Mihaela Călin, sinceră și emotivă dincolo de camerele de filmat: „Mă definește contactul cu oamenii”

Mihaela Călin este una dintre cele mai apreciate jurnaliste, unul dintre oamenii de televiziune care intră de luni până vineri în casele telespectatorilor pentru a-i ține la curent cu cele mai recente știri din întreaga lume. Deși este un om extrem de ocupat în viața de zi cu zi, omul Mihaela Călin a acceptat cu are drag invitația noastră. A venit la interviu deschisă și cu zâmbetul pe buze, așa cum o face mereu când apare și pe micul ecran.

Publicat: 24 mai 2021, 15:02
Actualizat: 3 februarie 2023, 17:59
Încă de la începutul interviului CaTine.ro, Mihaela a menționat că a început să practice jurnalismul de televiziune în calitate de reporter / CaTine.ro

Mihaela Călin are o energie molipsitoare. Deși este un om echilibrat și mereu stăpân pe situație, prin intermediul întrebărilor din interviu ne-a lăsat să o descoperim așa cum este ea, omul din spatele pupitrului de știri.

Mihaela Călin, sinceră și emotivă în fața camerelor

Prezentatoarea TV este cunoscută oamenilor drept Mihaela Călin. Inițial a fost reporter pentru unul dintre cele mai apreciate jurnale de știri din țară, Observator. Mai apoi a devenit omul care dă cele mai importante vești zi de zi. Ea ne ține la curent cu tot ceea ce se întâmplă în întreaga lume. Află și tu cele mai noi știri externe și interne, despre sănătate, educație, economie și politică pe Observator News.

Deși nu mereu poate aduce zâmbete pe chipul celor din fața televizoarelor, calmitatea ei este transmisă prin fiecare cuvânt pe care îl rostește.

Vezi mai multe imagini în GALERIA FOTO!

Mihaela Călin este una dintre cele mai apreciate jurnaliste, unul dintre oamenii de televiziune care intră de luni până vineri în casele telespectatorilor / CaTine.ro

Încă de la începutul interviului CaTine.ro, Mihaela a menționat că a început să practice jurnalismul de televiziune în calitate de reporter. Mai apoi, după câteva probe, a fost selectată să prezinte știrile. Trecerea s-a întâmplat în numai câteva zile. Acele momente nu le va uita niciodată, așa cum nu-i va uita nici pe oamenii care au ajutat-o să ajungă unde este azi.

O altă femeie puternică, dar cu un suflet cald și deschis este Olivia Păunescu. Nu ezita să o cunoști prin intermediul unui interviu la fel de sincer și frumos.

Mihaela Călin, mama întâi de toate

Pentru că un alt rol important pe care îl are de îndeplinit în viața de zi cu zi este cel de mamă, Mihaela nu avea cum să înceapă să ne vorbească despre ea dacă nu îl menționa pe Petru încă de la început. Știrista are un băiețel care va împlini peste câteva luni doi anișori. El este cea mai mare împlinire a sa. Așa cum era de așteptat, vedeta Antena 1 a mărturisit că primul lucru pe care îl face dimineața, atunci când se trezește, este să meargă la băiețelul ei. Acesta este „cel mai frumos mod prin care îmi încep ziua”.

Petru este omulețul de la care celebra Mihaela Călin are mereu de învățat. Atunci când jurnalista și soțul ei au decis să-l aducă pe micuț în viața lor, Mihaela a dorit să pornească conștientă la acest drum. Ea s-a gândit cât de mult poate să gestioneze lucrurile. Deși este conștientă că nu poate să facă toate lucrurile cu perfecțiune, acesta spune cu mare bucurie că din fericire are oameni în jur care nu au astfel de așteptări de la ea. Primul dintre ei este soțul său.

Petru i-a dat o lecție importantă mamei sale. A învățat-o că nu are de ce să-și facă griji pentru că trebuie să fie doar așa cum dorește ea, să gestioneze lucrurile la fel cum a făcut-o de-a lungul vieții pentru că o face cu măiestrie. De asemenea, micuțul i-a demonstrat că poate mult mai mult decât crede ea și că Petru a venit pe lume ca un plus la tot ceea ce avea, nu pentru a-i lua din timpul personal, așa cum cred cei mai mulți oameni. Vezi în AntenaPLAY toate interviurile din seria CaTine.ro!

Ce înseamnă cariera pentru Mihaela Călin

Deschisă și extrem de sinceră, Mihaela spune că s-a gândit de multe ori care sunt lucrurile care o definesc în afară de cariera în televiziune.

Eu, realmente, nu am făcut nimic altceva toată viața mea. Am urmat Facultatea de Jurnalism. Încă din timpul facultății am lucrat ca jurnalist, iar după aceea am lucrat doar ca jurnalist. Și m-am gândit ce aș putea fi dincolo de meserie. Ce sunt eu dincolo de faptul că sunt jurnalist? Sunt multe lucruri, dar profesional vorbind, cred că domeniul de care m-aș fi putut apropia este Psihologia.

– Mihaela Călin

Este un vis neîmplinit, dar nu ar spune niciodată nu unei asemenea șanse. A studiat mulți ani la rând și s-a documentat constant în domeniu. Ritmul alert fiind singurul impediment în îndeplinirea acestei dorințe.

Cum reușește să facă față provocărilor din meserie

Așa cum spune chiar ea, energia celor din jur, chiar dacă nu este mereu una pozitivă, este elementul care o definește.

Interacțiunile cu oamenii mă încarcă. Nu întotdeauna în mod pozitiv. Dar cred că și atunci când mă revoltă sau mă tensionează problemele cuiva, o nedreptate făcută cuiva, cred că eu am nevoie de aceste lucruri ca să fiu eu. Acest lucru mă definește. Contactul cu oamenii.

– Mihaela Călin

Mihaela Călin este de mai bine de 16 ani în fața camerelor de filmat, dar încă are emoții atunci când intră în platoul de televiziune și spune că este omul care caută emoțiile. Ca un mic detaliu de culise, prezentatoarea tv spune că are o rutină clară înainte de a intra în direct. Colegii o cunosc foarte bine și i-a respectă până la ultimul pas. Cu zâmbetul pe buze, Mihaela ne-a dezvăluit că înainte de a intra în platoul sau de a merge la machiaj, ajunge în redacția de știri pentru a afla ce urmează să prezinte, pune întrebări ca să fie sigură că stăpânește informațiile. Acesta este confortul ei. Și încă ceva. Deși poate părea ciudat, are nevoie de o cană cu apă și mereu două șervețele.

Femeia Mihaela Călin

Pentru că înainte de toate este femeie, Mihaela Călin spune că se pune o presiune foarte mare asupra femeilor. Cu toate acestea, ea spune că cel mai mare avantaj al lor este că pot fi cum vor ele. Există multe capitole în viața unei femei, care vin la pachet cu și mai multe provocări și așteptări.

Promovez, mai ales de când am devenit mamă să profiți de libertatea de a fi așa cum poți. Femeile au și acest drept. Gândește-te numai cât de ușor ne putem schimba look-ul pentru a fi așa cum ne dorim. Acest lucru mi se pare fascinant.

– Mihaela Călin

Cu siguranță Mihaela Călin este urmărită și este considerată de multe femei un exemplu de urmat. Dar, cu toate acestea, jurnalista spune că face demersuri ca să schimbe unele lucruri la ea. Acceptarea este unul dintre lucrurile pe care a reușit să le schimbe. În trecut era extrem de exigentă cu sine, lucru care i-a adus blocaje sau nefericire.

Mi-a luat ceva timp să ajung aici. Un lucru la care lucrez acum și mă ajută maternitatea este că pot să-mi gestionez mult mai bine impulsivitatea. Când ai un copil, se întâmplă de foarte multe ori să fii agasat, frustat sau obosit. Trebuie să înveți ca adult să gestionezi aceste lucruri astfel încât să nu aibă efecte asupra copilului.

– Mihaela Călin

Ca un ultim sfat pentru cititoarele CaTine.ro, Mihaela Călin le spune că trebuie să se relaxeze. Să se gândească bine cine vor să fie înainte a fi exigente cu ele. Sinceritatea cu tine este un lucru dificil din cauza educației. Trebuie însă să-ți dai seama înainte de toate cum ești tu în realitate.

RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Horoscop
Mercur iese din retrograd pe 25 aprilie. Ce urmează pentru zodii
Universul va deschide o poartă către un nou început pentru nativii din zodiac. Mercur iese din retrograd pe 25 aprilie și lucrurile se vor schimba. Planeta își reia cursul direct, ceea ce înseamnă că...
2
Horoscop săptămânal
Horoscopul săptămânii 22 aprilie – 28 aprilie 2024. Descoperă ce îți rezervă astrele
Nativii au parte de schimbări în plan profesional, însă nu reușesc să-și ducă planurile la bun sfârșit. Horoscopul săptămânii 22 aprilie – 28 aprilie 2024 de oferă mai multe detalii despre această idee. De...
3
Horoscop
Zodii care se folosesc de gelozie în relații. Nativii care transformă acest sentiment într-o armă
Astrologii spun că există anumite zodii care se folosesc de gelozie în relații. Acești nativi reușesc să transforme acest sentiment într-o armă. Multe trăsături de personalitate sunt influențate de zodia în care ne naștem,...
4
Horoscop
Zodii norocoase în ziua de 26 aprilie 2024. Trei nativi care vor avea parte de reușite
Astrologii vorbesc despre cele trei zodii norocoase în ziua de 26 aprilie 2024. Acești nativi au parte de momente de neuitat. Jupiter, planeta norocului și a abundenței, este pregătit să-i sprijine pe nativi să-și...
5
Horoscop
Lună Plină în Scorpion pe 24 aprilie 2024. Cum te influențează, în funcție de zodie
Un eveniment astrologic de o intensitate uriașă va acapara toate zodiile. Luna Plină în Scorpion pe 24 aprilie 2024 vine să ne aducă tot timpul la extreme. Nativii se vor simți prinși într-o mare...
PARTENERI