Natalie Dormer a născut o fetiță. Actrița din Game of Thrones a devenit mămică

Natalie Dormer a născut o fetiță. Actrița din Game of Thrones a devenit pentru prima oară mămică. Ea are o relație cu actorul David Oakes.

Publicat: 28 aprilie 2021, 10:22

Fetița a fost născută în luna ianuarie a acestui an, dar totul a fost păstrat în mare secret. Vestea a fost împărtășită de cei doi parteneri doar cu familia și cei mai apropiați prieteni. „Copilul Covid”, așa cum o numește Natalie pe micuța sa s-a născut în perioada de carantină.

Natalie Dormer a născut o fetiță

Natalie, în vârstă de 39 de ani, care nu folosește rețelele de socializare, i-a dat vestea prietenei sale Esther Rantzen pe podcast-ul That’s After Life, produs de Captive Minds. Actrița nu ține deloc legătura cu fanii ei. Cu siguranță acești sunt extrem de fericiți să afle această veste minunată. Și Pippa Middleton este una dintre vedetele care a ținut totul în secret la a doua sarcină.

„Este cel mai bun lucru de făcut în timpul unei pandemii. Rămâneți însărcinată, faceți un copil”, a glumit Natalie. Actrița locuiește în Richmond împreună cu iubitul și colegul actor David, pe care l-a cunoscut în anul 2019.

Simt că a fost un clișeu. Probabil că va sta într-un bar peste 30 de ani și va spune: Da, sunt un copil COVID. Cred că vor exista o mulțime de copii COVID pentru că ce altceva pot face oamenii în această perioadă.

– Natalie Dormer

Vezi mai multe imagini în GALERIA FOTO!

„Copilul Covid”, așa cum o numește Natalie pe micuța sa s-a născut în perioada de carantină / Profimedia Images

Aceasta a spus despre fiica sa că este o bucurie. Actrița a declarat că nu are de ce să se plângă de nimic din ce i se întâmplă acum. Deși spune că oamenii au avertizat-o că întreaga viață i se va peste cap după nașterea copilului, Natalie spune că ea simte cu totul altceva. Cea mai mare lipsă este în privința somnului, dar este pur și simplu îndrăgostită de fetița ei.

Somnul a fost întotdeauna destul de important pentru mine. Acesta este singurul dezavantaj. Dar știi că natura este atât de inteligentă, încât atunci când simți că nu mai poți, te ajută hormonii.

– Natalie Dormer

Ce spune Natalie Dormer despre cariera sa

Natalie, al cărei rol cel mai mare a fost Margaery Tyrell în sezoanele două-șase din Game of Thrones, a avut prima pauză de la producție fenomen atunci când a interpretat-o pe Anne Boleyn în drama istorică BBC The Tudors. A apărut în două sezoane ale francizei The Hunger Games și a avut o rol recurent în seria americană Elementary.

Aceasta a declarat că îi va fi cu siguranță foarte greu cu copilul acum și cu cariera pentru că nu vrea să o priveze pe cea mică de o copilărie fericită. Nu vrea să-i distorsioneze copilăria așa că cel mai probabil va avea nevoie de ajutor.

Oamenii din industria în care mă aflu se bazează pe bone și fac asta din simplul motiv că își doresc să aibă mereu copiii cu ei.

– Natalie Dormer

Partenerul vedetei este la rândul său actor, iar cei doi s-au cunoscut atunci când jucau în producția Venus in Fur într-un teatru din Londra. Teatrul este cea mai mare dragostea a lui Natalie, dar spune că nu știe când va reveni pe scenă din cauza pandemiei de coronavirus.

RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Divertisment
Serena Williams a pozat într-un costum sexy de baie. Corpul sportivei a trecut printr-o transformare neașteptată în ultimul an
Serena Williams a pozat într-un costum sexy de baie. Corpul sportivei pare că a trecut printr-o transformare neașteptată în ultimul an. Fosta jucătoare de tenis a reușit să piardă mai multe kilograme, iar acum...
2
Horoscop
Zodii care sunt destinate succesului. Nativii care au parte de recunoaștere din partea celor din jur
Există unele zodii care sunt destinate succesului. Acești nativi au pate de recunoaștere din partea celor din jur și se bucură de reușite ori de câte ori își propun să înceapă un nou proiect....
3
Divertisment
Jennifer Lopez s-a fotografiat în compania unui bărbat chipeș la un restaurant de lux. Artista e fericită, în ciuda criticilor după concertul din Dubai
Jennifer Lopez s-a fotografiat în compania unui bărbat chipeș la un restaurant de lux. Artista părea într-o dispoziție bună în Dubai, iar pozele cu ea și domnul misterios sunt pe primele pagini ale tabloidelor....
4
Horoscop
Nativii care pot trăi o perioadă de abundență până în noiembrie 2025. Cine sunt zodiile norocoase ale anului
Jupiter, planeta abundenței, este în mișcare directă până în noiembrie 2025. Ai mai jos lista cu nativii care pot trăi o perioadă de abundență până în noiembrie 2025. Vezi dacă te numeri printre ele....
5
Divertisment
Cum a fost surprinsă Shiloh după finalizarea divorțului părinților săi. Fiica Angelinei Jolie și a lui Brad Pitt și-a găsit un refugiu
Vezi mai jos cum a fost surprinsă Shiloh la câteva săptămâni după finalizarea divorțului părinților săi. Bătălia legală dintre cei doi foști soți a durat ani de zile și s-a lăsat cu acuzații grave....
PARTENERI