Efectele adverse ale consumului excesiv de cofeină. Cum îți afectează sănătatea

Cafeaua este o băutură sănătoasă. Aceasta conține cofeină, o substanță care îți poate stimula starea emoțională, metabolismul și performanța mentală și fizică. O poți consuma în siguranță, în cantități mici până la moderate, dar consumul în cantități mari poate provoca efecte secundare și chiar periculoase pentru sănătate. Află care sunt efectele adverse ale consumului excesiv de cofeină.

Simina Drăguț
Simina Drăguț
Publicat: 30 iunie 2023, 7:30
Mai multe cești cu diferite rețete de cafea
Felul în care organismul tău reacționează la cofeină poate fi determinat în mare parte de cantitatea pe care obișnuiești s-o bei / Shutterstock

În acest caz, genele tale au o influență majoră asupra toleranței la cafea. Unele persoane pot consuma mult mai multă cofeină decât altele fără a experimenta efecte negative. În plus, persoanele care nu beau în mod obișnuit cafea pot prezenta simptome neplăcute după o doză moderată.

Efectele adverse ale consumului excesiv de cofeină

Unii oameni sunt mai sensibili la cofeină decât restul. Dacă ai un organism sensibil, chiar și cantitățile mici pot provoca efecte nedorite, cum ar fi neliniștea și problemele de somn, conform specialiștilor Mayo Clinic.

Felul în care organismul tău reacționează la cofeină poate fi determinat în mare parte de cantitatea pe care obișnuiești s-o bei. Persoanele care nu o beau în mod regulat tind să fie mai sensibile la efectele acesteia.

Dependență

Chiar dacă acest compus nu pare să provoace o dependență adevărată, dacă bei în mod regulat multă cafea sau alte băuturi care includ cofeină, există șanse foarte mari să devii dependentă de efectele sale. Lipsa cofeinei timp de câteva ore poate duce la simptome de sevraj psihologic sau fizic la cei care consumă cantități mari zilnic.

Reclamă

Tensiune arterială crescută

Cofeina crește tensiunea arterială din cauza efectului său stimulator asupra sistemului nervos. Acest lucru se întâmplă dacă o consumi în cantități mari sau înainte de a face exerciții fizice. Tensiunea arterială crescută favorizează apariția infarctului miocardic și a accidentului vascular cerebral deoarece, cu timpul, poate deteriora arterele. Astfel, se limitează fluxul de sânge către inimă și creier.

Anxietate

Reclamă

Anxietatea se numără printre efectele adverse ale consumului excesiv de cofeină. Dozele mici până la moderate de cofeină pot crește vigilența, iar cantități mai mari pot duce la stări de nervozitate. Acest lucru se întâmplă deoarece blochează adenozina, o substanță care te face să te simți obosită. Fii atentă la propriile reacții pentru a determina cât de mult poți tolera.

De asemenea, ia în calcul că în funcție de tipul de cafea ales, aceasta poate avea concentrații diferite de cofeină. De exemplu, un expresso poate avea o concentrație mai mare decât un cappuccino.

Insomnie

Cofeina este foarte apreciată deoarece te poate ajuta să rămâi trează pe parcursul zilei, dar îți poate afecta negativ calitatea somnului și numărul de ore alocat pentru odihnă. Cât timp rămâne în sistemul nervos variază în funcție de organismul fiecărei persoane. Evită să o consumi în a doua parte a zilei pentru a a avea un somn odihnitor.

Probleme digestive

Problemele digestive se numără printre efectele adverse ale consumului excesiv de cofeină. Deși cantitățile mici până la moderate de cafea pot îmbunătăți mișcările tractului intestinal, dozele mai mari pot cauza probleme digestive. Efectul laxativ al cafelei a fost atribuit eliberării de gastrină, un hormon produs de stomac care accelerează activitatea în colon. În plus, cafeaua decofeinizată produce un efect similar, potrivit specialiștilor Healthline.

Ritm cardiac crescut

În unele cazuri, dozele mari de cofeină pot crește ritmul cardiac. Aceste efecte par să varieze foarte mult de la o persoană la alta. Dacă simți că este ceva în neregulă, ia în considerare reducerea consumului.

De asemenea, pot duce la alterarea ritmului bătăilor inimii, afecțiune numită fibrilație atrială. Aceasta a fost raportată la tinerii care au consumat băuturi energizante ce conțin concentrații foarte mari. De aceea este important să nu consumi mai mult de trei cești de espresso pe zi. Acestea reprezintă cantitatea maximă de cofeină recomandată zilnic.

Totodată, acest efect nu se manifestă în cazul oricui. Unele persoane cu probleme cardiace pot tolera cantități mari fără a întâmpina efecte adverse.

Defalcare musculară

Oamenii pot dezvolta rabdomioliză, numită și defalcarea mușchilor deteriorați, dacă ingerează cantități foarte mari de cofeină. Aceasta se află printre efectele adverse ale consumului excesiv de cofeină. Rabdomioliza este o afecțiune foarte gravă în care fibrele musculare deteriorate intră în fluxul sanguin, ducând la insuficiență renală și alte probleme de sănătate. De aceea este indicat să-ți limitezi aportul la 250 mg pe zi dacă nu știi cât poți tolera.

Urinare frecventă și urgentă

Urinarea frecventă reprezintă un efect secundar comun al aportului mare de cofeină deoarece compusul stimulează vezica urinară. În cazul în care consumi multe băuturi care conțin cofeină și simți că urinarea devine mai frecventă sau mai urgentă, este indicat să reduci consumul pentru a vedea dacă simptomele se ameliorează.

Oboseală

Cafeaua este recunoscută datorită impulsurilor de energie pe care le oferă. În același timp, poate cauza efectul opus, ducând la oboseală, după ce cofeina părăsește sistemul nervos. Pentru a maximiza beneficiile cofeinei asupra energiei și pentru a evita oboseala de a doua zi, consum-o în doze moderate.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 30 ianuarie 2026. Racii sunt sinceri în relația de cuplu. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 30 ianaurie 2026 spune că energia cosmică te provoacă să te reconectezi cu tine însăți, să-ți asculți intuiția și să-ți faci ordine în gânduri. Indiferent de zodie, ai șansa să observi...
2
Cele 12 semne zodiacale, dispuse în cercuri concentrice, cu un soare stilizat în interior, pe un fundal în nuanțe de mov și albastru.
Horoscop lunar
Horoscopul lunii februarie 2026. Nativii își depășesc limitele
Horoscopul lunii februarie 2026 vine cu un amestec interesant de energie: pe de o parte, te provoacă să-ți gestionezi mai atent timpul, banii și emoțiile, iar pe de altă parte îți oferă momente de...
3
Cele 12 semne zodiacele, dispuse în cercuri, cu două inimi în centru
Horoscop lunar
Horoscopul dragostei pentru luna februarie 2026. Nativii caută înțelegere în relații
Este această perioadă potrivită pentru apropieri sau pentru despărțiri? Citește horoscopul dragostei pentru luna februarie 2026 și vezi despre ce este vorba. Există mai mult adevăr în relații, dar și mai multă tăcere. Curajul...
4
Actriță care vorbește în fața unui public pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Această vedetă a făcut o mișcare neașteptată după ce a fost judecată în mediul online. Actrița arată așa acum
Actrița din The Real Housewives of Beverly Hills a arătat noul său look în weekend, după ce a dezvăluit că a primit în sfârșit un diagnostic oficial pentru deformarea facială de care suferă. Această...
5
Dakota Johnson poartă o rochie neagră și părul lung pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Dakota Johnson a surprins cu o ținută de podium la Săptămâna Modei de la Paris. Ce detaliu a reușit să atragă atenția
Actrița este ambasadoarea casei Valentino, ceea ce înseamnă că este prezentă fără doar și poate la toate evenimentele. Dakota Johnson a surprins cu o ținută de podium la Săptămâna Modei de la Paris. Ce...
PARTENERI
×