Cele mai bune scene de început care au eclipsat restul filmului. Ce pelicule au impresionat din primele momente

Cele mai bune scene de început din filme pot captiva publicul încă din primele momente. Uneori, scena de deschidere e considerată mai bună chiar decât întreaga peliculă.

Publicat: 12 septembrie 2021, 6:00
Actualizat: 9 noiembrie 2021, 15:08

Orice film bun trebuie să aibă o scenă de deschidere pe măsură. Aceasta reprezinta prima impresie a publicului despre peliculă și unele dintre cele mai cunoscute producții reușesc să prindă spectatorii din primele momente, potrivit Screen Rant.

Printre scenele de deschidere clasice preferate de fani se numără cele incluse în 2001: A Space Odyssey și clasicul Jaws.

Alte scene de început, însă, sunt considerate mai bune decât restul peliculei, chiar dacă avem de-a face cu un film foarte bun. 

Cele mai bune scene de început care au eclipsat restul filmului

Uneori, scena de început e foarte bună, dar restul filmului nu se poate compara cu ea.

Chiar dacă unele dintre peliculele incluse pe lista Screen Rant au câștigat numeroase premii, chiar și unii fani pot recunoaște că începutul reprezintă partea lor preferată din film. 

Iată cele mai bune scene de început care au eclipsat restul filmului: 

Up (2009)

Filmul Up, lansat în anul 2009, a emoționat cu scena inițială, ce prezenta povestea de dragoste de o viață dintre Carl și Ellie. Acea scenă are un final emoționant, ce a lăsat mulți spectatori cu lacrimi în ochi.

Următoarea parte a filmului se axează pe povestea dintre Carl și un copil în călătoria lor spre Paradise Falls. Fiecare parte a filmului are propriile puncte forte, dar începutul a rămas în amintirea multor fani. 

Multe dintre peliculele de pe listă au devenit clasice și au avut numeroase nominalizări la Premiile Oscar.

Raiders Of The Lost Ark (1981)

Raiders Of The Lost Ark e unul dintre cele mai cunoscute filme din cariera lui Steven Spielberg.

Plin de secvențe de acțiune care au rămas în istoria cinematografică, filmul are  scenă de început pe care multe alte filme au încercat să o copieze, fără succes.

Vezi mai multe imagini în GALERIA FOTO!

Raiders Of The Lost Ark a fost încă un film de succes din cariera regizorului Steven Spielberg și a actorului Harrison Ford / Profimedia

Fuga lui Indiana Jones din templul plin de capcane a devenit un simbol la Hollywood. Chiar dacă restul filmului e apreciat de fani, puține secvențe se pot ridica la același nivel. 

The Lion King (1994)

Un alt desen animat care are una dintre cele mai bune scene de început care pot eclipsa restul filmului. Prezentarea lui Simba la începutul peliculei rămâne unul dintre cele mai emblematice momente animate de pe marele ecran.

O mare parte a filmului se axează pe modul în care Simba reacționează la moartea tatălui său, dar puține secvențe sunt atât de memorabile precum prima. 

The Dark Knight (2008)

Unul dintre cele mai apreciate filme din ultimele decenii are numeroase momente faimoase, la care se adaugă și interpretarea legendară a lui Heath Ledger în rolul antagonistului Joker.

Începutul a reușit să captiveze publicul din întreaga lume, dar, potrivit Screen Rant, deși e o scenă care se apropie de perfecțiune, restul filmului nu e la același nivel. 

Inglourious Basterds (2009)

Există numeroase momente memorabile în Inglourious Basterds. Mulți consideră introducerea lui Hans Landa ca fiind una dintre cele mai bune scene de început care au eclipsat restul filmului.

Tensiunea crește de-a lungul secvenței, care are un final violent. Aceasta pregătește publicul pentru aventura regizată de Quentin Tarantino în restul filmului.

RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Rețete
Mucenici fierți cu nucă și scorțișoară. Câtă apă se pune și ce se mai adaugă ca să iasă delicioși
Mucenicii fierți cu nucă sunt o tradiție îndrăgită în România, mai ales pe 9 martie, când sunt preparați în cinstea Sfinților 40 de Mucenici. Descoperă o rețetă de mucenici fierți cu nucă și scorțișoară....
2
Divertisment
Emily Ratajkowski s-a fotografiat la Carnavalul de la Rio. Cum s-a îmbrăcat “femeia cu cel mai frumos bust natural”
Emily Ratajkowski s-a fotografiat la Carnavalul de la Rio. Cunoscută pentru stilul ei sexy în ceea ce privește alegerile vestimentare, fanii au așteptat cu nerăbdare să o vadă și la acest festival. Emily Ratajkowski...
3
Divertisment
Michelle Trachtenberg s-a confruntat cu probleme de sănătate înainte de moartea sa. Ce au declarat prietenii actriței despre starea ei din ultimul timp
Michelle Trachtenberg s-a confruntat cu probleme de sănătate înainte de moartea sa. În ultimele zile de viață ale actriței, apropiații ei au dezvăluit că aceasta s-a confruntat cu probleme de sănătate tot mai grave....
4
Rețete
Mucenici de casă. Cum se prepară aluatul, rețeta simplă
Mucenicii de casă sunt o alegere perfectă pentru cei care vor să respecte tradiția și să se bucure de un preparat autentic, făcut chiar în bucătăria proprie. Fie că îi preferi fierți sau copți,...
5
Divertisment
Pozele care sugerează că Jennifer Garner și Ben Affleck ar putea fi din nou împreună: „Ea este iubirea vieții lui”
Pozele care sugerează că Jennifer Garner și Ben Affleck ar putea fi din nou împreună au făcut înconjurul presei. După finalizarea divorțului său de Jennifer Lopez, la sfârșitul lunii februarie, se pare că Ben...
PARTENERI