Sindromul burnout: cum să-l previi când lucrezi de acasă

Pandemia de COVID-19 a adus în atenția tuturor noțiunea de burnout. Aceasta a forțat unele persoane să facă naveta către și de la locul de muncă să își mute activitatea în propriile locuințe pe termen nelimitat.

Adelina Miron
Adelina Miron
Publicat: 23 ianuarie 2021, 22:41 / Actualizat: 5 aprilie 2021, 15:54

Dacă te afli în această categorie, ești predispusă experimentării sindromului burnout. Din fericire, este doar o posibilitate asociată lucrului de acasă, ci nu o sentință. Poți să previi acest scenariu.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, sindromul burnout sau sindromul epuizării este „un sindrom conceptualizat ca rezultat al stresului cronic la locul de muncă care nu a fost gestionat cu succes. Se caracterizează prin trei dimensiuni: stare de oboseală, sentimente de negativism sau cinism legate de locul de muncă și eficacitate profesională redusă.

Află cum poți să previi sindromul burnout când lucrezi de acasă din propunerile noastre.

Plăcerea ascunsă în rutină

Munca de acasă are toate șansele să devină o activitate monotonă, în special când  ești înconjurată în fiecare zi de aceiași patru pereți ai camerei. Însă și montonia are inamicul ei: creativitatea.

Adaugă noi obiceiuri în rutina ta. Aprinde o lumânare parfumată în fiecare dimineață pentru a-ți induce o stare de plăcere și de calm înainte să începi programul de lucru. Adaugă sirop de amaretto la cafeaua neagră de toate zilele sau încearcă toate sortimentele de pe raftul celui mai apropiat magazin. Cine știe, poate vei face descoperirea anului. 

Reclamă

Energizează-te pe ritmul piesei preferate și încălzește-ți corzile vocale pentru ședințele online cu refrenul de la radio pe care nu-l mai poți scoate din minte. Fiecare zi este o oportunitate de a încerca să faci o schimbare în stilul de viață.

Adaugă sirop de amaretto la cafeaua neagră de toate zilele / Shutterstock

Un timp câștigat

Reclamă

Dacă drumul până la locul de muncă îți consumă o oră din zi ar trebui să te bucuri pentru că de când stai acasă ai câștigat o oră. Ar putea să nu pară un câștig uriaș, dar marile schimbări se obțin prin eforturi mici și constante.

Este un moment potrivit pentru tine să începi un curs, să faci mai mut sport sau sa îți dezvolți o nouă abilitate. Doar gândul că te poți transporta de la locul de muncă la cursul de design în mai puțin de cinci minute ar trebui deja să te facă să te simți mai bine.

Spațiul de lucru: un sanctuar

Ajustările pe care le poți face în spațiul de lucru amenajat acasă sunt nenumărate. Tu ești stăpâna spațiului din casa ta, implicit și singura responsabilă de tarea ta de bine. Nimic nu îți poate sta în cale atunci când vine vorba de amenajarea propriei locuințe.

Alege o combinație veselă de culorile pentru scaunul și masa de birou, precum galben și verde. Așează și o floare frumos mirositoare lângă laptop.

O femeie îmbrăcată cu o cămașă albă stă cu mâinile întinse în fața unei ferestre luminate de soare
Lumina naturală este un element important pentru starea generală de bine și pentru o vedere sănătoasă / Shutterstock

Lumina naturală este un element important pentru starea generală de bine și pentru o vedere sănătoasă. Dacă ai o fereastră mare în casă, așează-te cât mai aproape de ea. În cazul în care nu te numeri printre norocoși, alege becul care emite lumina cea mai confortabilă pentru ochii tăi. 

Un alt aspect pe care trebuie să îl ai în vedere pentru asigurarea condițiilor optime de lucru este temperatură. Cercetătorii de la Universitatea Cornell au descoperit o corelație între temperaturile scăzute și comiterea unui număr mai mare de greșeli. Totodată, temperaturile scăzute reduc productivitatea.

Ia o pauză pentru a preveni burnout

Dacă aștepți ca cineva să îți spună să iei o pauză, acordă-ți chiar tu una, chiar acum. Crezi că dacă lucrezi mai mult vei avea, implicit, mai multe realizări? Este momentul să regândești acest aspect pentru a preveni sindromul burnout.

O femeie îmbrăcată cu o bluză gri își sprijnă capul în brațele rdicate la spate în timp ce stă așezată pe scaunul din fața biroului de lucru.
Pauzele programate pot îmbunătăți concentrarea, în timp ce munca fără oprire epuizează organismul. / Shutterstock

Potrivit cercetărilor de la Universitatea din Illinois, pauzele programate pot îmbunătăți concentrarea. Munca fără oprire epuizează organismul, reducând astfel capacitatea de a face performanță. După fiecare oră de lucru, ridică-te de pe scaun și scoate capul pe fereastră. Respiră adânc aerul proaspăt și gândește-te la un aspect pozitiv din viața ta pentru care ești recunoscătoare. Gândurile bune sunt poate cele mai accesibile forme de reziliență în vremuri dificile. 

Acum că știi cum să previi sindromul burnout când lucrezi de acasă, spune-le și colegilor de echipă la următoarea întâlnire online.

RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 7 decembrie 2025. Berbecii sunt mai puternici ca niciodată. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 7 decembrie 2025 spune că este o zi în care îți privești viața cu mai multă luciditate și te gândești tot mai mult la succesul personal. Nu neapărat la succesul pe...
2
familia regală britanică la slujba tradițională de Crăciun
Familia Regală
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis au participat la slujba tradițională de Crăciun alături de Kate Middleton și Prințul William
Familia regală este deseori văzută împreună la evenimente anuale de acest gen. Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis au participat la slujba tradițională de Crăciun alături de Kate Middleton și Prințul William. Cei...
3
O femeie frumoasă care poartă o rochie cu trenă și rerepzintă una dintre zodiile care au noroc în iarna anului 2025
Horoscop
Iarna norocoasă pentru trei zodii. Nativii care vor avea parte de oportunități și succes datorită astrelor
Aceasta este iarna norocoasă pentru trei zodii. Astrele spun că acești nativi vor avea parte de oportunități neașteptate și de succes datorită muncii și eforturilor depuse în ultima perioadă. Ultimul sezon al anului aduce,...
4
Kate Middleton poartă un costum albastru și zâmbește pe un fundal închis la culoare
Familia Regală
Kate Middleton a purtat cea mai mare tiară de până acum la banchetul de stat de la Castelul Windsor. Cum arată rochia pe care a îmbrăcat-o Prințesa de Wales
A avut al treilea moment de acest gen din 2025. Kate Middleton a purtat cea mai mare tiară de până acum la banchetul de stat. A purtat anterior doar patru tiare diferite de când...
5
Kim Cattrall poartă o rochie roșie cu decolteu și păr scurt și ondulat pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Kim Cattrall din Sex and the City s-a căsătorit din nou la 69 de ani. Cum arată partenerul său cu 14 ani mai tânăr
Cei doi s-au întâlnit pentru prima oară în anul 2016. Kim Cattrall din Sex and the City s-a căsătorit din nou la 69 de ani. Cum arată partenerul său cu 14 ani mai tânăr....
PARTENERI
×