment va aduce cu sine sentimente contradictorii. Vor fi provocați să iasă din zona de confort și să-și pună întrebări pe care până acum nu le-au crezut posibile, spune Yourtango.com. Cu toate că de cele mai multe ori acest semn zodiacal este mânat de corectitudine, de data aceasta avem o situație mai puțin obișnuită în viața sa. Nu este cea mai ușoară perioadă prin care trece. Astrele sfătuiesc ca răbdarea să fie cuvântul de ordine.

Scorpion: 24 octombrie – 21 noiembrie

Nativii Scorpion au parte de momente trăite la intensitate maximă. Își regăsesc situații din trecut pe care le voiau uitate și se întorc acolo de unde au plecat. Acest lucru poate aduce un dezechilibru care nu îi va pregăti câtuși de puțin pentru ceea ce urmează. Astrele îi sfătuiesc să fie atenți la fiecare semn pe care îl vor primi de acum înainte. Pe plan sentimental vor simți anumite conexiuni cu cei din jur, fără însă a forța lucrurile. Cei care se află deja într-o relație au parte de surprize. Pot fi atât plăcute cât și neplăcute. Sfera sănătății nu aduce schimbări majore.

Află totul despre zodia Scorpion, de la trăsături și până la personalitate. Ce spun specialiștii

Săgetător: 22 noiembrie – 21 decembrie

Nativii Săgetător vor să-și valorifice existența prin fiecare relație pe care o întâlnesc la sfârșit de vară. Vor exista anumite mesaje de neînțeles din partea celor dragi. Comunicarea este cheia acum, fără niciun alt argument. Vor să-și descopere personalitatea și în anumite situații o fac fără să gândească prea mult. Sănătatea le este pusă în joc dintr-o simplă neatenție. Pot prezenta anumite tulburări din cauza unor discuții în contradictoriu cu partenerul de viață. Astrele spun că este o perioadă destul de tumultoasă.

Capricorn: 22 decembrie – 19 ianuarie

Nativii Capricorn sunt atenți la detalii în această perioadă. Nu vor să mai trăiască ceea ce au simți pe propria piele într-un trecut nu foarte îndepărtat. Vor să facă o schimbare, iar aceasta va veni atunci când se vor aștepta mai puțin. Ajutorul din partea unui prieten va veni la momentul oportun. Anumite parteneriate la locul de muncă pot crea divergențe. Specialiștii recomandă o vacanță sau cel puțin o schimbare de peisaj pentru reîncărcarea bateriilor.

Vărsător: 20 ianuarie  – 18 februarie

Nativii Vărsător vor relua legături de mult pierdute cu oamenii dragi. Dacă până acum au locuit într-un con de umbră, acum a venit momentul să se descopere pe sine. Vor crea un anumit joc pe care îl vor urma fără a mai da înapoi. Mesajele venite din partea astrelor apar ca un semn de provocare. O discuție cu o persoană dragă le va schimba percepția despre trecut și viitor. Sănătatea nu este ceea ce trebuie să-i îngrijoreze în acest moment.

Pești: 19 februarie – 20 martie

Nativii Pești se regăsesc și realizează că tot ceea ce au trăit până acum a fost prin prisma gândurilor celor din jur. Ultima lună de vară îi va găsi într-o oază de liniște pe care nu au mai trăit-o. Se gândesc la o vacanță, chiar dacă nu atât de departe de plaiurile mioritice. Specialiștii recomandă mici vizite în cabinetul doctorului pentru a se asigura că totul este bine. Mesajele subliminale din partea astrelor nu trebuie evitate, chiar dacă până acum a existat un soi de scepticism în ceea ce privește această situație.

RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Horoscop
Universul are un mesaj important pentru 3 semne zodiacale pe 24 noiembrie 2024. Află dacă te numeri printre ele
Universul are un mesaj important pentru 3 semne zodiacale pe 24 noiembrie 2024. Acești nativi s-ar putea să se bucure de oportunități de dezvoltare. Zodiile sunt sfăuite să fie atente la semnele pe care...
2
Horoscop
Cum ar putea să arate următorii 20 de ani pentru nativii din zodiac. Pluto în Vărsător își continuă călătoria transformatoare
Te întrebi cum ar putea să arate următorii 20 de ani pentru nativii din zodiac? Pluto în Vărsător își continuă călătoria transformatoare. Viețile nativilor din zodiac sunt pe cale să se schimbe pentru totdeauna....
3
Horoscop
Zodii norocoase în ziua de 24 noiembrie 2024. Trei nativi care vor avea parte de reușite
Astrologii vorbesc despre cele trei zodii norocoase în ziua de 24 noiembrie 2024. Acești nativi au parte de multe surprize plăcute din partea Universului. Cele mai multe zodii vor observa și o perioadă marcată...
4
Horoscop
Viața se schimbă pentru aceste două semne zodiacale în ziua de 25 noiembrie 2024. Află dacă te numeri printre ele
Viața se schimbă pentru aceste două semne zodiacale în ziua de 25 noiembrie 2024.  Aceste două zodii vor avea parte de surprize plăcute pe tot parcursul zilei. Jupiter, planeta norocului și a abundenței, va...
5
Rețete
Plăcintă cu dovleac de post. Rețetă simplă și ușoară
Această plăcintă cu dovleac de post este ușor crocantă la exterior, datorită foilor de plăcintă coapte, și are o umplutură parfumată și dulce, înmiresmată cu scorțișoară. Dovleacul copt oferă o aromă dulce, caldă și...
PARTENERI