„Este o culoare care plasează într-adevăr viitorul într-o nouă lumină”, a spus Pressman într-o conferință pe Zoom la începutul acestei săptămâni. „Considerăm că aceasta a fost culoarea perfectă pentru a transmite acele sentimente despre viitor.”
Pantone a numit Very Peri culoarea anului 2022
Noua nuanță este rezultatul cercetărilor asupra tendințelor de aproape un an de la Pantone Color Institute. „Ne uităm la atât de multe domenii. De la sport la modă, pentru a vedea despre ce vorbesc oamenii”, a spus Eiseman, subliniind că interesul crescut pentru metavers și platformele de jocuri a contribuit la inspirarea Culorii Anului 2022, scrie Vogue.com.
„Nu există nicio îndoială că jocurile au influențat alegerea Very Peri”, a spus Eiseman. „Ne dorim cu adevărat ca Culoarea Anului să reflecte ceea ce se întâmplă în lumea din jurul nostru”.
Pe lângă faptul că este un ton folosit în jocurile cu contrast ridicat populare în rândul generației Z, nuanța are rădăcini în starea de bine. E inspirată din plante de liliac, lavandă și periwinkle (vinca este un gen de plante cu flori din familia Apocynaceae). Oferă un sentiment de calm într-o perioadă haotică. Very Peri apare, de asemenea, într-o mulțime de anunțuri privind tendințele din frumusețe și modă.
Nuanța Very Peri combină tonuri de albastru periwinkle cu subtonuri de roșu-violet. Reprezentanții Pantone au ales această nuanță drept culoarea anului 2022 pentru a simboliza „spiritul global al momentului și al perioadei de tranziție prin care trecem”.
Află care sunt culorile sezonului de primăvară-vară 2022. Datele au fost oferite de raportul Institutului Pantone Fashion Color Trend.
Ce nuanțe au fost alese în ultimii doi ani
Cu toate acestea, un ton de violet cald e o surpriză pentru Culoarea Anului 2022. Culorile alese de Pantone pentru 2021: Ultimate Grey și o nuanță de galben numită Illuminating. Într-un comunicat de presă, Pantone a explicat că duo-ul din 2021 a fost menit să însemne lumina de la capătul tunelului după anul 2020, anul pandemiei.
De mai bine de 20 de ani, Culoarea Pantone a Anului este un etalon pentru tendințele de cumpărare din mai multe domenii, de la sport și până la mobilier.
Culoarea anului 2022 a fost aleasă pentru a sprijini evoluția continuă a spațiului digital. Este un simbol pentru completarea evenimentelor din viața de zi cu zi cu lumea fizică și invers.
Tot reprezentanții Institutului Pantone au spus că Very Peri simbolizează încrederea. Viața fără grij și curiozitatea care trebuie să fie în fiecare om. Nuanța aleasă Culoarea Anului 2022 încurajează oamenii să-și lase creativitatea să iasă la iveală. Să dea curs tuturor oportunităților care se ivesc.
În anul 2020, Institutul Pantone a ales culoarea anului nuanța Classic Blue. Era o nuanță care reprezenta încrederea de care oamenii aveau nevoie pentru a trece de anul provocator al pandemiei.