Ioana Blaj, despre simplitate și omenie: „Am ajuns în tot felul de situații ca să mă reîntorc la simplitatea pe care am câștigat-o în copilărie”

Ioana Blaj a jucat de-a lungul timpului în mai multe seriale românești de succes și a intrat în inima telespectatorilor cu naturalețea de care a dat mereu dovadă. Deși pe micul ecran trebuie să dea viață unor personaje care sunt de multe ori o sumă de contradicții, talentul și-a spus cuvântul în cazul ei și s-a făcut remarcată.

Andrada Marinică
Publicat: 9 octombrie 2023, 12:42
Actualizat: 10 octombrie 2023, 10:36
Întrebată ce a învățat cel mai mult din căsnicia părinților săi, Ioana a spus ferm că i-au spus mereu că nu trebuie să pleci atunci când e mai greu / CaTine.ro

Deși are un program încărcat și merge mai mereu la filmări, Ioana Blaj a spus DA invitației noastre și ne-a oferit ocazia să o cunoaștem mai bine, dincolo de micul ecran.

Ioana Blaj, despre simplitate și omenie

Ioana Blaj face în acest moment parte din proiectul Lia – Soția soțului meu, unde îi dă viață personajului Alice.

Valorile unui om sunt foarte importante în orice situație din viață, iar Ioana Blaj știe acest lucru foarte bine. Ea a trăit o viață simplă în copilărie, dar principiile și lecțiile de viață nu au lipsit. Ele au ajutat-o să devină un om valoros pentru societate și pentru asta le mulțumește ori de câte ori are ocazia părinților săi.

– Povestește-ne câteva lucruri despre locul tău natal și cum te-a modelat în cine ești azi?
– M-am născut în Zărnești, județul Brașov. Este un oraș mic de la poalele Munților Piatra Craiului. Am copilărit într-o casă modestă, alături de părinți și bunici și alături de sora mea. Am avut o copilărie tare simplă, dar foarte valoroasă pentru mine. Mi-a pus bazele a ceea ce sunt astăzi.

– Prin ochii adultului de azi, cum ai descri-o pe fetița Ioana?
– Fetița Ioana era o fetiță disperată să stea afară, pe stradă, să se joace cu copiii de dimineața până seara. Era o adevărată tragedie când mama mă chema la masă, să-mi fac lecțiile sau să o ajut la curățenie. Erau negocieri crunte pe tema asta. Am imagini clare de când era vară și eram plină de julituri pe picioare și de praf și nu voiam să intru în casă. Fetița Ioana era foarte jucăușă și cred că și adultul Ioana a rămas cu aceeași poftă de joacă.

– Ce vis din copilărie l-ai îndeplinit recent?
– Nu prea aveam curajul să visez când eram copil. Dra știu că momentul în care sunt acum e un moment în care îmi place să fiu, un punct cu care sunt mulțumită în viața mea.

Ce spune Ioana Blaj despre lecțiile primite de la părinții săi

Chiar dacă acum este o fire puternică, Ioana Blaj spune că în copilărie i-a lipsit încrederea în sine. Rana copilăriei care a marcat-o pe actriță este legată de îndrăzneală și de teama de a nu face ceva care este nepotrivit.

– Care este cel mai bun sfat pe care l-ai primit de la părinții tăi?
– Să nu minți. E bine că mi-l aduc aminte tot timpul.

Întrebată ce a învățat cel mai mult din căsnicia părinților săi, Ioana a spus ferm că i-au spus mereu că nu trebuie să pleci atunci când e mai greu. Deși ritmul vieții e total schimbat în zilele noastre, de cele mai multe ori o situație se poate rezolva mai ușor prin simplul fapt că ai rămas acolo. Indiferent dacă simți că nu mai poți, respectul și dăruirea sunt foarte importante într-o căsnicie.

– Sunt anumite obiceiuri din copilărie pe care le aplici și în creșterea copiilor tăi?
– Îmi place să gătesc cu ei. Și îmi place să fac cu ei preparatele pentru mesele din zilele de sărbătoare.

Găsești interviurile din seria CaTine și în AntenaPLAY.



Cum descrie Ioana Blaj rolul lui Alice din Lia – Soția soțului meu

Ioana Blaj a cunoscut toate aspectele celebrității. La o vârstă fragedă a cunoscut faima și succesul, s-a bucurat de multe resurse financiare, dar din păcate, deciziile de atunci nu au fost cele mai bune și a pierdut totul instant. Faptul că a fost nevoită să o ia de la capăt, a ajutat-o să trateze cu mai multă înțelepciune meseria pe care o are și i-a dat o lecție valoroasă pentru viitor. Aroganța și superficialitatea nu sunt de ajutor în nicio situație.

– Cum ai reușit să-ți convingi părinții că ești făcută pentru actorie?
– Punându-i în fața faptului împlinit. Nu am reușit cu ei, a trebuit cumva să mă conving pe mine și să cred că am suficientă putere să fac lucrul ăsta. Pe ei i-am anunțat după ce deja am intrat.

– Care este frumusețea actoriei prin ochii tăi?
– Pentru mine, e cea mai frumoasă meserie cumva. Mie îmi dă posibilitatea să mă joc la nesfârșit. Să explorez caractere noi, situații noi, să-mi creez lumi de basm. Asta e frumusețea.

– Care este pentru tine cel mai dificil lucru jucând-o pe Alice?
– Nu aș putea identifica un moment dificil. Pentru mine, Alice e cea mai mare oportunitate să mă joc cum nu am mai făcut-o. Până acum am avut numai roluri pozitive, iar Alice este primul personaj negativ pe care îl interpretez.

– Cât de sigură este o carieră în actorie?
– Depinde din ce perspectivă o privești. Dacă o privești din perspectiva materială, nu este o meserie sigură. Dacă te referi la găsirea unui loc de muncă, nici asta nu e sigur. Dar cred că tot ce ține de partea materială vine în urma unei credințe puternice că poți să faci doar asta.

– Care sunt dezavantajele cu care celebritatea vine la pachet?
– Nu prea sunt focusată pe a vedea aspectele negative ale vieții sau ale meseriei. Alegându-mi drumul acesta, știu cu ce vine la pachet și mi-l asum.

Echilibrul între carieră și familie vine din bucuria clipei

Ioana Blaj este căsătorită din 2019 cu Ducu Ion și împreună au doi copii. Deși programul de pe platourile de filmare este unul încărcat, actrița spune cu zâmbetul pe buze că echilibrul în viața ei a venit de la sine.

Ioana se bucură de fiecare clipă pe care o trăiește. Atunci când este la lucru, se bucură de ceea ce are în jur. Atunci când se află în sânul familiei, nu mai contează nimic altceva. Pe de altă parte, vedeta are tot sprijinul soțului ei care o ajută cu treburile casnice. Tot el îi suplinește absența atunci când ea are proiecte și nu poate sta cu cei mici.

Baza unei relații sănătoase din punctul ei de vedere este formată din comunicare, respect, încredere, toleranță.

Sfatul Ioanei pentru toate femeile este să aibă încredere în emoțiile lor, să și le accepte, să se uite la ele cu empatie pentru că oamenii sunt creați din emoții. Partea care contează cu adevărat este că e foarte important cum ne raportăm la ele și să nu le mai considerăm puncte slabe. Emoțiile de fapt ne fac mai puternici.

RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Timp liber
Cum se îngrijește corect Aloe Vera, una dintre cele mai iubite plante de interior
Te întrebi cum se îngrijește corect planta de Aloe Vera? Mai jos găsești câteva sfaturi utile de la specialiști. Aceasta este una dintre cele mai iubite plante de interior și poate fi integrată cu...
2
Timp liber
Cu ce poți curăța faianța de calcar și pete. Sfaturi de la specialiștii în curățenie
Există o mulțime de metode prin care poți reda frumusețea băii tale. Descoperă și tu cu ce poți curăța faianța de calcar și pete. Acesta sfaturi de la specialiștii în curățenie te vor ajuta...
3
Divertisment
Demi Moore a împlinit recent 62 de ani, dar arată ca o adolescentă în costum de baie. Actrița și-a aniversat câinele cu o serie de poze sexy
Demi Moore a împlinit recent 62 de ani, dar arată ca o adolescentă în costum de baie. Actrița și-a aniversat câinele cu o serie de poze sexy, iar fanii au remarcat imediat corpul ei...
4
Timp liber
Ingredientul secret din plăcinta cu mere. Cum aduci în casă gustul copilăriei
Vremea rece de afară ne îndeamnă să petrecem mai mult timp în casă. Dacă vrei să-i surprinzi pe cei dragi cu gustul copilăriei, atunci poți să pregătești una dintre cele mai îndrăgite rețete de...
5
Horoscop
Venus în Capricorn aduce vești bune pentru zodii. 3 nativi manifestă abundența
Venus în Capricorn aduce vești bune pentru zodii. Trei nativi din zodiac manifestă abundența în viața lor. Această perioadă pare să fie de bun augur pentru cei mai mulți nativi din zodiac. Se schimbă...
PARTENERI