Ce sunt produsele cruelty-free și de ce sunt tot mai apreciate

În mai puțin de un minut, poți să descoperi ce sunt produsele cruelty-free, dar și de ce sunt tot mai apreciate. Milioane de femei, dar și bărbați din toate colțurile planetei au renunțat la celelalte tipuri de produse în favoarea celor dintâi.

Alina Drăgușin
Alina Drăgușin
Publicat: 27 august 2023, 6:48

Alături de item-urile cruelty-free, cele cu ingrediente organice și ingrediente vegane sunt și ele printre cele mai „vânate” de oameni.

Ce sunt produsele cruelty-free

Sintagma „cruelty-free” înseamnă „fără cruzime”. Iar dacă aceste două cuvinte se regăsesc pe eticheta vreunui produs înseamnă că acesta a fost fabricat fără să se facă niciun rău vreunui animal.

Altfel spus: item-ul respectiv nu a fost testat pe niciun animal și nici nu au fost recoltate ingrediente de origine animală, conform Ethique.

În timp ce India, Uniunea Europeană, dar și alte țări au interzis testarea pe animale, în alte state încă se practică procedura controversată. Printre acestea se numără China, Statele Unite și Noua Zeelandă.

Experții în beauty, dar și reprezentanții ONG-urilor care luptă pentru drepturile animalelor recomandă să cauți logo-ul „The Leaping Bunny”, care înseamnă că produsul a fost certificat că nu are ingrediente testate pe animale și că item-ul final nu a fost testat pe animale. Și asta pentru că un rând poate declara că unul dintre produsele sale nu a fost testat pe animale, dar, de fapt, poate să conțină ingrediente testate pe animale.

Reclamă

Există numeroase teste care continuă să fie realizate pe diferite animale. Testul Draize este singurul test cunoscut de mulți dintre oameni. El are scopul de a concluziona dacă o substanță este toxică.

Potrivit sursei citată mai sus, procedeul constă în aplicarea unei cantități dintr-o anumtă substanță fie pe ochiul, fie pe pielea unui animal captiv și conștient. De cele mai multe ori este vorba despre un iepure și, după ce este lăsat lichidul o perioadă, ulterior, se analizează efectele.

Acest lucru provoacă durere animalelor de cele mai multe ori și, din nefericire, în unele cazuri, ele sunt eutanasiate. Sau sunt folosite pentru alte teste. În ciuda tuturor acestor lucruri delicate, adeserori, despre rezultate se spune că sunt nesigure.

Reclamă

De ce este un test nesigur

  • rezultatele sunt nesigure, întrucât pielea și ochii animalelor sunt diferite într-un mod semnificativ de ale noastre;
  • rana este inspectată vizual, ceea ce este subiectiv pentru specialist și provoacă inconsecvențe în informații;
  • ingredientele din îngrijire a pielii nu sunt utilizate la concentrațiile în care sunt aplicate în acest test. La testare, ei folosesc o concentrație de 100% de ingrediente. Un exemplu este alcoolul benzilic, care, de fapt, este folosit la mai puțin de 0,7%. Totodată, el este considerat un conservant sigur.

De ce produsele cruelty-free sunt tot mai apreciate

Așa cum ți-ai dat bine seama, sintagma „cruelty-free” este folosit, de regulă, pentru produsele cosmetice. Și, spun oficialii care luptă pentru drepturile tuturor animalelor, rolul celor două cuvinte este și o încercare de a aduce o conștientizare în legătură destinul crunt al animanelor care ajung în diferite laboratoare de testare, potrivit Colorescience.

Produsele cruelty-free folosite pentru diferite zone ale corpului sunt din ce în ce mai apreciate, pentru că au ingrediente certificate organic. În plus, ele nu conțin ingrediente testate pe animale. Cele două detalii fac ca riscul de a apărea o iritație a pielii, reacții alergice și alte potențiale probleme de sănătate ale pielii să fie unul minim.

De ce este important să cumperi produse cruelty-free

Principalele motive pentru care oamenii folosesc produse cruelty-free sunt:

  • conștientizarea și influențarea consumatorilor;
  • produsele cruelty-free promovează dezvoltarea și utilizarea metodelor alternative de testare; este vorba despre testarea in vitro și modelarea pe computer;
  • alegerea conștientă și benefică pentru sănătate.

Află beneficiile utilizării cosmeticelor pentru protecție solară. Specialiștii în beauty au menționat într-un interviu că razele UVB provoacă arsuri solare la suprafața pielii. Iar razele UVA pătrund mai adânc în epidermă și pot produce leziuni ale ADN-ului.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 7 decembrie 2025. Berbecii sunt mai puternici ca niciodată. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 7 decembrie 2025 spune că este o zi în care îți privești viața cu mai multă luciditate și te gândești tot mai mult la succesul personal. Nu neapărat la succesul pe...
2
familia regală britanică la slujba tradițională de Crăciun
Familia Regală
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis au participat la slujba tradițională de Crăciun alături de Kate Middleton și Prințul William
Familia regală este deseori văzută împreună la evenimente anuale de acest gen. Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis au participat la slujba tradițională de Crăciun alături de Kate Middleton și Prințul William. Cei...
3
O femeie frumoasă care poartă o rochie cu trenă și rerepzintă una dintre zodiile care au noroc în iarna anului 2025
Horoscop
Iarna norocoasă pentru trei zodii. Nativii care vor avea parte de oportunități și succes datorită astrelor
Aceasta este iarna norocoasă pentru trei zodii. Astrele spun că acești nativi vor avea parte de oportunități neașteptate și de succes datorită muncii și eforturilor depuse în ultima perioadă. Ultimul sezon al anului aduce,...
4
Kate Middleton poartă un costum albastru și zâmbește pe un fundal închis la culoare
Familia Regală
Kate Middleton a purtat cea mai mare tiară de până acum la banchetul de stat de la Castelul Windsor. Cum arată rochia pe care a îmbrăcat-o Prințesa de Wales
A avut al treilea moment de acest gen din 2025. Kate Middleton a purtat cea mai mare tiară de până acum la banchetul de stat. A purtat anterior doar patru tiare diferite de când...
5
Kim Cattrall poartă o rochie roșie cu decolteu și păr scurt și ondulat pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Kim Cattrall din Sex and the City s-a căsătorit din nou la 69 de ani. Cum arată partenerul său cu 14 ani mai tânăr
Cei doi s-au întâlnit pentru prima oară în anul 2016. Kim Cattrall din Sex and the City s-a căsătorit din nou la 69 de ani. Cum arată partenerul său cu 14 ani mai tânăr....
PARTENERI
×