Actorul din Lia – Soția soțului meu a povestit despre copilărie, sfaturile pe care le-a primit de la mama sa, dar și despre ceea ce înseamna munca și viața de actor. A fost o încântare să-l avem alături și să ne binedispună cu glumele sale simpatice.
Interviu CaTine la Masculin cu Alexandru Ion
Nu ai cum să nu râzi pe măsură ce citești sau asculți acest interviu cu Alexandru Ion. Cu toate acestea, răspunsurile pe care ni le-a oferit ne-au făcut să reflectăm puțin mai mult la toate înțelesurile pe care le pot avea cuvintele atunci când ele sunt rostite. Actorul ne-a bucurat cu felul lui de-a fi și cu dorința sa progresă de evoluție.
– Cum te-a modelat locul natal pentru cine ești azi?
– Eu sunt din Alexandria de loc, acolo mi-am petrecut primii 18 ani din existență, dar în realitate, în ceea ce privește modelarea, nu e acesta spațiul care îmi vine în minte. Ci satul natal al mamei mele, care e un sat de 30 de case la propriu, pierdut printre dealuri în județul Hunedoara, în Hațeg. Am avut bucuria, privilegiul să am o copilărie neîntinată de device-uri, de internet, de televizor. Felul în care îmi petreceam timpul acolo mi-a dat un tip de conexiune cu pământul care cred că e foarte greu de obținut azi pentru copiii care cresc în spații urbane. E o copilărie pentru care mă simt extrem de recunoscător.
Cum o descrie actorul pe mama sa
Alexandru Ion a fost crescut de mama sa de la vârsta de 6 ani și spune că acest lucru nu l-a pus deloc într-o postură care să-i dea traume acum, în viața de adult.
Nu știe mai nimic despre tatăl său, dar spune și susține cu tărie că mama sa a reușit cu brio să-l educe și să-i insufle principii de viață sănătoase, chiar dacă nu a avut o figură paternă în viața sa.
Actorul a povestit că mama sa este o femeie extraordinară, iar de-a lungul timpului și-a construit și definit viața personală după principiile care i-au fost insuflate în copilărie.
– Ești băiatul mamei?
– Depinde cum definim asta. Nu sunt un băiatul mamei așa cum e el definit în cultura contemporană. Nu vorbim la telefon în fiecare zi, nu sunt cu genul de afirmații nu pot să mănânc altceva decât mâncarea mamei. Avem o relație foarte echilibrată.
Actoria este pasiunea sa încă din primul an de liceu
Alexandru Ion este cu siguranță unul dintre cei mai respectați actori din România. Uneori cuvântul respect poate însemna prea mult, dar actorul și-a câștigat acest respect pentru că el la rândul său tratează industria cu respect, muncă și devotament.
– Care a fost momentul care te-a inspirat să devii actor?
– De multe ori, poveștile acestea au tendința să fie romanțate. E un parcurs gradual, e ceva ce cred că a crescut în mine în timp, dar un moment extrem de important a fost când am intrat în trupa de teatru a liceului în care eram. Am început să mergem la festivaluri de adolescenți și când am ajuns în clasa a IX-a la Arad, în teatrul Ioan Slavici, când m-am văzut acolo pe scenă, cred că s-au produs niște declicuri. Până în clasa a X-a mi-a devenit clar că eu nu o să fac altceva și asta e un lucru enorm.
– Este mai greu să joci un personaj sau să te ai pe tine, Alex Ion, în rolul principal?
– Și aici este o discuție super complexă. Asta nu e ceva real. Nu pot să mă am pe mine în rolul principal, atâta timp cât citesc niște vorbe scrise de cineva și e ficțiune ce se întâmplă acolo. Eu sunt genul de actor care abordează lucrurile destul de pragmatic. Nu am chestii de genul cu personajul care trăiește în mine. Eu sunt un meșteșugar. E o meserie care se poate învăța. Ce îmi place atunci când lucrez este să am un regizor care știe pe ce lume trăiește și ce face. Să am un text și o echipă bună, să am niște colegi care știu ce fac și cu care mă înțeleg bine.
Care sunt recomandările lui Alexandru Ion pentru studenții de la UNATC
– Ce sfat le dai tinerilor studenți la UNATC care aspiră să devină mari actori?
– Eu sunt un om care e atent la cuvinte. Să definim ce înseamnă mare actor. Nu am un sfat anume, nu le-aș spune sfaturi, ci mai degrabă recomandări. I-aș încuraja să privească cu circumspecție atunci când cineva încearcă să le spună cum e cu actoria sau cum e cu industria filmului într-un spirit foarte verdictos. Cred că în drumul către succes, către acel lucru pe care îl vrei, e important să ai în minte că poate fi parcurs în multe feluri, care nu sunt despărțite de bine și rău. Sunt feluri diferite de a ajunge din punctul A, în punctul B. Să citească cărți, i-aș încuraja să fie proactivi, dar nu există o rețetă.
Colega sa din Lia – Soția soțului meu, Tina Duceac, este studentă la UNATC și este una dintre actrițele talentate care s-au alăturat distribuției serialului. Ai aici un interviu cu actrița.
Alexandru Ion și logodnica sa sunt un cuplu care clădește constant în relație
Alexandru Ion, interpretul lui Pavel din serialul Lia – Soția soțului meu, este un bărbat împlinit și pe plan sentimental. El și-a găsit partenera care să-l completeze perfect și este extrem de fericit că o are alături pe Evelyne.
Lia – Soția soțului meu, sezonul 2, se vede în fiecare joi, de la 20:30, pe Antena 1 și în AntenaPLAY. Povestea care a ținut milioane de telespectatori în fața micilor ecrane a revenit cu un nou sezon din 24 august.
– De câte ori ai folosit replici din filme sau de agățat pentru a atrage atenția unei domnișoare?
– Nu știu. Amintirile își pierd conturul. Am și un istoric mai sportiv din punctul acesta de vedere. E o replică pe care mi-a dorit-o întotdeauna să o folosesc. Nu am folosit-o niciodată: „Bună, știi cât cântărește un urs polar?”. Indiferent de ce va spune ea, tu îi vei spune: „Cât să spargă gheața. Alex, îmi pare bine!”. Asta e una pe care mi-ar fi plăcut să o folosesc.
– Ce rol are umorul în relația cu logodnica ta, Evelyne?
– Are un rol foarte important. Cred că umorul are un rol important în general în viață, cel puțin pentru mine. Râdem foarte mult împreună și din fericire și ea are un umor dezvoltat.
– Ce din logodnica ta te face să fii tu?
– Faptul că mă simt foarte în confort în preajma ei. Îmi place să cred că asta i se întâmplă și ei. Se spune că toți oamenii joacă roluri, mai puțin unii actori. Realitatea e că avem cu toții măști interșanjabile pe care le punem în funcție de spațiile și oamenii cu care interacționăm. Cu ea simt că pot să fiu foarte eu. De multe ori, înțelege lucruri fără să fie nevoie să le articulez.