Alecsandru Dunaev a acceptat provocarea echipei noastre din seria interviurilor Catine La Masculin. Actorul este plin de energie și entuziasmat să împărtășească mai multe amănunte despre viața sa cu admiratorii de acasă.
Dunaev reușește să țină publicul cu sufletul la gură în serialul Adela. Noul sezon îl regăsește pe actor în situații complet neașteptate. Alături de colega sa de platou, Mara Oprea, Dunaev este gata să depășească orice impediment. Mara ne-a povestit și ea mai multe despre producția Adela în interviul oferit echipei CaTine.ro.
Vezi aici când începe cel de-al treilea sezon al serialului Adela, la Antena 1.
Interviu CaTine La Masculin cu Alecsandru Dunaev
– Ce poți să ne spui despre noul sezon Adela? Cum evoluează Mihai?
– Mihai are atât de multe de trăit. Cumva la jumătatea sezonului doi se afla adevărul. Aveai impresia că după acest moment revine liniștea pe pământ și totul e frumos, doar că nu-i așa. Din cauza acelui moment intervin mai multe conflicte, mai multe tensiuni, mai multe mistere pe care trebuie să le rezolve domnul Mihai.
– Cum este să joci o scenă de iubire cu o persoană pe care nu o iubești în viața de zi cu zi?
– E asumarea situației date, de comun acord. Lucrând de atât de mult timp împreună am ajuns să ne cunoaștem și să fim prieteni. Cumva știm să lăsăm de la noi și să preluăm de la celălalt, în așa fel încât avem relaxarea și încrederea unul în celălalt că putem să ne ducem în plin într-o anumită scenă. Momentul în care să dă stop redevenim prieteni.
– Cum reușiți să transmiteți iubirea și pasiunea dintre voi?
– Cumva, fiind și prieteni foarte buni există și o chimie între noi. Ne înțelegem foarte bine și reușim să transmitem și acest lucru publicului telespectator.
– Spune-ne o povestioară amuzantă de pe platourile de filmare Adela, pe care nu a povestit-o niciunul dintre voi până acum.
– Se întâmplă atât de multe faze amuzante, mai ales când cei de la Butimanu ajung la Izvorani. Vin cu altă energie pentru că ei săracii stând în frig, în praf, în noroi sau în ninsoare, cumva s-au legat altfel, față de noi de la Izvorani care avem o casă imensă și nu prea ne întâlnim. Vin cu o energie atât de faină încât nu poți să nu râzi în momentul în care stai alături de ei.
Vezi în AntenaPLAY toate interviurile din seria CaTine.ro!
– Dacă nu ai fi actor, ce meserie ai avea?
– Cred că electrician. Chiar am dat admiterea la Politehnică la Inginerie electrică. A fost admitere pe dosar. Cumva dosarul meu a fost destul de ok. Am intrat și m-am înmatriculat. După care am dat admiterea la teatru și am mers să-mi retrag dosarul de la politehnică.
Alecsandru Dunaev, despre cea mai importantă femeie din viața sa
Alecsandru Dunaev este admirat de multe femei, nu doar pentru talentul său, ci și pentru aspectul fizic. Cu toate acestea, cea mai importantă femeie din viața actorului rămâne mama.
Actorul a vorbit și despre amintirile pe care le are legate de aceasta și cum -a ajutat pe să se dezvolte de-a lungul vieții. De la mama sa a învățat ce este cu adevărat important pentru el în viață și tot de la ea a primit cele mai bune sfaturi.
– Care este cea mai frumoasă amintire pe care o ai cu mama ta?
– Când am fost la Tulcea de Crăciun m-am dus să-mi plătesc o factură și am trecut pe lângă o fostă cofetărie și mi-am amintit cum am mâncat o înghețată alături de mama. M-am trezit zâmbind pe stradă. E o amintire foarte frumoasă.
– Care este cel mai bun sfat pe care ți l-a dat mama ta?
– Să nu cer niciodată mai mult decât cred eu că pot să merit.
Când vine vorba de lucrurile care i se par atrăgătoare la o femeie, Dunaev pune accentul pe sufletul acesteia. Actorul spune că se simte atrași de ochii unei femei. Nu doar datorită aspectului lor, ci datorită faptului că sunt poarta către sufletul acesteia.
– Ce ți se pare cel mai atragator la o femeie?
-Din punct de vedere fizic, mă atrag ochii. Cumva cred că și psihic. Ochii ăia mai zic niște lucruri.
Cine e Alecsandru Dunaev și cum și-a descoperit pasiunea
Alecsandru Dunaev este unul dintre cei mai îndrăgiți actori de la noi din țară. El și-a descoperit pasiunea pentru teatru de la o vârstă fragedă. În clasa a noua acesta a chiulit de la o oră de desen, moment în care s-a întâlnit cu unii membrii ai trupei de teatru. De aici a fost doar un singur pas până la o adevărată carieră.
Dunaev a luat audiția pentru trupa liceului cu brio, pentru ca ulterior să joace în mai multe spectacole de la Teatrul Jean Bart din Tulcea. Până la finalul liceului, acesta a realizat că tot ce-și dorește în viață este să facă actorie. Deși vine de la un liceu cu profil real, părinții i-au susținut alegerea și pasiunea pentru artă.
De altfel, actorul a glumit în cadrul interviului și ne-a mărturisit că ar fi fost electrician dacă nu ar fi intrat la teatru. Alecsandru Dunaev a absolvit Facultatea de Teatru a specializarea actorie, iar în prezent poate fi urmărit în rolul lui Mihai în serialul Adela, scrie A1.ro.
În sezonul 3 Adela, Dunaev va avea de interpretat rolul lui Mihai cu mult mai multe provocări. Transformările prin care personajul său trece îl pun în situații noi. Însă actorul este mai pregătit ca niciodată să ofere cea mai bună interpretarea a sa în fața camerelor de filmat.
Sezonul 3 al serialului Adela are marea premieră pe 27 ianuarie, de la ora 20:30, la Antena 1!