Chiar și Pink a avut o remarcă atunci când și-a dat seama că cei mici fură toată atenția pe covorul roșu al evenimentului. „Nu cred că știu unde se află în acest moment”, a glumit artista. Carey Hart, soțul vedetei, a fost și el foarte mândru de micuții Willow și Jameson, scrie People.com.
Imagine rară cu Pink și cei doi copii ai ei
Pink a purtat o rochie aurie cu franjuri de la Bob Mackie. Ea a fost foarte mândră când fiica ei de 11 ani a spus că e foarte încântată să o vadă pe „mama și pe Imagine Dragons” pe scena evenimentului. Cântăreața a avut o reprezentație impecabilă pe scena American Music Awards 2022. Acesta a cântat piesa „Never Gonna Not Dance Again”, de pe următorul ei album, Trustfall, care se va lansa în luna februarie a anului viitor.
Vezi mai multe imagini în GALERIA FOTO!
Pink a susținut o reprezentație și în memoria actriței și cântăreței Olivia Newton-John. Aceasta a murit din cauza cancerului la sân la vârsta de 73 de ani în luna august.
De-a lungul carierei sale, Olivia a primit 10 premii AMAs. Ea a fost gazda show-ului alături de Glen Campbell și Aretha Franklin în 1976.
Înainte de show-ul tribut, Pink a spus pe covorul roșu că a avut onoarea să fie alături de Olivia de mai multe ori și că era una dintre cele mai drăguțe persoane. Întrebată ce planuri are după participarea la eveniment, Pink a spus că ea și familia ei vor merge pur și simplu să ia cina împreună.
Pe lângă Pink și Imagine Dragons, pe scenă au urcat și Carrie Underwood, Yola, GloRilla, David Guetta, Bebe Rexha, Dove Cameron, Anitta, Lil Baby, J.I.D., Tems, Wizkid, Charlie Puth, Ari Lennox și Stevie Wonder.
Ce surprize are Pink pentru fanii ei
Spectacolul lui Pink la AMA din 2022 este doar o mică parte din ceea ce va urma în turneul ei din America de Nord de vara viitoare. În turneu, i se vor alătura trupele Brandi Carlile, Pat Benatar și Neil Giraldo, Grouplove și DJ KidCutUp, care vor cânta în deschidere.
Trustfall marchează al nouălea album de studio al artistei și primul de la Hurts 2B Human din 2019.
„Albumul meu este o parte din mine. Cred că sunt un exemplu al modului în care poți trăi autentic și fără teamă, în anumite moduri”, a spus Pink la Good Morning America săptămâna trecută.
„Și dacă te uiți la spectacolul meu… Sunt un artist în turnee. Suntem diversi, incluzivi, suntem un model a ceea ce poate funcționa”.
Pink a continuat spunând că albumul a fost scris în timpul pandemiei de COVID-19. S-a simțit inspirată în timp ce reflecta asupra propriului loc în lume.
„Mi-am luat timp”, a spus ea despre realizarea albumului. „Am avut timp și mi s-au întâmplat o mulțime de lucruri cu adevărat devastatoare. Eu și fiul meu ne-am îmbolnăvit de COVID. Așa am aflat ceea ce contează de fapt pentru mine. Și este nevoie de o criză pentru a face asta.”
Ea a continuat: „Este nevoie ca copiii tăi să se îmbolnăvească pentru a spune: . Vreau să pun doar adevărul în lume. Vreau să fiu doar autentică. Și vreau să fiu o persoană mai bună.”