Puține vedete au curajul să apară așa. Cum arată Adele nemachiată

Adele este una dintre cele mai apreciate artiste ale momentului. Deși nu a dorit să stea prea mult în atenția fotografilor, artista postează din când în când imagini pe rețelele de socializare. Recent, fanii au putut vedea cum arată Adele nemachiată.

Publicat: 18 august 2021, 8:15

Sunt rare ocaziile când vedetele își lasă chipul natural, mai ales în fața fanilor. Cu toate acestea, de când a apărut trend-ul cu un chip cât mai natural, multe dintre celebrități au ales să se lase descoperite de secrete în fața celor care le admiră și le urmăresc pe rețelele de socializare.

Cum arată Adele nemachiată

De această dată, postarea cu Adele nemachiată a fost pe placul fanilor. Vedeta a strâns milioane de aprecieri din partea celor care au văzut imaginea. Vedeta de 33 de ani, are un ten impecabil, iar acest lucru se poate vedea cu ochiul liber. Admiratorii au văzut cum arată cu adevărat chipul vedetei. Au sesizat și faptul că artista și-a mai deschis culoarea părului. Nuanța de blond pe care a ales-o nu face decât să-i pună și mai bine în evidență trăsăturile chipului, scrie Yahoo.com.

Vezi mai multe imagini în GALERIA FOTO!

Imaginea a fost realizată în timpul campionatului Euro 2020. Cântăreața și-a arătat de mai multe ori pasiunea pentru fotbal. De când formează un cuplu cu agentul sportiv, pare din ce în ce mai prezentă la astfel de evenimente.

Reclamă

Povestea de dragoste dintre ea și Rich Paul pare să evolueze frumos. Cea mai recentă apariție a lor a fost în oraș, la restaurant pentru a lua masa cu un alt cuplu. Rich Paul este un nume important în lumea sportului, iar reputația sa este fără cusur. Adele nu este deloc deranjată de acest lucru. Chiar îl însoțește atunci când participă la evenimente cu oameni de renume din sportul mondial. Surse apropiate celor doi au declarat pentru tabloidele internaționale că artista se simte bine să fie mereu în preajma celui pe care îl iubește.

Cum a început povestea de dragoste dintre Adele și Rich Paul

Cei doi au fost văzuți pentru prima dată împreună la un meci de baschet. Acela a fost momentul în care agentul sportiv i-a făcut introducerea iubitei sale în lumea în care el performează. De când au fost surprinși împreună, sursele apropiate ale artistei au declarat că aceasta este mult mai vesele și dornică să iasă afară cu cei din jur.

Reclamă

Apropiații celor doi au declarat că s-au întâlnit mai multe luni în secret înainte să se afișeze în public. De când formează un cuplu cu Rich Paul, Adele arată mai bine ca niciodată și vrea să iasă mereu în oraș și să fie înconjurată de oameni pe care îi iubește. Iubitul lui Adele eprezintă nume mari precum LeBron James, John Wall și Ben Simmons. Iubitul lui Adele a fondat Klutch Sports Group unde a reușit să atragă cele mai mari vedete din lumea baschetului.

Povestea lui în lumea sportului a început în anul 2002, atunci când l-a întâlnit pe LeBron James. În acel moment, iubitul lui Adele se ocupa cu vânzarea de articole sportive. Renumitul baschetbalist a fost profund impresionat de ambiția lui Rich Paul, iar de aici și până la o carieră de succes nu a mai fost decât un pas. Cei doi au început o frumoasă colaborare și așa Rich Paul a ajuns să reprezinte cele mai importante nume din lumea sportului.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Reprezentații chinezești pe un fundal deschis la culoare
Horoscop
3 zodii chinezești au parte de abundență din plin de pe 23 februarie până pe 1 martie 2026. Vezi dacă te numeri printre ele
Ultima săptămână din februarie este una foarte aglomerată pentru toate semnele zodiacale. 3 zodii chinezești au parte de abundență din plin de pe 23 februarie până pe 1 martie 2026. Vezi dacă te numeri...
2
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 22 februarie 2026. Capricornii se bazează pe intuiție. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Cu Luna în Taur, sentimentele tale caută confort și ritmuri constante, iar emoțiile sunt guvernate de nevoia de siguranță. Citește horoscopul zilei de 22 februarie 2026 și vezi despre ce este vorba. Luna în...
3
Roata horoscopului cu toate cele 12 zodii pe un fundal întunecat
Horoscop
Aceste 4 zodii sunt de neoprit pentru restului anului 2026. Vezi dacă te numeri printre ele
Acestea sunt semnele astrologice „despre care vom auzi cel mai mult” pe parcursul anului. Aceste 4 zodii sunt de neoprit pentru restului anului 2026. Vezi dacă te numeri printre ele. Ele chiar sunt personajele...
4
Folie de aluminiu pe un fundal deschis și colorat
Timp liber
De ce folia de aluminiu este lucioasă doar pe o parte. Cum ar trebui să o folosești, de fapt, potrivit specialiștilor
Există un motiv pentru partea lucioasă, dar nu este ceea ce cred majoritatea oamenilor. Află de ce folia de aluminiu este lucioasă doar pe o parte. Cum ar trebui să o folosești, de fapt,...
5
Loni Willison în timp ce caută prin tomberoane
Divertisment
Drama unei actrițe după divorț. Vedeta din imagini trăiește acum din resturile găsite în tomberoane
Drama unei actrițe după divorț. Vedeta din imagini trăiește acum din resturile găsite în tomberoane. Paparazzi au surprins-o pe străzile din Los Angeles în timp ce împingea un coș de cumpărături. Vedeta din imagini...
PARTENERI
×