Monica Ciută a vorbit despre cum decurge procesul de adopție în România la DePărinți.ro | De Vorbă cu Mirela Vaida: „Nimic nu e întâmplător”

Monica Ciută, una dintre cele mai apreciate actrițe de la noi din țară, a vorbit despre cum decurge procesul de adopție în România la DePărinți.ro | De Vorbă cu Mirela Vaida. Invitata de săptămâna aceasta are alături un băiețel minunat, Albert, pe care a ales să-l adopte. Chiar dacă procesul a fost unul de lungă durată, Monica crede cu tărie că totul s-a întâmplat cu un scop anume. Hai să-i aflăm povestea și ce anume a determinat-o să facă această alegere minunată.

Beatrice Ioana
Beatrice Ioana
Publicat: 12 ianuarie 2023, 9:49 / Actualizat: 13 ianuarie 2023, 9:51
Mirela Vaida alături de Monica Ciută care a vorbit despre modul cum decurge procesul de adopție în România
Monica Ciută, una dintre cele mai apreciate actrițe de la noi din țară, a vorbit despre cum decurge procesul de adopție în România la DePărinți.ro | De Vorbă cu Mirela Vaida / DePărinți.ro

Decizia de a adopta un copil nu este deloc una ușoară. De altfel, o astfel de hotărâre aduce cu sine o responsabilitate enormă față de micuțul căruia urmează să-i oferi o familie și un viitor. Însă Monica a știut că pentru ea dorința de a face acest gest nobil a crescut pe măsură ce anii au trecut. Astfel, actrița a luat decizia de a fi o mamă singură, dar care are alături un copil minune.

Monica Ciută a vorbit despre cum decurge procesul de adopție în România

Monica Ciută a povestit în amănunt cum decurge procesul de adopție în România și ce provocări a întâmpinat până a ajuns să-și strângă viitorul copil în brațe.

Actrița a fost extrem de deschisă și i-a răspuns Mirelei tuturor curiozităților. Decizia de a participa la interviu a avut la bază o motivație uriașă, care o ghidează pe Monica în viață. Aceasta își dorește să încurajeze adopția și să le explice viitorilor părinți cum anume decurg lucrurile și cum pot face ca acest proces să fie mai puțin anevoios.

Vezi mai multe imagini în Galeria Foto!

Monica Ciută la interviul cu Mirela Vaida, DePărinți.ro
Monica a știut foarte bine că își dorește să adopte un copil / DePărinți.ro
Reclamă

Monica l-a adoptat pe Albert atunci când ea avea vârsta de 41 de ani, iar fiul său avea aproape doi ani. Actrița știa că procesul nu o să fie unul ușor și că perioada de așteptare poate varia.

A avut nevoie de doi ani pentru ca sistemul ”să o potrivească” cu viitorul său copil. Pentru a facilita procesul, Monica a intrat în mai multe grupuri despre adopție pentru a înțelege mai bine cum funcționează procesul și sistemul.

Cea mai grea parte a adopției este reprezentată de perioada de așteptare, spune Monica Ciută. Însă chiar și această perioadă dificilă are un sens bine definit, după cum ne povestește chiar invitata de săptămâna aceasta.

Reclamă

Tot timpul de așteptare reprezintă un mod perfect de pregătire a persoanei pentru a-și cunoaște viitorul copil.

Cum a decurs procesul de adopție pentru Monica Ciută

Monica a știut foarte bine că își dorește să adopte un copil. Nu a fost decisă cu privirea la vârsta micuțului, însă actrița era pregătită să facă acest pas. Fiecare provocare pe care a trecut-o a reprezentat o pagină în povestea de viață pe care a scris-o alături de copilul său.

Potrivirea părintelui cu viitorul copil nu este aleatorie, totul se întâmplă după anumiți parametri care sunt bine stabiliți.

Există niște parametri mai largi prin care sistemul poate să te potrivească pe tine și viitorul copil. Însă este nevoie de răbdare. Totul se întâmplă la momentul potrivit.

Pe la 35 de ani m-am gândit că totuși ar trebui să am un copil. Părinții mei își doreau și ei foarte mult. La mine în familie au existat mai mulți copii adoptați. Lucrul acesta, al adopției, a fost o chestie firească și naturală pentru mine.

– Monica Ciută

Urmărește și interviul cu Mihaela Călin pentru a afla mai multe despre modul în care aceasta își gestionează cariera și viața de mămică. O discuție sinceră despre viața de părinte.

De ce prejudecăți s-a lovit Monica Ciută după ce a decis să adopte un copil

Când vine vorba de adopție există o mulțime de prejudecăți, după cum remarcă Mirela Vaida. Monica nu este străină de acestea. De-a lungul timpului a primit o mulțime de critici, chiar și din partea oamenilor apropiați.

M-am lovit de prejudecăți chiar și din partea oamenilor bine intenționați. Eu având în familie experiența adopției, cumva nu i-am luat în seamă. Eu cum gândesc, așa fac. În sistem ți se spune că anumiți copii vin cu anumite traume și probleme. Atunci e momentul în care decizi dacă îți asumi sau nu îți asumi această responsabilitate.

– Monica Ciută

Copilul are un dosar și în momentul în care intri în potrivire cu cel mic ți se pune la dispoziție dosarul acestuia. În principiu se spune tot ce e nevoie acolo, cine i-au fost părinții. Ți se dau niște informații generale. Sunt detalii despre sănătate. Dacă cel mic suferă de ceva, tu trebuie să știi dacă vei avea banii necesari să-l îngrijești așa cum trebuie

– Monica Ciută

Ce spune Monica Ciută despre ”atestatul de părinte”

Monica Ciută a vorbit despre cum decurge procesul de adopție în România. Conform relatărilor sale, viitorul părinte trebuie să treacă de mai multe probe și să primească un ”atestat de părinte”. Copilul trebuie să ajungă într-o familie pregătită să-l îngrijească și să-i ofere sprijin și iubire.

Am o diplomă de părinte adoptator. Sistemul face ce poate și eu cred că face bine. El încearcă să te evalueze. Există trei luni de zile în care ai întâlniri cu psihologi, cu asistenți sociali. Fiecare dintre ei îți va face o evaluare și în baza rezultatelor o să primești acest certificat de părinte.

După acest certificat poți să aștepți să te pună sistemul în potrivire cu cineva sau există o listă cu ”copii greu adoptabili”. Acești copiii au fost deja puși în potrivire cu o familie sau două și au fost refuzați.

– Monica Ciută

Există mai multe motive pentru care un copil poate să intre pe lista de ”greu adoptabil”. Urmărește interviul de mai jos pentru a afla explicațiile detaliate ale Monicăi Ciută.

Cum și-a dat seama Monica Ciută că Albert este copilul potrivit pentru ea

Întâlnirile dintre părinți și copil sunt extrem de importante. Monica Ciută s-a văzut cu Albert de mai multe ori înainte ca acesta să poată să vină să locuiască la ea în casă.

Actrița și-a amintit de acele momente emoționante și ne-a povestit totul în detaliu. Dacă atunci când l-a cunoscut pe Albert, micuțul era un băiețel tăcut și timorat, acum Albert este un băiețel vesel și foarte vorbăreț.

Mama mea a fost cea care a întrebat-o pe asistenta maternală când este ziua lui Albert. Ea a fost cea care a observat o potrivire incredibilă.

Data de naștere a lui Albert este data la care eu am depus dosarul prin care ceream să adopt un copil. În ziua în care el s-a născut, eu mi-am depus dosarul. Albert s-a născut prematur. Eu cred că așa a fost să fie. Nimic nu e întâmplător.

– Monica Ciută

Monica ne-a povestit despre cum a reușit să-l obișnuiască pe Albert cu noua lui casă. Actrița spune că totul a decurs natural, dar acest lucru s-a datorat și faptului că a ales să-l adopte pe Albert de la o vârstă destul de fragedă. 

Însă există și o perioadă de acomodare a copilului cu noua familie. După întâlnirile pe care le are cu viitorii părinți, copilul mai are o perioadă de trei luni pe care o petrece acasă la aceștia. În tot acest timp, familia și copilul își pot da seama dacă se acomodează împreună și dacă sunt potriviți unul pentru celălalt, spune Monica Ciută.

Ce sfaturi are Monica Ciută pentru persoanele care își doresc să adopte un copil

Adoptarea unui copil reprezintă o responsabilitate uriașă pentru cei care aleg să facă acest pas. Copilul adoptat, indiferent de vârsta acestuia, are nevoie de susținere și grijă. În plus, părinții trebuie să învețe cum să îl integreze pe acesta în familie și totodată să-i spună adevărul despre rădăcinile sale.

Chiar dacă nu este ușor, această responsabilitate revine fiecărei persoane care alege să adopte. Monica a creat o poveste specială prin care a încercat să-i explice micuțului cum a ajuns să fie adoptat.

Actrița așteaptă momentul și vârsta la care Albert va începe să pună propriile întrebări. Pe măsură ce întrebările încep să vină, Monica vrea să ajungă la lucrurile concrete din viața lui Albert și a sa.

Am venit aici și am ales să vorbesc despre adopție pentru că știu că oamenii pot face o schimbare. Am foste studente și prieteni care vor să adopte și vin să mă întrebe lucruri. Vreau să explic modul în care funcționează sistemul. Dacă îți asumi această decizie, totul vine natural și nimic nu mai pare atât de complicat.

– Monica Ciută

Chiar dacă au fost doi ani de așteptare, Monica spune că a reprezentat o perioadă esențială pentru ea. Actrița spune că modul în care funcționează sistemul este pentru protecția și binele copilului.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
fată frumoasă îmbrăcată într-o rochie albă pe un fundal roșu
Horoscop
3 zodii atrag succesul financiar din 12 ianuarie până pe 18 ianuarie 2026. Vezi dacă te numeri printre ele
Deși oportunitățile apar întotdeauna cu un soi de risc, pentru acești nativi nu este nicio problemă. 3 zodii atrag succesul financiar din 12 ianuarie până pe 18 ianuarie 2026. Astrele le sugerează să aibă...
2
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 12 ianuarie 2026. Gemenii caută dragostea. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Mai multe planete în semnul Capricornului pun accent pe carieră, statut social și profesional. Citește horoscopul zilei de 12 ianuarie 2026 și vezi despre ce este vorba. Această energie potentă construiește încă de la...
3
Gwen Stefani în timp ce face cu mâna publicului
Divertisment
Blonda care sfidează trecerea timpului la 56 de ani. Cine este diva care i-a uimit pe fani cu apariția sa
Ea este blonda care sfidează trecerea timpului la 56 de ani. Diva i-a uimit pe fani cu cea mai recentă apariție a sa. Pare că artista a descoperit secretul tinereții veșnice, iar admiratorii au...
4
Britney Spears în timpul unui spectacol live din 2016
Divertisment
După un deceniu de absență și lupte grele, o artistă cunoscută s-ar putea întoarce pe scenă. Postarea misterioasă care i-a pus pe fani pe gânduri
După un deceniu de absență și lupte grele, o artistă cunoscută s-ar putea întoarce pe scenă. Postarea misterioasă care i-a pus pe fani pe gânduri a strâns sute de mii de aprecieri. Cântăreața internațională...
5
Kate Middleton în timp ce poartă o tiara și cercei cu perlă la un banchet de stat
Familia Regală
Kate Middleton a împlinit 44 de ani. Imagini rare cu portretul Prințesei de Wales
Kate Middleton a împlinit 44 de ani. Prințesa de Wales își sărbătorește aniversarea alături de familie și cei dragi. Soția Prințului William a avut parte de un an aglomerat în 2025, însă pare mai...
PARTENERI
×