Larisa Iordache, despre sinceritate și determinare: „Fericirea aduce frumusețe în suflet și pe chipul tău”

Larisa Iordache este una dintre cele mai vesele și mai determinate sportive de la noi din țară. Gimnasta în vârstă de 25 de ani a acceptat invitația echipei noastre și a oferit un interviu sincer și emoționant. Larisa ne-a povestit mai multe despre eforturile pe care le-a depus pentru a face performanță. Aceasta a vorbit despre modul în care reușește să-și împartă timpul între viața personală și cea profesională.

Publicat: 22 noiembrie 2021, 14:10
Actualizat: 3 februarie 2023, 17:43
Larisa Iordache este una dintre cele mai determinate sportive din țara noastră. Gimnasta ne-a oferit un interviu sincer / CaTine.ro

Larisa Iordache este gimnastă medaliată, olimpică, europeană și mondială. Tânăra sportivă a pătruns în această lume în urmă cu mai bine de 20 de ani. Aceasta deține medalia de bronz la proba pe echipe la Olimpiada din 2012, este cvadruplă medaliată mondială și de 12 ori medaliată europeană. În ciuda dificultăților pe care le-a întâmpinat de-a lungul carierei sale, a rămas mereu optimistă, muncitoare și gata să performeze la fiecare competiție.

Larisa Iordache, despre sinceritate și determinare

Larisa Iordache a acceptat cu zâmbetul pe buze invitația echipei CaTine.ro. Ea ne-a oferit un interviu sincer și presărat cu multe amintiri deosebite. Sportiva de perfromanță și-a făcut timp pentru a ne răspunde într-un mod autentic la toate întrebările. Aceasta ne-a dezvăluit cum și-a ales domeniul în care performează, dar și ce anume a determinat-o să nu renunțe niciodată, în ciuda obstacolelor care s-au ivit în calea ei.

Vezi mai multe imagini în Galeria Foto!

Larisa Iordache a acceptat cu zâmbetul pe buze invitația echipei CaTine.ro / CaTine.ro

Gimnasta în vârstă de 25 de ani a fost nevoită să-și anuleze exercițiul de la bârnă la finala de la Jocurile Olimpice 2020, scria la începutul lunii august A1.ro. Cu toate acestea, Larisa nu și-a pierdut o clipă încrederea în propria forță. Ea a continuat să lupte pentru visul său.

Optimistă și încrezătoare cu privire la viitor, aceasta ne-a dezvăluit ce anume se află în spatele determinării sale. Larisa este o sportivă extrem de muncitoare, organizată și hotărâtă să facă orice sacrificiu pentru a realiza performanță. Personalitatea sa a umplut rapid platourile de filmare și a relaxat atmosfera.

Încă de la început aceasta ne-a mărturisit că este o fire sensibilă și comunicativă. Sportiva medaliată olimpic se bucură să se afle în preajma persoanelor de la care are ce învăța.

De altfel, Larisa spune că încearcă să adune cât mai multe cunoștințe de la toți oamenii pe care îi întâlnește. Deși face sport de performanță de la o vârstă foarte fragedă, Larisa nu regretă acest lucru, ba chiar dacă ar putea să o ia de la capăt ar face totul la fel. Vezi în AntenaPLAY toate interviurile din seria CaTine.ro!

Cum e Larisa Iordache în spatele camerelor

În spatele camerelor de filmat, Larisa Iordache este o femeie sinceră și sensibilă. Deși la competiții este deseori privită ca fiind o persoană puternică, aceasta spune că în spatele acestei imagini se ascunde de multe ori o sensibilitate aparte.

Tânăra a descoperit lumea gimnasticii la vârsta de patru ani, iar de atunci s-a îndrăgostit iremediabil de acest sport. Larisa îi încurajează pe micuții care își doresc să se apuce de un sport. Aceasta spune că la începutul drumului lor este foarte importantă dedicarea părinților. Cea mai mare parte din crearea unui sportiv de performanță vine din implicarea celor apropiați în ceea ce copilul își dorește să facă la început.

Părinții trebuie să-i insufle spiritul de campion. Depinde mult sportul pe care copilul îl alege, de abilitățile sale și cred că este foarte important ca la început să nu uite că trebuie să se joace. Desigur, determinarea este foarte importantă într-un sport, mai ales cel de performanță. Părinții trebuie să le acorde timpul și atenția lor copiilor care își doresc să facă performanță.

– Larisa Iordache

Larisa Iordache este de părere că performanța se face mai ales cu sprijinul părinților. Ea spune că micuții nu au nevoie de lucruri materiale în mod deosebit, ci de timpul părinților lor.

Cum și-a descoperit Larisa Iordache pasiunea pentru gimnastică

Larisa Iordache este mândră de faptul că reprezintă țara noastră la nenumăratele competiții la care ia parte. Sportiva spune că se bucură foarte mult atunci când poate să aducă imnul României în timp ce se află pe podium. Sentimentul este incomparabil, iar realizările sale se bazează mult și pe susținerea publicului de acasă.

De fiecare dată când urcă pe podium, Larisa se bucură să fie o gimnastă de performanță româncă. Larisa Iordache practică sportul de performanță de 20 de ani. În tot acest timp, sportiva a simțit de multe ori că cedează, însă întotdeauna și-a găsit puterea de a merge mai departe.

Aceasta ne-a povestit despre un moment critic din cariera sa. Atunci când avea doar 15 ani, sportiva a trecut prin transformări corporale și i-a fost dificil să aleagă între a avea o viață obișnuită sau a face mai departe ceea ce-și dorește.

Știam că dacă nu rămân în kilogramele pe care trebuie să le am, vor apărea dureri. Cu toate acestea, îmi doream să fiu un om normal, să merg la școală, să stau cu părinții mei și să ies când vreau. Părinții mi-au spus că sunt un om matur așa că m-au lăsat să aleg singură. Ori îmi lăsam toată munca din spate și mă întorceam acasă, ori continuam să fac performanță. Acela a fost momentul în care am renunțat la a mai renunța.

– Larisa Iordache

Larisa Iordache a dat dovadă de maturitate și hotărâre și a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a-și continua visul. Deși nu i-a fost ușor, a învățat să nu renunțe la ceea ce-și dorește cu adevărat de la cariera sa. Chiar dacă nu este deloc ușor să găsești un echilibru între viața personală și cea profesională, Larisa nu regretă drumul pe care l-a ales. Aceasta spune că nu s-ar vedea făcând altceva, pentru că face ceea ce iubește cel mai mult, gimnastică.

Ce sfaturi are Larisa Iordache pentru cititoarele CaTine

Cariera Larisei Iordache a avut multe suișuri și coborâșuri. Cu toate acestea, tânăra în vârstă de 25 de ani și-a găsit mereu curajul și puterea de a trece peste orice. Sportiva a devenit o femeie minunată și continuă să-i inspire pe cei care își doresc să facă performanță la fel ca și ea. Larisa își dorește să fie o campioană și să performeze de fiecare dată.

Sportiva a trecut prin trei ani de pauză din cauza unei accidentări, însă a reușit să depășească acele momente cu ajutorul oamenilor din viața sa. Sportiva spune că sprijinul celor apropiați este foarte important, al fel ca îndrumarea acestora.

Obiectivele bine setate sunt și ele esențiale pentru a putea face față provocărilor care pot apărea în drumul către succes. Dacă nu ar fi făcut gimnastică, Larisa spune că ar fi cochetat cu înotul sau cu tenisul.

Tânăra spune că a făcut întotdeauna ce și-a dorit, s-a regăsit mereu în gimnastică și se bucură de fiecare dată când poate să performeze. În spatele tuturor momentelor în care a fost puternică s-a ascuns mereu o femeie sinceră și sensibilă.

Larisa Iordache spune că cel mai atrăgător lucru la o femeie este inteligența sa și siguranța în propria persoană. Pentru cititoarele noastre Larisa a transmis următorul mesaj.

Să fii încrezătoare în propria persoană. Să nu aștepți aprobarea din partea altora. Nu avem nevoie de o confirmare, trebuie să faci tot ceea ce crezi tu că te face fericită. Fericirea aduce frumusețea și în suflet și pe chipul tău.

– Larisa Iordache

Larisa ne-a împărtășit din poveștile sale și ne-a oferit câteva sfaturi pentru tinerii care își doresc să facă performanță. Ne-am bucurat să o avem alături și să sperăm să o revedem cu bine și mereu cu zâmbetul pe buze, așa cum ne-a obișnuit. 

RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Horoscop
2 zodii care scapă de ghinion, potrivit astrologilor. Vezi dacă te numeri printre ele
Acești nativi își schimbă percepția asupra vieții, a relațiilor și a planurilor profesionale. Vezi care sunt cele 2 zodii care scapă de ghinion, potrivit astrologilor. Cosmosul le-a oferit mai mult noroc unora decât altora,...
2
Rețete
Plăcintă cu dovleac de post. Rețetă simplă și ușoară
Această plăcintă cu dovleac de post este ușor crocantă la exterior, datorită foilor de plăcintă coapte, și are o umplutură parfumată și dulce, înmiresmată cu scorțișoară. Dovleacul copt oferă o aromă dulce, caldă și...
3
Horoscop
Pluto în Vărsător aduce schimbări majore. Cât va dura perioada de transformare pentru nativii din zodiac
Pluto în Vărsător aduce schimbări majore. Cei mai mulți nativi din zodiac se vor bucura de transformările acestea. Chiar dacă Pluto a intrat în Vărsaăor pe 19 noimebrie, puterea acestei planeta va persista în...
4
Horoscop
Un eveniment neașteptat ar putea avea loc în viața a două zodii. Cum se schimbă destinul lor la finalul lunii noiembrie 2024
Un eveniment neașteptat ar putea avea loc în viața a două zodii. Destinul lor s-ar putea schimba complet la finalul lunii noiembrie 2024. Ultima parte a acestui an pare să vină cu multe momente...
5
Știri
Cheryl Cole și-a luat rămas bun de la Liam Payne. Cântăreața a participat la înmormântarea tatălui fiului ei alături de colegii săi din One Direction și o mulțime de vedete
Cheryl Cole și-a luat rămas bun de la Liam Payne. Cântăreața a participat la înmormântarea tatălui fiului ei alături de colegii săi din One Direction și o mulțime de vedete. Cheryl și Liam Payne...
PARTENERI