Există dragoste la prima vedere? La ce concluzii au ajuns specialiștii

Dragostea la prima vedere nu este un concept nou. Shakespeare menționează acest lucru chiar în piesa Romeo și Julieta. Neurologii au descoperit însă între timp că hormonii și substanțele chimice influențează modul în care interpretăm anumite evenimente sau în care luăm decizii. În aceste condiții, există dragoste la prima vedere? Află la ce concluzii au ajuns specialiștii.

Publicat: 20 aprilie 2021, 7:56

Definiția fiecăruia depre dragoste este diferită, așa că este necesar să iei în considerare acest lucru atunci când vine vorba de dragostea la prima vedere.

Gabrielle Usatynski, consilier profesionist autorizat și autor al cărții The Power Couple Formula, spune: „Răspunsul la întrebarea dacă dragostea la prima vedere există sau nu depinde de ceea ce înțelegem prin cuvântul «real». Întrebarea este «Ne putem îndrăgosti la prima vedere?». Răspunsul este da. Dacă întrebarea este: «Este dragostea la prima vedere iubire?», ei bine, asta depinde de modul în care definești cuvântul «dragoste»”.

Există dragoste la prima vedere?

Știința și rațiunea ne spun că dragostea la prima vedere este de fapt „dorință la prima vedere”. Nu există nicio modalitate în care iubirea – cel puțin iubirea intimă, necondiționată, asumată – poate apărea între doi oameni care nu s-au întâlnit niciodată sau nu și-au vorbit.

Primele impresii legate de „dragostea la prima vedere” sunt însă experiențe puternice și reale. Creierul nostru poate stabili o primă impresie despre cineva până în 30 de secunde. Alexander Todorov, profesor la Universitatea Princeton, afirmă că într-un interval de scurt de timp decidem dacă cineva este atractiv sau nu.

Ca oameni, am evoluat pentru a răspunde rapid atunci când cineva care pare a avea șanse de supraviețuire ridicate ne traversează calea. Persoanele dezirabile sunt [importante] pentru ca noi pentru transmiterea cu succes a codului genetic.

– Ned Presnall, expert recunoscut în sănătate mentală

Reclamă

Atunci când vezi pe cineva care te face să experimentezi «dragostea la prima vedere», creierul tău l-a identificat pe acesta drept o resursă extrem de importantă pentru a asigura nașterea și supraviețuirea copiilor tăi”, a adăugat Ned Presnall.

Practic, vedem un potențial partener care arată ca un candidat pentru reproducere, de aceea credem că este vorba dragoste la prima vedere. Profesorul Todorov mai spune că oamenii tind să se bazeze foarte pe primele impresii, chiar și după ce a trecut mai mult timp și au aflat informații noi, contradictorii despre o persoană. Acest lucru este cunoscut sub numele de „efect de halou”.

Când oamenii discută despre dragostea la prima vedere, majoritatea se referă la o conexiune fizică instantanee. Datorită efectului de halou deducem lucruri despre oameni pe baza acelei impresii inițiale. Dacă o persoană este atractivă pentru noi, acest fapt influențează modul în care privim și celelalte atribute ale sale.

– Marisa T. Cohen, medic

Reclamă

Cum reacționează creierul când ești îndrăgostit

O echipă de cercetători de la Universitatea Rutgers consideră creierul vinovat pentru „efectul de halou”. Atunci când ești atrasă de cineva creierul îți va influența sistemul reproductiv să producă mai mult testosteron și estrogen. Corpul tău se pregătește de reproducere. Așa că te vei concentra mai departe pe abordarea potențialului partener.

Practic, acești hormoni te conving că trăiești dragostea adevărată. Hormonii și sentimentele produse sunt reale. Dar dragostea nu are loc până în faza de atașament. După ce cunoști mai bine un partener pe o perioadă îndelungată, atracția se poate transforma în atașament.

Ce spun studiile

Cel mai citat studiu despre dragoste la prima vedere aparține Universității Groningen, din Olanda. Potrivit acestui studiu, citat de Purewow.com, dragostea nu apare la prima vedere. Studiul s-a bazat în mare parte pe atracția fizică. Acest lucru susține faptul că ceea ce experimentezi de fapt este „atracție la prima vedere”.

Persoanele de sex masculin, participante la studiu, au fost mai predispuse să raporteze că s-au îndrăgostit la prima vedere, decât femeile. În cazul acestui studiu, nu au existat cazuri de dragoste reciprocă la prima vedere. Ceea ce poate însemna că dragostea la prima vedere poate fi o experiență personală și solitară.

Cuplurile care insistă că s-au îndrăgostit la prima vedere pun această etichetă doar raportându-se la întâlnirea lor inițială. După ce s-au atașat unul de celălalt aceștia pot romantiza modul în care s-au întâlnit.

Se pot întâmpla multe lucruri în creierul tău, așa că ia o pauză atunci când întâlnești un potențial partener pentru a  analiza mai bine lucrurile. Până atunci poți citi una dintre cele mai cunoscute povești de dragoste.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Reprezentații chinezești pe un fundal deschis la culoare
Horoscop
3 zodii chinezești au parte de abundență din plin de pe 23 februarie până pe 1 martie 2026. Vezi dacă te numeri printre ele
Ultima săptămână din februarie este una foarte aglomerată pentru toate semnele zodiacale. 3 zodii chinezești au parte de abundență din plin de pe 23 februarie până pe 1 martie 2026. Vezi dacă te numeri...
2
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 22 februarie 2026. Capricornii se bazează pe intuiție. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Cu Luna în Taur, sentimentele tale caută confort și ritmuri constante, iar emoțiile sunt guvernate de nevoia de siguranță. Citește horoscopul zilei de 22 februarie 2026 și vezi despre ce este vorba. Luna în...
3
Roata horoscopului cu toate cele 12 zodii pe un fundal întunecat
Horoscop
Aceste 4 zodii sunt de neoprit pentru restului anului 2026. Vezi dacă te numeri printre ele
Acestea sunt semnele astrologice „despre care vom auzi cel mai mult” pe parcursul anului. Aceste 4 zodii sunt de neoprit pentru restului anului 2026. Vezi dacă te numeri printre ele. Ele chiar sunt personajele...
4
Folie de aluminiu pe un fundal deschis și colorat
Timp liber
De ce folia de aluminiu este lucioasă doar pe o parte. Cum ar trebui să o folosești, de fapt, potrivit specialiștilor
Există un motiv pentru partea lucioasă, dar nu este ceea ce cred majoritatea oamenilor. Află de ce folia de aluminiu este lucioasă doar pe o parte. Cum ar trebui să o folosești, de fapt,...
5
Loni Willison în timp ce caută prin tomberoane
Divertisment
Drama unei actrițe după divorț. Vedeta din imagini trăiește acum din resturile găsite în tomberoane
Drama unei actrițe după divorț. Vedeta din imagini trăiește acum din resturile găsite în tomberoane. Paparazzi au surprins-o pe străzile din Los Angeles în timp ce împingea un coș de cumpărături. Vedeta din imagini...
PARTENERI
×