Interviu CaTine La Masculin cu Viorel Dragu: „O femeie n-ar trebui să spună că nu e destul de bună”

Viorel Dragu cunoaște foarte bine lumea stand-up-ului și reușește cu fiecare show să aducă zâmbetul pe buzele celor mai mulți spectatori. Alături de Teo, Costel și Dan Badea, Vio poate să fie urmărit în cadrul celei mai noi emisiuni Antena 1, Stand-Up Revolution. De această dată însă, juratul emisiunii și-a rupt din timp și ne-a răspuns întrebărilor în cadrul unui interviu CaTine La Masculin.

Beatrice Ioana
Publicat: 30 mai 2022, 12:42
Actualizat: 3 februarie 2023, 10:41
Viorel Dragu este o persoană destul de discretă, însă se simte de fiecare dată în largul său atunci când se află în fața camerelor de filmat / CaTine.ro

Viorel Dragu este o persoană destul de discretă, însă se simte de fiecare dată în largul său atunci când se află în fața camerelor de filmat. Comediantul ne-a oferit mai multe informații despre viața personală, dar și despre modul în care reușește să gestioneze provocările din viața profesională. În ciuda faptului că este cunoscut de mulți oameni, Vio mai are multe lucruri pe care nu le-a dezvăluit până acum public.

Interviu CaTine La Masculin cu Viorel Dragu

Viorel Dragu reușește să facă spectacol de fiecare dată când urcă pe scenă. Acesta se bucură și se încarcă cu energie de la publicul pe care îl face să râdă. Spectacolele de stand-up comedy sunt pe primul loc, iar comediantul spune că ține fiecare spectacol cu pasiune și dedicare. Pe lângă show-urile live, Vio are în desfășurare și alte proiecte importante.

– Spune-mi ceva despre tine care să nu fie știut în presă.
– Orice despre mine nu e știut în presă. Nu sunt vedetă. Sper ca emisiunea să facă rating, dar nu ca să fiu eu celebru. Mi se pare plăcut când te recunosc oamenii.

 Ce îți place cel mai mult la meseria ta?
– Ar fi în zona de clișeu. Îmi place că nu am șef, deși cred că aș funcționa mai bine dacă aș avea un șef. 

– Care crezi că e tema pe care o abordezi de cele mai multe ori în show-uri și care prinde la public?
– Am multe glume cu referire la relații. Am destul material pe tema asta. Nu e un anumit subiect care prinde mai bine, dar dacă e o glumă bună se râde.

Viorel Dragu, despre emisiunea Stand-Up Revolution

Vio, Teo, Costel și Dan Badea sunt colegi în cadrul show-ului Stand-Up Revolution. La fel ca ceilalți, Vio spune că cel mai mult se bucură de libertatea pe care meseria sa i-o aduce. Teo a oferit și el mai multe amănunte despre acest aspect al meseriei sale în cadrul unui interviu degajat CaTine la Masculin.

 Cum ai descrie Stand-Up Revolution?
– E fain și e viitorul stand-up-ului. Avem ocazia să judecăm alți oameni. În primul rând e o emisiune amuzantă. Ne-am uitat și noi la primul episod și chiar e amuzant. Am râs și e montat bine.

– Dacă ar fi să oferi o calitate pentru Teo, Costel și Dan Badea, care ar fi aceea?
– Dan Badea e așa foarte relaxat și îmi place asta la el. La Costel îmi place umorul. Costel este acel talent nativ. Teo e creierul și îi merge mintea foarte bine. El știe foarte multe chestii, e un wikipedia ambulant.

Ce spune Viorel Dragu despre cele mai importante femei din viața sa

Deși spune despre el că nu este un bărbat romantic, Vio reușește să-și surprindă soția cu fiecare ocazie. Comediantul are o iubire aparte pentru femeia care îi este alături în fiecare moment al vieții. De altfel, întrebat fără ce lucru nu ar putea să trăiască, acesta a răspuns fără ezitare că soția sa este aceea. Degajat și sincer, Vio ne-a povestit câte ceva și despre copilăria sa și una dintre cele mai dragi amintiri pe care le are alături de mama sa.

– Pentru ce i-ai mulțumi soției tale?
– Că mă ține cu picioarele pe pământ. Am o reputație destul de bună și oamenii au tendința să mă laude. Aș ajunge și eu să cred chestiile alea, atunci soția mea e singura care mă ancorează. Eu sunt și cocoș în zodiacul chinezesc, dacă nu ar fi ea m-aș lăuda în continuu.

– Care e cel mai romantic gest pe care l-ai făcut pentru soția ta?
– Cred că i-am făcut o felicitare de mână. Simplul fapt că am muncit la ea a fost drăguț, dar cam atât.

– Care este cea mai frumoasă amintire pe care o ai cu mama ta?
– Știu că a fost atunci când am luat primul patru la matematică. Nu mai știu exact clasa, dar știu că a fost primul meu patru la matematică. M-am dus acasă și am plâns foarte tare. Mama m-a încurajat și a încercat să mă ajute.

– Ce te atrage la o femeie?
– Soția îmi spune că încerc mereu să seduc femeile.

– Ce nu ar trebui să spună niciodată o femeie despre sine?
– Nu știu. N-ar trebui să spună că nu e destul de bună, că e nașpa. Noi avem tendința de a fi foarte răi cu noi. Avem tendința să fim drăguți cu ceilalți și nașpa cu noi. Ar trebui să fim mai înțelegători. 

Urmărește mai jos un Interviu CaTine la Masculin cu Viorel Dragu!

Detalii mai puțin cunoscute despre Vio

În cadrul interviului CaTine.ro La Masculin, Vio ne-a oferit câteva detalii despre modul în care își organizează materialele pentru spectacolele de stand-up, dar și despre felul în care reușește să-și păstreze entuziasmul cu fiecare spectacol nou. Energia sa pozitivă ne-a ajutat să descoperim mai multe detalii mai puțin cunoscute despre comediant.

– Cât la sută din show-ul tău este improvizat și cât este scris?
– La mine e foarte puțin improvizat că sunt leneș și fricos, deși ideal cred că ar fi să ai un procent mai mare de 40 – 80 % scris. Diferența e făcută aici între un comediant bun și unul slab.

– Ai avut experienețe nasoale cu publicul?
– O mulțime. A fost unul care a zis ”să vină Costel” și mi-a stricat toată viața.

– Ce obicei ai de care ai vrea să scapi?
– Nu putem să vorbim de obiceiul ăla.

Dacă interviul nu a fost suficient, atunci Vio poate fi urmărit mai mult în cadrul show-ului Stand-Up Revolution. Spectatorii se pot bucura de un spectacol plin de amuzament și pot afla lucruri mai puțin cunoscute despre Viorel Dragu și colegii săi. Pentru mai multă distracție, episoadele integrale ale show-ului Stand-Up Revolution pot fi urmărite online pe AntenaPLAY.

RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Divertisment
Emily Ratajkowski are formele perfecte și le etalează într-un dans senzual în vacanță în Mexic. Fanii cred că are o posibilă relație cu Austin Butler
Emily Ratajkowski are formele perfecte și le etalează într-un dans senzual în vacanță în Mexic. Fanii cred că are o posibilă relație cu Austin Butler, fostul iubit al fiicei lui Cindy Crowford, Kaia Gerber....
2
Divertisment
Imagini de la nunta lui Donald Trump cu Melania Trump. Cei doi au aniversat 20 de ani de la evenimentul fastuos
Imagini de la nunta lui Donald Trump cu Melania Trump. Cei doi s-au căsătorit pe 22 ianuarie 2005, iar anul acesta au sărbătorit 20 de ani de la marele eveniment din viața lor. Cuplul...
3
Horoscop
4 zodii au o personalitate magnetică. Află dacă te numeri printre ele
Astrologii au dezvăluit care sunt cele 4 zodii care au o personalitate magnetică. Acești nativi au o energie puternică și reușesc să-i impresioneze pe cei din jurul lor cu ușurință. Zodiile acestea radiază de...
4
Horoscop
4 zodii care vor lua decizii importante în 2025. Află dacă te numeri printre ele
Astrologii vorbesc despre cele 4 zodii care vor lua decizii importante în 2025. Acești nativi vor avea parte de un an excepțional din multe puncte de vedere. Astrele arată o schimbare importantă în viața...
5
Familia Regală
Ducii de Sussex se despart? Echipa lui Meghan Markle s-a interesat cât de mult „ar vinde” o carte privind viața ei după separarea de Prințul Harry
Ducii de Sussex au fost destul de prezenți în presa internațională în ultimul timp. Pe măsură ce aparițiile lor sunt din ce în ce mai discutate, apar noi detalii controversate despre ei. Recent s-a...
PARTENERI