Taurii își vor recăpăta încrederea în ei și vor privi cu mai mult optimism prezentul, dar și viitorul. Spre viitor privesc și Peștii, motiv pentru care în această nouă săptămână ei își vor seta anumite intenții și își vor schița planuri pentru o altfel de viață.
Horoscopul săptămânii 28 august – 3 septembrie 2023
În luna lui Gustar, așa cum este denumită în tradiția noastră ultima lună a verii, și-au început mișcarea retrogradă șase planete. Venus, Pluto și Mercur sunt principalele responsabile pentru procesul denumit de experți „vara explorării sufletului“. Iar efectele celor șase planete retrograd se vor resimți și în prima lună a toamnei.
Descoperă ce îți rezervă astrele în funcție de zodia în care te-ai născut.
Berbec: 21 martie – 19 aprilie
Nativii acestui semn zodiacal guvernat de Foc se vor simți deosebit de generoși în această nouă săptămână. La serviciu, îi vor surprinde pe colegi cu o rundă de sucuri, cu o plăcintă uriașă sau cu alte deserturi. Iar celor din familie și prietenilor le vor da o întâlnire la o terasă, unde vor petrece timp de calitate.
Mai mult, în unele zile Berbecii vor simți nevoia să își facă unele daruri, mai ales că, în ultimele săptămâni, ei au muncit foarte mult. Astrologii îi sfătuiesc pe nativii acestui semn zodiacal de Foc să își ia o vacanță în următoarea perioadă. Cu cât mai repede, cu atât mai bine, au precizat aceștia.
Taur: 20 aprilie – 20 mai
În perioada cuprinsă între 28 august – 3 septembrie 2023, Taurii se vor simți încrezători în propriile forțe, dar și pregătiți să meargă mai departe. Poate fi vorba despre renunțarea la un proiect, la un loc de muncă sau chiar la o persoană toxică din viața lor.
Ziua de 29 august, dar și următoarele două sunt bine aspectate pentru interviuri de angajare, au spus specialiștii. Totodată, aceste zile sunt ideale pentru nativii acestei zodii de Pământ și pentru întâlniri cu persoanele dragi. În plus, ei vor primi laude și aprecieri în această nouă săptămână.
Gemeni: 21 mai – 21 iunie
Gemenii au o intuiție sporită în ultimele zile din august și primele din septembrie, motiv pentru care vor lua decizii înțelepte în această perioadă. Mai mult, ei ar putea primi mesaje prin cărți de Tarot, însă, există posibilitatea de a găsi răspunsuri la întrebările lor prin mișcările unui pendul. Nu este exclus să simtă prezența Îngerului lor păzitor, a altor ființe divine sau a persoanelor dragi care se află în lume de dincolo și îi protejează.
Rac: 22 iunie – 22 iulie
Se știe că în luna august șase planete au intrat în mișcare retrogradă, iar Racii, la fel ca toți nativii din zodiacul european au experimentat numeroase stări și situații. În timp ce Venus va fi retrograd până pe 3 septembrie, Mercur va fi retrograd până pe 15 septembrie. Iar astrologii îi sfătuiesc atât pe cei care au acest semn zodiacal de apă, dar și pe ceilalți din zodiac să fie cu ochii în patru la tot.
Pe de altă parte, în ultimele zile din august Racii sunt încurajați să iasă cu prietenii sau cu cei din familie. Fie că aleg să facă o plimbare prin parc, prin magazinele unui mall sau merg la o terasă, un restaurant ori la un film, voia bună și zâmbetele sunt garantate. Specialișii îi mai sfătuiesc pe nativii acestei zodii de Apă să îmbrățișeze energia veselă din această nouă săptămână.
Leu: 23 iulie – 22 august
Leii se vor simți în perioada dintre 28 august – 3 septembrie 2023 așa cum sunt cunoscuți: ca „Regi ai Junglei Zodiacului European”, potrivit Astrology. Și asta pentru că vor primi laude la serviciu fie de la coordonatorul lor, fie de la colegi. Mai mult, și apropiații le vor mulțumi pentru anumite gesturi sau sfaturi pe care le-au oferit în prezentul recent.
Unii dintre nativii acestei zodii de Foc se vor gândi intens să își caute un loc de muncă. Iar alții sunt dispuși să facă și altfel de schimbări în viețile lor, nu doar din punct de vedere profesional.
Fecioară: 23 august – 22 septembrie
În ultimele zile ale lui Gustar și primele din Răpciune, așa cum este cunoscută în popor luna septembrie, Fecioarele primesc semne care le vor ajuta să ia unele hotărâri. Informațiile subliminale ar putea veni fie dintr-un clip, dintr-o melodie sau în urma unor discuții pe care le vor purta cu persoanele apropiate.
Specialiștii spun că nativii acestei zodii guvernată de Pământ sunt pregătiți să facă schimbări semnificative în viața lor. Asta pentru că au dobândit instrucțiuni clare de la mentori sau alte persoane în care au încredere deplină.
Descoperă cele mai norocoase zile din septembrie 2023, în funcție de de zodia în care te-ai născut.
Balanță: 23 septembrie – 23 octombrie
Balanțele vor renunța la prundeță în această nouă săptămână, mai ales în capitolul care ține de relația de dragoste. Iar astrologii le sfătuiesc să își păstreze înțelepciunea. În caz contrar, ele ar putea să se întoarcă într-un punct delicat în care au fost în trecuut sau să ajungă în situații și mai neplăcute.
Și la locul de muncă sau în proiectele în care sunt implicați acești nativi guvernați de Aer trebuie să dea dovadă de mult echilibru și atenție. Mai multe seri din această nouă săptămână se vor încheia cu ieșiri în oraș.
Scorpion: 24 octombrie – 21 noiembrie
Horoscopul săptămânii 28 august – 3 septembrie 2023 spune că Scorpionilor le va merge foarte bine. Sarcinile de la job li se vor părea mai simple, însă, și ei se vor concentra mult mai ușor, pentru că traversează o etapă în care sunt în armonie.
Pe plan sentimental, lucrurile sunt roz. Nativii acestei zodii de Apă se bucură de toată atenția partenerului și, mai ales, de susținerea acestuia. Nu este exclus să apară o cerere în căsătorie pentru unii dintre reprezentanții acestei zodii.
Săgetător: 22 noiembrie – 21 decembrie
Săgetătorii sunt preocupați de anumite aspecte din viața lor și se gândesc des la soluții. Pe de altă parte, ei au mai multă energie în această perioadă, astfel că vor putea să facă față cu brio posibilelor provocări care ar putea apărea.
Spre finalul săptămânii, nativii acestei zodii vor decide să se consulte cu unul sau doi dintre confidenți ca să ia o decizie importantă. Totodată, în weekend se vor relaxa fie acasă, în intimitatea căminului, fie în oraș sau în mijlocul naturii.
Capricorn: 22 decembrie – 19 ianuarie
Astrologii le recomandă Capricornilor să fie cumpătați din punct de vedere financiar. În această perioadă ei sunt predispuși să își achiziționeze destul de numeroase lucruri. Iar cele mai multe dintre ele nu le sunt absolut necesare. Tocmai de aceea, ei sunt sfătuiți de specialiști să se gândească de trei ori înainte să plaseze comenzi online sau să achite la casă toate produsele pe care le-au pus în coș.
Nativii acestei zodii de Pământ „au voie” să investească în ei. Deci, dacă intenționează să cumpere ceva pentru casă sau pentru apropiați, mai bine să amâne până luna viitoare.
Vărsător: 20 ianuarie – 18 februarie
Vărsătorii au șanse mari să obțină o ofertă excelentă pentru o casă zilele acestea. Sau sunt anunțați de cei de la bancă în legătură cu dosarul depus pentru achiziționarea unui apartament. Ei sunt sfătuiți de astrologi să nu acorde atenție scenariilor negative care le trec prin minte, ci să se bucure de prezent și să aibă cât mai multe gânduri pozitive.
Nativii acestei zodii guvernată de Aer își vor răsfăța apropiații cu o cină gustoasă ori cu un desert delicios. Nu este exclus să își programeze o escapadă de un weekend sau o vacanță de o săptămână, au scris cei de la Your Tango.
Pești: 19 februarie – 20 martie
În ultimele zile din Gustar și primele din Răpciune, simți puternic dorința de a evada într-o altă lume. Te gândești la o escapadă de un weekend sau chiar o săptămână la mare sau la munte. Evident, împreună cu persoanele dragi.
Astrologii spun că nativii acestei zodii de apă pot experimenta „evadarea” și prin implicarea într-unul dintre hobbyuri. Sau, mai există varianta în care să se distreze cu un joc video.