Britney Spears a anunțat că e însărcinată. Mesajul a fost publicat pe contul său de Instagram

Britney Spears a anunțat că e însărcinată. Vestea a fost oferită chiar de vedeta internațională pe contul său personal de Instagram. Cântăreața așteaptă primul copil alături de Sam Asghari. Diva în vârstă de 40 de ani mai are doi copii, Sean și Jayden James Federline, din fost sa căsnicie cu Kevin Federline.

Publicat: 12 aprilie 2022, 11:05
Actualizat: 12 aprilie 2022, 14:39

Mulți admiratori au rămas pe gânduri după mesajul postat de Spears. Acesta a lăsat loc de interpretări, însă vestea cea mare i-a bucurat pe fanii artistei din mediul online. Într-o postare simplă, artista nu și-a mai putut ascunde fericirea. Cu toate acestea, diva a anunțat că aparițiile sale vor fi tot mai rare. Aceasta se teme de prezența fotografilor care vor fi de acum înainte tot timpul pe urmele sale.

Britney Spears a anunțat că e însărcinată

Vedeta internațională trăiește una dintre cele mai frumoase etape din viața sa. Alătur de logodinul ei, Sam Asghari, aceasta urmează să devină mamă. Deși va fi primul copil al cuplului, Spears mai are doi copii din căsnicia anterioară.

Vezi mai multe imagini cu Britney Spears în Galeria Foto!

În anunțul postat pe rețelele sociale, Spears a povestit despre modul în care a aflat vestea cea mare. Deși fanii s-au așteptat să vadă o fotografie cu burtica sa de graviduță, Spears a ales să facă anunțul cu o postare obișnuită. Mesajul acesteia a fost plin de emoție.

”Am slăbit foarte mult pentru a putea merge în excursia din Maui, iar acum pare că voi pune toate kilogramele la loc. M-am tot întrebat ce se întâmplă cu stomacul meu. Soțul meu a încercat să glumească pe seama mea și mi-a spus că sunt însărcinată cu mâncarea. ”

”Am făcut și un test… ei bine, urmează să avem un copil. Burtica crește deja pe zi ce trece. Dacă sunt doi copii acolo o iau razna. Nu o să mai ies la fel de des în public. La ultima sarcină am avut depresie perinatală. Paparazzi ne urmăresc mereu.”

Britney Spears a anunțat că e însărcinată pe rețelele sociale și a încercat să tragă un semnal de alarmă cu privire la problemele pe care femeile le întâmpină pe parcursul sarcinii. Vedeta spune că va încerca să fie blândă cu ea și să facă în această perioadă yoga pentru a se relaxa.

Ce relație are Britney Spears cu Sean și Jayden James Federline

Deși Britney Spears a anunțat că e însărcinată, puțini știu că diva mai are doi băieți dintr-o căsătorie anterioară. Copiii săi, Sean (17 ani) și Jayden Federline (15 ani), apar rareori în lumina reflectoarelor.

Aceștia au ales să locuiască alături de tatăl lor, Kevin Federline și să stea departe de viața pe care ar fi putut să o aibă alături de Spears. Vedeta internațională publică rareori imagini cu cei doi băieți ai săi. În trecut aceasta a explicat și care este motivul pentru care Sean și Jayden nu vor să apară pe profilu mamei sale.

”Băieții mei cresc și vor să facă lucruri de unii singuri. Trebuie să le cer permisiunea să public imagini cu ei pentru că sunt niște persoane extrem de independente. Sunt deja atât de înalți și continuă să crească.”

”Am plâns două zile când i-am văzut la un bal. Copiii mei în costume elegante, e o adevărată nebunie. Fetele trebuie să se pregătească pentru că băieții mei sunt foarte frumoși”

Deși Spears este mândră de cei doi adolescenți, aceștia preferă intimitatea și viața ferită de ochii curioșilor. Imaginile cu ei sunt în general foarte rare, însă admiratorii dive se bucură de fiecare ocazie în care cei doi apar pe rețelele sociale.

Ce a declarat Sam Asghari după ce a aflat că urmează să devină tată

Sam Asghari a făcut un anunț public la scurt timp după ce Britney Spears a anunțat că e însărcinată. Acesta își sprijină logodnica și este nerăbdător să devină tată. Actorul în vârstă de 28 de ani a posta o fotografie cu o familie de lei alături de care a adăugat un mesaj emoționant.

Căsnicia și copiii sunt două elemente naturale ale unei relații puternice, plină de iubire și de respect. Am așteptat cu nerăbdare să fiu tată și îmi asum această responsabilitate întrutotul. Va fi cel mai important lucru pe care l-am făcut vreodată.”

În tip ce pentru Spears va fi al treilea copil, pentru Sam acesta va fi primul. Sam și Britney au început să se întâlnească în luna octombrie a anului 2016. Cei doi s-au logodit în octombrie 2021.

Acesta i-a fost alături artistei într-una din cele mai dificile perioade din viața sa. Vedeta s-a aflat într-un conflict deschis cu tatăl său. Acum, Sam și Britney urmează să se bucure împreună de familia pe care și-au dorit să o întemeieze. 

RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Divertisment
Serena Williams a pozat într-un costum sexy de baie. Corpul sportivei a trecut printr-o transformare neașteptată în ultimul an
Serena Williams a pozat într-un costum sexy de baie. Corpul sportivei pare că a trecut printr-o transformare neașteptată în ultimul an. Fosta jucătoare de tenis a reușit să piardă mai multe kilograme, iar acum...
2
Horoscop
Zodii care sunt destinate succesului. Nativii care au parte de recunoaștere din partea celor din jur
Există unele zodii care sunt destinate succesului. Acești nativi au pate de recunoaștere din partea celor din jur și se bucură de reușite ori de câte ori își propun să înceapă un nou proiect....
3
Divertisment
Jennifer Lopez s-a fotografiat în compania unui bărbat chipeș la un restaurant de lux. Artista e fericită, în ciuda criticilor după concertul din Dubai
Jennifer Lopez s-a fotografiat în compania unui bărbat chipeș la un restaurant de lux. Artista părea într-o dispoziție bună în Dubai, iar pozele cu ea și domnul misterios sunt pe primele pagini ale tabloidelor....
4
Horoscop
Nativii care pot trăi o perioadă de abundență până în noiembrie 2025. Cine sunt zodiile norocoase ale anului
Jupiter, planeta abundenței, este în mișcare directă până în noiembrie 2025. Ai mai jos lista cu nativii care pot trăi o perioadă de abundență până în noiembrie 2025. Vezi dacă te numeri printre ele....
5
Divertisment
Cum a fost surprinsă Shiloh după finalizarea divorțului părinților săi. Fiica Angelinei Jolie și a lui Brad Pitt și-a găsit un refugiu
Vezi mai jos cum a fost surprinsă Shiloh la câteva săptămâni după finalizarea divorțului părinților săi. Bătălia legală dintre cei doi foști soți a durat ani de zile și s-a lăsat cu acuzații grave....
PARTENERI