Liam Hemsworth era jenat de gesturile lui Miley Cyrus. Imagini surprinse cu câteva luni înainte de divorț

Liam Hemsworth era jenat de gesturile lui Miley Cyrus. Acest lucru reiese dintr-o serie de imagini surprinse pe covorul roșu în luna februarie a anului 2019. În acel moment, cei doi puteau fi considerați proaspăt căsătoriți.

Publicat: 29 aprilie 2021, 8:00

Într-un videoclip, postat luni pe contul de Instagram @popcultureangel, actorul australian, în vârstă de 31 de ani, părea vizibil stânjenit de gesturile soției sale. Miley îi făcea twerk la petrecerea Vanity Fair, după Premiile Oscar 2020.

Întâmplarea a avut loc la doar două săptămâni după ce cei doi se căsătoriseră.

Liam Hemsworth era jenat de gesturile lui Miley Cyrus

În material se poate vedea cum Miley a început să danseze twerk în fața lui Liam. Acest lucru se întâmpla în timp ce cei doi acordau un interviu comun pe covorul roșu. Gestul actorului a fost interpretat ca fiind unul în care se simte extrem de stânjenit. El a făcut atunci câțiva pași în spate.

„Nu o face. Nu o face, o implora el. Îi sperii pe toți.”

Miley s-a oprit atunci și s-a uitat stingheră către camera de filmat. Liam purta verigheta în filmuleț. Materialul a fost înregistrat cu doar șase luni înainte ca cuplul să depună cererea pentru divorț.

Vezi mai multe imagini în GALERIA FOTO!

În aceeași postare de zilele trecute a mai fost făcut public un filmuleț care scoate la iveală tensiuni mari între cei doi. La premiera Avengers: Endgame, Miley a încercat să pozeze seducător în timp ce Liam o ținea de talie. Atunci diva pop i-a dat mâinile la o parte. Acesta nu a mai putut decât să ofere un zâmbet destul de forțat.

Liam și Miley au divorțat patru luni mai târziu. Cei doi au avut o relație timp de 10 ani, dar au fost căsătoriți doar 8 luni. În acest moment, Liam are o relație cu modelul autralian Gabriella Brooks.

Miley Cyrus încă îl mai iubește pe Liam Hemsworth

Miley Cyrus a avut anul acesta un moment super emoționant la Super Bowl. Când a luat microfonul să cânte piesa Wrecking Ball, la versurile „Nu te gândi vreodată, m-am îndepărtat, dar te voi dori mereu„, vocea nu a mai ascultat-o. Lacrimile au început să-i curgă pe obraz și Miley a plecat capul. Cântăreața a ratat mai multe strofe din melodia sa.

După câteva momente de reculegere, aceasta a avut puterea să le explice celor prezenți ce s-a întâplat de fapt cu ea. Potrivit spuselor ei, piesa îi este dedicată lui Liam, iar de câte ori o cântă, dragostea ei pentru el devine mai puternică.

Cei doi au avut o relație tumultoasă cu multe împăcări și despărțiri. În anul 2019 au ales să pună capăt definitiv relației ei, după ce se căsătoriseră de numai 8 luni. Artista a declarat chiar anul trecut că îl iubește mult pe Liam și că sentimentele ei pentru el vor rămâne toată viața. Mulți cred că aspectul fizic rebel este asemenea sufletului. Miley a demonstrat mereu că este mult mai sensibilă decât pare.

Aceasta a ținut să le spună fanilor de la Super Bowl că indiferent de aspectul fizic, sentimentele ocupă un loc important în viața sa, iar dragostea și-a poartă peste tot.

RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Divertisment
Serena Williams a pozat într-un costum sexy de baie. Corpul sportivei a trecut printr-o transformare neașteptată în ultimul an
Serena Williams a pozat într-un costum sexy de baie. Corpul sportivei pare că a trecut printr-o transformare neașteptată în ultimul an. Fosta jucătoare de tenis a reușit să piardă mai multe kilograme, iar acum...
2
Horoscop
Zodii care sunt destinate succesului. Nativii care au parte de recunoaștere din partea celor din jur
Există unele zodii care sunt destinate succesului. Acești nativi au pate de recunoaștere din partea celor din jur și se bucură de reușite ori de câte ori își propun să înceapă un nou proiect....
3
Divertisment
Jennifer Lopez s-a fotografiat în compania unui bărbat chipeș la un restaurant de lux. Artista e fericită, în ciuda criticilor după concertul din Dubai
Jennifer Lopez s-a fotografiat în compania unui bărbat chipeș la un restaurant de lux. Artista părea într-o dispoziție bună în Dubai, iar pozele cu ea și domnul misterios sunt pe primele pagini ale tabloidelor....
4
Horoscop
Nativii care pot trăi o perioadă de abundență până în noiembrie 2025. Cine sunt zodiile norocoase ale anului
Jupiter, planeta abundenței, este în mișcare directă până în noiembrie 2025. Ai mai jos lista cu nativii care pot trăi o perioadă de abundență până în noiembrie 2025. Vezi dacă te numeri printre ele....
5
Divertisment
Cum a fost surprinsă Shiloh după finalizarea divorțului părinților săi. Fiica Angelinei Jolie și a lui Brad Pitt și-a găsit un refugiu
Vezi mai jos cum a fost surprinsă Shiloh la câteva săptămâni după finalizarea divorțului părinților săi. Bătălia legală dintre cei doi foști soți a durat ani de zile și s-a lăsat cu acuzații grave....
PARTENERI