Artista a atras toate privirile cu vestimentația aleasă. Deși de cele mai multe ori surprinde cu încălțările pe care le poartă, acum diva a combinat niște elemente vestimentare care fac parte din stiluri total diferite.
Lady Gaga a fost fotografiată la cumpărături
Lady Gaga a mers la cumpărături alături de o prietenă, ambele fiind îmbrăcate extrem de lejer, fără să le pese de critici. În timp ce prietena artistei a fost pozată în colanți negri, un tricou larg și papuci, Lady Gaga i-a uimit pe toți cu felul în care s-a afișat în public.
Artista a fost pozată cu părul prins în vârful capului, un tricou extrem de larg, cu decolteu amplu, fără sutien și o pereche de pantaloni largi, dar care au atras toată atenția. Aceștia erau extrem de lucioși, largi și nu se integrau deloc în ținuta lejeră pentru o plimbare prin magazine.
Vezi mai multe imagini în GALERIA FOTO!
Un alt detaliu care le-a atras atenția tuturor este faptul că diva avea spatele gol. Tricoul ales fiind franjurat la spate. Vedeta nu a fost văzută purtând accesorii, singurii fiind ochelarii de soare pe care nu i-a mai purtat însă la ieșirea din magazin.
Artista a fost premiată recent
Cântăreața a fost premiată recent de primarul orașului West Hollywood, care a numit ziua de 23 mai ziua „Born this Way”. În acest fel au decis autoritățile locale să o răsplătească pe artistă pentru felul în care îi îndeamnă pe oameni să se iubească și să fie mândri de felul în care arată și de reușitele lor.
Voi fi mereu aici în această zi pentru a sărbători cu voi, a plânge alături de voi, și a râde. Pentru că suntem niște poeți și vorbim unii cu ceilalți. Vă iubesc, haideți să ne distrăm.
– Lady Gaga
Artista a publicat și pe contul personal de Instagram imagini de la eveniment. În descrierea postării, artista a scris că melodia Born This Way a fost inspirată de Carl Bean. Acesta este un renumit activist protestant de culoare. La eveniment, artista a purtat o ținută extravagantă. Numele melodiei sale a fost scris pe stradă. Vedeta s-a întors recent în Statele Unite ale Americii după ce a stat mai bine de două luni în Roma. Aceasta face parte din distribuția producției House of Gucci, un film regizat de Ridley Scott.
În acest film, Lady Gaga joacă rolul Patriziei Reggiani. Ea a fost acuzată că a plănuit un asasin pentru uciderea soțului ei, moștenitorul imperiului Gucci, Maurizio Gucci. Filmul se bazează pe cartea scriitoarei Sara Gay Forden, lansată în anul 2001. În timp ce fanii abia așteaptă să vadă filmul, membrii familiei sunt nemulțumiți de producția lui Scott. Pentru că scoate la iveală detalii private din viața familiei Gucci, Patricia Gucci, membru executiv al casei de modă, a spus că există o barieră clară care nu poate fi trecută. Aceasta a încercat în repetate rânduri să ia legătura cu Scott. Nu a primit niciun răspuns în legătură cu solicitările sale.