Virginia Rogin s-a alăturat distribuției serialului românesc „Lasă-mă, îmi place! Camera 609”, iar nouă ni s-a alăturat pentru un interviu plin de povești minunate. Ne-am bucurat că a acceptat invitația noastră și că am putut să le oferim cititoarelor noastre o întâlnire de poveste cu celebra actriță.
Virginia Rogin, despre profesionalism și dedicare
În spatele unei femei puternice, cu o carieră de succes, se află un suflet vulnerabil. Virginia își încântă publicul cu personajele pe care le joacă de peste patru decenii. Puțini sunt cei care au avut șansa să o cunoască dincolo de scenă. Am descoperit o Virginia timidă, elegantă și cu lecții de viață impresionante.
– Cum ai descrie stilul tău de viață din această perioadă?
– La bază e munca. Am serialul, spectacolul cu Gaițele și îmi ocupă aproape tot timpul. Merg la înot când am timp, stau acasă și citesc, mă văd cu prietenii, ceva complet obișnuit.
– Cum te-ai descrie în trei cuvinte, altfel decât te știu cei de acasă?
– Timidă, chiar dacă nu par. Sunt foarte tenace și dau aparența că sunt o femeie puternică. Oamenii extrem de sensibili și timizi își fac din asta un fel de platoșă. Sunt vulnerabilă de felul meu, deși nu par. Sunt extrem de sensibilă și fragilă.
– Cum ai grijă de sufletul tău?
– Încerc să-l ocrotesc pe cât se poate. Încerc să mă înconjor de oameni care gândesc ca mine, cu care am gusturi și amintiri comune. E foarte greu în ziua de azi să poți să te refugiezi. E o avalanșă de informație negativă, atât de negativă încât este greu. Sunt vremuri în care trebuie să găsim metode prin care să ne apărăm.
Cum a arătat copilăria și perioada sărbătorilor pentru Virginia Rogin
Perioada Crăciunului este una cu totul deosebită. De cele mai multe ori ne duce cu gândul la copilărie și la familie. Virginia și-a amintit de acele momente și ne-a împărtășit și nouă câteva detalii despre cum arătau sărbătorile de iarnă pentru ea.
– Cum a arătat copilăria ta?
– A fost și cu bune, dar și cu rele. Nu sunt dintr-o familie bogată. Mama mea, în timpul copilăriei, a fost niște ani bolnavă. Eu eram ca un fel de mamă pentru fratele meu mai mic cu șase ani. Tata lucra în armată și era extrem de ocupat și prins cu ce făcea acolo. N-am o imagine feerică despre copilărie. A fost o copilărie mai cu obstacole, cu lucruri dulci-amare. Am crescut mult la bunicii mei, din zona Ceahlău. Lucrul ăsta mi-a dat forța, de acolo mi-am luat ceva și puterea. A contat mult pentru mine. Verile umblam desculță prin iarbă și petreceam timp mult cu bunica. Era o iubitoare de cultură. Ascultam amândouă teatru radiofonic, citeam tot felul de reviste. Încerc să mă duc măcar o săptămână pe an acolo să-mi încarc bateriile.