Reclamă

Salma Hayek a publicat o imagine cu fiica sa, Valentina. Mesajul actriței, emoționant

Salma Hayek este una dintre cele mai frumoase și mai apreciate actrițe. Cu toate că are un succes imens în lumea cinematografiei, vedeta are un rol mult mai important de susțin zilnic, cel de mamă. Salma Hayek a publicat o imagine cu fiica sa, Valentina. Poza a înduișat inimile fanilor.

Publicat: 4 iunie 2021, 7:00

Actrița este extrem de discretă cu viața de familie. Rareori publică imagini cu fiica sau soțul ei. Aceasta preferă să păstreze discreția și să-și trăiască viața de familie departe de lumina reflectoarelor. Cu toate acestea, Salma își ține mereu fanii la curent cu ce se întâmplă în cariera sa, scrie Hello.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Salma Hayek a publicat o imagine cu fiica sa

Zilele trecute însă, Salma a publicat o imagine cu micuța Valentina, din copilărie. Fotografia a fost făcută pe plajă, în timp ce Salma stătea lângă fiica sa. Actrița arăta superb, ca și acum. Fanii au remarcat rapid că trecerea anilor nu și-au lăsat amprenta asupra chipului ei. Poza a fost publicată de actriță pe contul personal de Instagram cu ocazie sărbătoririi Zilei Mamei în Franța.

Vezi mai multe imagini în GALERIA FOTO!

Salma Hayek are un singur copil din relația cu omul de afaceri Francois Henri-Pinault. Soții Pinault au avut încă un motiv de sărbătoare în familia lor recent. Soțul actriței a împlinit vârsta de 59 de ani. Cu această ocazie, Salma Hayek a publicat o imagine cu el tot pe rețelele de socializare.

Reclamă

Imaginea postată, împreună cu mesajul, tradus în franceză, engleză și spaniolă: „La mulți ani, dragostea mea”, a primit extrem de multe aprecieri și reacții din partea fanilor.

Vedeta a declarat în trecut pentru publicația Allure că Francois este cel mai bun soț din lume. Acesta îi permite să fie așa cum își dorește ea și nu a încercat niciodată să o limiteze. Salma a mai vorbit și despre faptul că partenerul său de viață este și unul dintre cei mai bogați bărbați din lume. Cu toate acestea, actrița a spus ori de câte ori a avut ocazia că nu a depins și nici nu va depinde financiar de soțul ei.

Francois este cel mai bun soț din lume. Pot să fiu eu însămi în preajma lui și nu simt că încearcă să mă limiteze.

– Salma Hayek

Reclamă

Cine este și cu ce se ocupă Francois Henri-Pinault

Francois-Henri Pinault provine dintr-o familie de oameni bogați, tatăl său ocupând locul 23 în topul miliardarilor lumii. Familia soțului Salmei Hayek deține revista Le Point, parte a ziarului Le Monde, dar și postul de televiziune TF-1.

Francois-Henri Pinault a mai fost căsătorit înainte să o întâlnească pe Salma Hayek. Din mariajul trecut, omul de afaceri mai are doi copii și încă un copil din relația cu Linda Evangelista.

Salma Hayek și Francois-Henri Pinault s-au căsătorit în Paris, în anul 2009, pe data de 14 februarie. Mai apoi au avut parte de un eveniment fastuos în luna aprilie, în Veneția. Acolo au sărbătorit dragostea lor alături de cei mai buni prieteni, dar și de oameni faimoși. În anul 2019, Francois-Henri Pinault și-a surprins soția cu o ceremonie de reînnoire a jurămintelor. Aceasta a avut loc în Bora Bora.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Zendaya surprinsă într-o fotografie portret pe covorul roșu de la Met Gala 2025
Divertisment
Covorul roșu de la Met Gala 2025. Vedetele care au furat toate privirile cu ținutele lor
Pe covorul roșu de la Met Gala 2025 s-a respecat codul vestimentar și în acest an. Evenimentul a transformat treptele Muzeului Metropolitan de Artă din New York într-un spectacol de eleganță și creativitate, celebrând...
2
O femeie frumoasă într-o rochie albastră și cu baloane în timp ce stă pe o pajiște
Horoscop
Trei zodii care devin mai frumoase odată cu vârsta, potrivit astrologilor
Acestea sunt cele trei zodii care devin mai frumoase odată cu vârsta, potrivit astrologilor. Unele semne zodiacale înaintează în vârstă cu multă grație, dar și cu mult farmec. Acești nativi au o frumusețe naturală...
3
Bianca Censori și Kanye West îmbrăcați în negru pe un fundal deschis
Divertisment
Bianca Censori șochează din nou. A apărut sumar îmbrăcată într-un filmuleț în mediul online
Bianca Censori șochează din nou, iar de data aceasta a apărut într-un filmuleț live pe pagina de socializare a cunoscutului Sneako. Modelul în vârstă de 30 de ani și-a schimbat încă o dată coafura....
4
trei dintre membrii familiei britanice la un eveniment special pe un fundal deschis
Familia Regală
Prințul Louis a atras atenția la celebrarea a 80 de ani de la Ziua Victoriei. Grimasele adorabile ale micuțului, din nou în prim-plan
Prințul Louis a atras atenția la celebrarea a 80 de ani de la Ziua Victoriei desfășurată pe 5 mai 2025. Alături de părinții săi, Prințul William și Prințesa Kate, precum și de frații săi,...
5
actrițe din Gossip Girl pe platourile de filmare pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Leighton Meester vorbește despre moartea fostei colege de platou, Michelle Trachtenberg. Actrița din Gossip Girl este încă devastată de eveniment
Leighton Meester vorbește despre moartea fostei colege de platou, Michelle Trachtenberg. Vedeta cunoscută pentru rolul din Gossip Girl susține că este încă devastată de tragicul eveniment. Avea aceeași vârstă cu regretata actriță. Deși ambele...
PARTENERI
×