Dacă te-ai simțit vreodată diferit atunci când te afli într-o relație, află că nu ești singura. Avem comportamente diferite atunci când iubim, față de o altă perioadă a vieții. Poate ai auzit că magicul trio ne ghidează drumul astfel încât comunicarea în iubire să fie cu totul specială.
Cheia către iubirea cosmică
Cele trei planete se află de cele mai multe ori împreună. Formează iubirea, dorințele și ne conectează cu cei din jur. Sunt echipa de vis atunci când vine vorba despre propria noastră personalitate. Împreună scot la iveală limbajul iubirii din fiecare persoană.
Pentru a-ți descoperi triada Venus este important să știi anumite lucruri despre zodia ta, dar și despre data și ora nașterii. Chiar dacă toate planetele par să conteze la fel de mult, este important să te concentrezi asupra Soarelui, planetei Marte și planetei Venus.
Semnul Solar îți arată modul în care te exprimi, dar și naturalețea de care dai dovad. Este esența a ceea ce reprezinți, personalitatea și modul în care ți să te dedici lumii, dar și partenerului de viață cât mai concret posibil. Semnul Venus în astrologie influențează felul în care îți conduci relațiile. Reprezintă dinamica, frumusețea și iubirea.
Aici îți vei da seama cât ești de afectuoasă și cum apreciezi micile gesturi atunci când acestea au loc. Această aliniere de planete poate părea că-ți oferă o perspectivă nouă asupra a ceea ce înseamnă satisfacția cu adevărat. În ceea ce privește poziția planetei Marte, acestea ne reprezintă dorințele.
Cum influențează triada Venus compatibilitatea romantică
Nu este vorba doar despre a înțelege propria personalitate. Este o unealtă puternică pentru compatibilitate romantică. Doar uitându-te la combinația dintre Soare, Marte și Venus poți descoperi diferințele dintre tine și partenerul de viață.
Este foarte important de observat cum interacționează Soarele, Marte și Venus. Se află în armonie sau sunt în conflict? Să te cunoști este primul pas pentru a vedea o dinamică completă în ceea ce privește romantismul, arată Yourtango.com. Ai putea să-ți compari semnul zodiacal cu cel al partenerului. Vezi cum apreciați fiecare iubirea și dorința.
Examinează fiecare aspect din triada Venus. Acestea vor fi temele principale și provocările pe care le vei înfrunta alături de partener. Astfel vei avea un ghidaj mai clar asupra potențialului pe care îl aveți ca și cuplu.
Care este motivul astrologic pentru schimbări majore care apar la fiecare 7 ani. Ce rol au planetele în viața noastră
Triada Venus explicată pentru fiecare asociere în parte
Atunci când Soarele, Marte și Venus se află în același semn, creează o puternică energie în viața romantică. Această aliniere înseamnă că dorința ta este mult mai puternică și tu ești o persoană condusă de propriile gânduri și sentimente, fără a fi influențată.
Atunci când doar Soarele și Marte sunt în același semn, pasiunea și egoismul sunt perfect aliniate. Îți oferă astfel o direcție clară asupra vieții și iubirii. Această aliniere te transformă într-o persoană asertivă, încrezătoare și care știe să ia decizii atunci când vine vorba despre relații de cuplu, spune Parade.com. Cu toate acestea, faptul că Venus se află într-un semn diferit, poate complica lucrurile. Planeta din urmă introduce complexitate în viața ta.
Atunci când Soarele și Venus se află în același semn, personalitatea ta romantică și socială se află în perfectă armonie. Această combinație te transformă într-o ființă magnetică, ce poate atrage foarte ușor oamenii din jur. Cu Marte într-o semn diferit, înveți cum să depășești conflicte.
Atunci când Marte și Venus se află în același semn, ești mult mai determinată să urmezi calea iubirii pe care o cunoști doar tu. Cu Soarele într-un semn diferit, îți poți complica relațiile la un anumit nivel. Atunci când Soarele, Marte și Venus se află în semne diferite, viața romantică devine foarte dinamică și adeseori conflictuală. Încearcă să depășești acești pași pentru a-ți vedea autenticitatea.