Reclamă

Amy Schumer a vorbit despre operația de liposucţie: „Vreau să fiu sinceră despre acest subiect”

Amy Schumer a vorbit despre operația de liposucție. Actrița în vârstă de 40 de ani și-a deschis sufletul în fața fanilor săi. Vedeta a dezvăluit mai multe amănunte privind această decizie în cadrul apariției sale ca invitată la podcastul Dear Chelsea găzduit de Chelsea Handler.

Publicat: 12 martie 2022, 6:49

Amy nu se ferește să fie sinceră cu admiratorii săi. Deși în trecut a fost convinsă de faptul că nu va apela la o astfel de operație, actrița a fost nevoită să-și schimbe opinia. Vedeta s-a luptat pentru o perioadă îndelungată de timp cu endometrioza.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Amy Schumer a vorbit despre operația de liposucţie

Amy Schumer a dezvăluit toate amănuntele privind operația de liposucție pe care a făcut-o recent. Actrița internațională nu s-a ascuns de admiratorii săi. Vedeta a trecut în ultimul an prin mai multe intervenții chirurgicale. Aceasta a fost nevoită să-și îndepărteze uterul în urma unor complicații care au apărut după ce a devenit mamă. În cadrul podcastului la care a fost invitată, Amy a declarat că nu s-a temut o clipă de operație, în ciuda faptului că a crezut mereu că nu va fi nevoie de una. Ulterior acestor intervenții, actrița a discutat cu medicii săi pentru a recurge inclusiv la o operație de liposucție.

Vezi mai multe imagini cu Amy Scumer în Galeria Foto!

”Mi-am făcut o operație de liposucție. Nu am crezut vreodată că o să fac asta. Mereu când auzeam de acest cuvânt mi se părea ceva cu totul nebunesc. Întotdeauna am declarat că nu voi face niciodată asta. Cu toate acestea după ce am născut s-au întâmplat niște lucruri care m-au făcut să-mi schimb opinia.”

Reclamă

Amy Schumer a născut cu ajutorul cezarienei. Aceasta a suferit câteva complicații în timpul nașterii. Vedeta l-a adus pe lume pe micuțul Gene cu greu. Ulterior aceasta a trecut printr-o operație pentru a-i fi îndepărtate apendicele și uterul.

”După ce m-am vindecat în urma acestor proceduri am început să mă gândesc la o operație de liposucție. Am discutat ulterior cu medicul meu cu privire la acest aspect.”

Amy a postat prima oară despre operația sa de liposucție la începutul lunii ianuarie. Pe contul personal de Instagram vedeta le-a mulțumit medicilor care au avut grijă de ea. Cu toate acestea, nu a vorbit niciodată deschis cu privire la decizia pe care a luat-o. Interviul acordat a fost cel care a făcut-o pe dică să-și schimbe opinia și să fie sinceră față de alegerile făcute.

Reclamă

Ce spune Amy Scumer despre încrederea de sine

Amy Schumer a vorbit despre operația de liposucție și a încercat să-i încurajeze pe fanii săi să nu se lase prinși de mirajul imaginilor care circulă pe social media. Actrița nu se teme să recunoască faptul că pare mult mai slabă datorită intervenției pe care a făcut-o.

”Dacă cineva mă vede în fotografii sau videoclipuri și par mai slabă, acest lucru este pentru că mi-am făcut o operație de liposucție. Nu vreau să înțelegeți altceva, vreau să fiu sinceră față de voi.”

La începutul lunii ianuarie, Schumer a distribuit și câteva fotografii cu ea în costum de baie. Alături de imagini, ea le-am mulțumit doctorilor pentru toată implicarea de care au dat dovadă.

”Mă simt foarte bine acum. A fost o adevărată călătorie și vreau să le mulțumesc medicilor care au avut grijă de mine. Nu am crezut vreodată că o să fac acest lucru, dar după doi ani jumătate de așteptare am decis că este momentul pentru o schimbare.”

https://www.instagram.com/p/CZogYg_OWYo/

Totodată, actrița a declarat recent cât de greu i-a fost să rămână însărcinată. Întrebată dacă va avea un al doilea copil, Schumer a explicat situația.

”Am încercat de mai multe ori, dar din păcate nu se poate. După ce am născut în urmă cu doi ani, lucrurile s-au complicat, am fost nevoită chiar să-mi îndepărtez uterul. Am fost foarte tristă că nu s-a putut face altceva. Am suferit mult pentru că avea endometrioză.”

Actrița internațională spune că în prezent încearcă să-și concentreze întreaga atenție asupra fiului său și a familie sale. Vedeta se bucură de tot sprijinul venit din partea soțului său iubitor, Chris Fischer. Cei doi sunt căsătoriți însă din anul 2018.

”Încercăm să ne bucurăm de fiecare moment împreună și să apreciem cee ace ave. Am încercat să mai avem un al doilea copil, dar este imposibil. Ne bucurăm de acest îngeraș mic și adorabil.”

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Zendaya surprinsă într-o fotografie portret pe covorul roșu de la Met Gala 2025
Divertisment
Covorul roșu de la Met Gala 2025. Vedetele care au furat toate privirile cu ținutele lor
Pe covorul roșu de la Met Gala 2025 s-a respecat codul vestimentar și în acest an. Evenimentul a transformat treptele Muzeului Metropolitan de Artă din New York într-un spectacol de eleganță și creativitate, celebrând...
2
O femeie frumoasă într-o rochie albastră și cu baloane în timp ce stă pe o pajiște
Horoscop
Trei zodii care devin mai frumoase odată cu vârsta, potrivit astrologilor
Acestea sunt cele trei zodii care devin mai frumoase odată cu vârsta, potrivit astrologilor. Unele semne zodiacale înaintează în vârstă cu multă grație, dar și cu mult farmec. Acești nativi au o frumusețe naturală...
3
Bianca Censori și Kanye West îmbrăcați în negru pe un fundal deschis
Divertisment
Bianca Censori șochează din nou. A apărut sumar îmbrăcată într-un filmuleț în mediul online
Bianca Censori șochează din nou, iar de data aceasta a apărut într-un filmuleț live pe pagina de socializare a cunoscutului Sneako. Modelul în vârstă de 30 de ani și-a schimbat încă o dată coafura....
4
trei dintre membrii familiei britanice la un eveniment special pe un fundal deschis
Familia Regală
Prințul Louis a atras atenția la celebrarea a 80 de ani de la Ziua Victoriei. Grimasele adorabile ale micuțului, din nou în prim-plan
Prințul Louis a atras atenția la celebrarea a 80 de ani de la Ziua Victoriei desfășurată pe 5 mai 2025. Alături de părinții săi, Prințul William și Prințesa Kate, precum și de frații săi,...
5
actrițe din Gossip Girl pe platourile de filmare pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Leighton Meester vorbește despre moartea fostei colege de platou, Michelle Trachtenberg. Actrița din Gossip Girl este încă devastată de eveniment
Leighton Meester vorbește despre moartea fostei colege de platou, Michelle Trachtenberg. Vedeta cunoscută pentru rolul din Gossip Girl susține că este încă devastată de tragicul eveniment. Avea aceeași vârstă cu regretata actriță. Deși ambele...
PARTENERI
×