Britney Spears a spus că a suferit de depresie perinatală. Ce este și cum se manifestă această afecțiune

Britney Spears a spus că a suferit de depresie perinatală. Recent, artista a anunțat pe contul de Instagram că este însărcinată, dar nu a dat prea multe detalii și fanii au început să facă tot soiul de speculații.

Publicat: 14 aprilie 2022, 7:21

Vedeta a spus că această afecțiune este ceva absolut terifiant. Britney Spears, în vârstă de 40 de ani, mai are doi copii. Pe Sean Preston, care are 16 ani, și pe Jayden James, de 15 ani, cu fostul ei soț, Kevin Federline. Nu a dezvăluit în ce moment a suferit de depresie perinatală, cu ce simptome s-a confruntat sau cât au durat.

Britney Spears a spus că a suferit de depresie perinatală

Cu toate acestea, postarea lui Britney a ajuns la inima a peste 2 milioan de oameni. Au fost mulți care i-au mulțumit că a decis să vorbească despre acest soi de depresie. Din păcate, de cele mai multe ori, oamenii consideră că acesta este un subiect tabu.

Potrivit washintonpost.com scrie că 1 din 5 femei însărcinate s-au confruntat cu depresie perinatală. Cercetările au demonstrat că depresia, fie ea în timpul sarcinii sau după sarcină, este ceva foarte comun.

Ce este depresia perinatală și cum se manifestă ea

Comparativ cu depresia postanatală, cea perinatală se dezvoltă în timpul sarcinii. Poate dura de la începutul sarcinii până la sfârșitul primului an de viață al copilului. Specialiștii au concluzionat că despresia perinatală este cauzată de o combinație de factori genetici și de mediu. Printre cei mai comuni se numără stresul, responsabilitățile care vin cu rolul de mamă, dar și schimbările hormonale din timpul sarcinii sau de după sarcină.

Simptomele sunt relative, de la stări de tristețe, anxietate, oboseală, lucruri care îngreunează sarcinile din viața de zi cu zi, până la îngrijirea personală. Alte simptome pot include „orice schimbare bruscă a dispoziției normale”. Se poate manifesta sub formă de furie, „incapacitatea de a experimenta bucurie în legătură cu sarcina”, dificultăți de somn și pierderea poftei de mâncare.

Identificarea devreme a acestor simptome este extrem de importantă. Pentru majoritatea oamenilor, semnele și simptomele a ceea ce va deveni mai târziu depresia postpartum încep în timpul sarcinii. Depresia perinatală a devenit ceva extrem de comun în timpul pandemiei.

Pentru că de cele mai multe aceste simptome ale depresiei nu sunt tratate serios, specialiștii recomandă femeilor care se confruntă cu ele să treacă mai repede peste cu ajutorul activităților distractive. De la baby shower, ședințe foto de gravide și până la cumpărături pentru ele și bebeluș.

Depresia perinatală afectează atât femeile gravide, dar și pe copiii lor

Britney Spears, care a scăpat de sub tutela tatălui anul trecut în luna noiembrie, a spus că cei care se ocupau legal de ea, nu i-au dat voie să rămână însărcinată. Cu toate acestea, acum că este o femeie liberă, artista a decis să mai aducă pe lume un copil. A declarat că va face yoga în fiecare zi în timpul sarcinii.

Pentru cei care suferă deja sau au un risc crescut de depresie, medicii recomandă adesea meditația ca un tratament pentru a trece mai ușor peste această afecțiune. Femeile însărcinate ar trebui să fie preocupate de starea lor de sănătate tot timpul. Chiar dacă tratamentul medicamentos nu este mereu recomandat în sarcină, gravidele care primesc de la medic pastile pentru a-și trata simptomele de depresie, trebuie să urmeze indicațiile specialiștilor care le urmăresc sarcina.

Depresia perinatală poate afecta de asemenea copiii femeilor care se confruntă cu ea. Aceasta crește riscul de dezvoltare al problemelor de sănătate fizică și mentală pentru cei mici. Consecințele depresiei perinatale la copii se manifestă sub formă de tulburări de comportament. Deteriorare a capacității cognitive și destabilizarea stărilor emoționale. Există consecințe care pot apăra chiar și în timpul adolescenței. Acestea se manifestă sub formă de anxitate, bullying sau chiar depresie.

Concluzia este că depresia perinatală poate afecta nu doar femeile însărcinate, ci și pe copiii lor.

RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Divertisment
Serena Williams a pozat într-un costum sexy de baie. Corpul sportivei a trecut printr-o transformare neașteptată în ultimul an
Serena Williams a pozat într-un costum sexy de baie. Corpul sportivei pare că a trecut printr-o transformare neașteptată în ultimul an. Fosta jucătoare de tenis a reușit să piardă mai multe kilograme, iar acum...
2
Horoscop
Zodii care sunt destinate succesului. Nativii care au parte de recunoaștere din partea celor din jur
Există unele zodii care sunt destinate succesului. Acești nativi au pate de recunoaștere din partea celor din jur și se bucură de reușite ori de câte ori își propun să înceapă un nou proiect....
3
Divertisment
Jennifer Lopez s-a fotografiat în compania unui bărbat chipeș la un restaurant de lux. Artista e fericită, în ciuda criticilor după concertul din Dubai
Jennifer Lopez s-a fotografiat în compania unui bărbat chipeș la un restaurant de lux. Artista părea într-o dispoziție bună în Dubai, iar pozele cu ea și domnul misterios sunt pe primele pagini ale tabloidelor....
4
Horoscop
Nativii care pot trăi o perioadă de abundență până în noiembrie 2025. Cine sunt zodiile norocoase ale anului
Jupiter, planeta abundenței, este în mișcare directă până în noiembrie 2025. Ai mai jos lista cu nativii care pot trăi o perioadă de abundență până în noiembrie 2025. Vezi dacă te numeri printre ele....
5
Divertisment
Cum a fost surprinsă Shiloh după finalizarea divorțului părinților săi. Fiica Angelinei Jolie și a lui Brad Pitt și-a găsit un refugiu
Vezi mai jos cum a fost surprinsă Shiloh la câteva săptămâni după finalizarea divorțului părinților săi. Bătălia legală dintre cei doi foști soți a durat ani de zile și s-a lăsat cu acuzații grave....
PARTENERI