Avem nevoie de femei ca ele pentru a produce o schimbare considerabilă a culturii, politicilor și societății în care trăim, pentru un progres remarcabil al lumii moderne.
Ele sunt femeile care au ales să acționeze, care au făcut un pas în față și și-au pus amprenta în diferite domenii de activitate.
Femei care scriu istoria modernă
Femeile au puterea de a schimba lucrurile, de a scrie istorie în fiecare segment al societății, de la sfera afacerilor, la cea a sportului, științei și divertismentului. Descoperă cine sunt personalitățile marcante, care au ieșit din linie și s-au implicat total în societatea în care trăiesc.
Amanda Gorman
Amanda este cea mai tânără poetă care a recitat la ceremonia de învestire a unui președinte american. Tânăra în vârstă de 22 de ani a devenit starul ceremoniei de învestire a lui Joe Biden, ca președinte al SUA.
Aceasta a recitat un poem intitulat „The Hill We Climb”, scris în noaptea de 6 ianuarie; și care face referire la ziua în care au avut loc violenţele de la Capitoliu, atunci când susţinătorii lui Donald Trump au luat cu asalt clădirea congresului.
În săptămânile care au urmat, Gormand, absolventă a Universității Harvad, a câștigat extrem de multă popularitate; ea începând să fie urmărită de milioane de followers pe Instagram, în vreme ce două dintre dintre cărțile sale au devenit best-seller-uri.
Scrierile Amandei se concentrează în jurul unor subiecte actuale precum opresiune, feminism, marginalizare.
Gorman a declarat că își dorește să candideze la alegerile prezidențiale americane din 2036.
JoAnne S. Bass
JoAnne S. Bass a devenit prima femeie din istorie care deține cel mai înalt rang din serviciul militar american, în momentul în care a fost selectată să devină cel de-al 19-lea plutonier major al Forțelor Aeriene.
Bass s-a înscris în Forțele Aeriene ale SUA în 1993, informează Good Morning America. Femeile reprezintă doar 19% din ofițerii Serviciului Militar American. Două alte femei s-au alăturat recent lui Bass, în vârful ierarhiei militare americane; și ajungând astfel pe lista de femei marcante ale vremurilor noastre.
General Locotenent al Armatei Laura Richardson și Generalul Forțelor Aeriene Jacqueline D. Van Ovost au fost promovate luna aceasta la rangul de comandori; fapt ce demonstrează incluziunea tot mai mare a femeilor în slujbele considerate anterior a fi destinate doar bărbaților.
Kizzmekia Corbett
Profesor doctor Kizzmekia Corbett este un expert care activează în prima linie a cursei globale pentru realizarea unui vaccin împotriva SARS-CoV-2, aceasta devenind unul dintre jucătorii cheie în dezvoltarea științei care ar putea pune capăt pandemiei cu COVID-19.
Corbett face parte dintr-o echipă a Institutului Național de Sănătate (NIH) care a lucrat cu Moderna, compania farmaceutică care a dezvoltat unul dintre cele două vaccinuri ARN ce s-au dovedit a avea o eficiență de peste 90%.
Vaccinul Moderna a primit autorizație de utilizare de urgență de la Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente (FDA) în decembrie 2020.
Whitney Wolfe Herd
În februarie, fondatoarea Bumble, o companie americană de social media, Whitney Wolfe Herd, a devenit cea mai tânără miliardară din lume.
Ea s-a ridicat prin propriile puteri și cea mai tânără femeie CEO. A înființat o companie publică în Statele Unite. Wolfe Herd a fondat Bumble în 2014, după ce a părăsit boardul Tinder, aplicația de întâlniri pe care a cofondat-o.
Alături de o echipă de conducere formată din femei, și-a axat compania din Austin pe mesaje de încurajare a femeilor. Aplicația de întâlniri se remarcă astfel prin faptul că le permite femeilor „să facă prima mișcare”; acesta fiind de altfel unul dintre sloganurile companiei.