Pasiunea pentru bucătărie leagă relații pe viață: Dani Oțil și povestea The Grill

Dani Oțil este unul dintre cei mai cunoscuți prezentatori de televiziune. Sunt mulți cei care știu despre el că apare la tv de foarte mulți ani, dar puțini cei care au aflat că vedeta tv deține un restaurant. The Grill e unul dintre cele mai apreciate din București.

Publicat: 29 septembrie 2021, 5:46 / Actualizat: 29 septembrie 2021, 16:49

La numai 15 ani a ajuns deja la radio, unde ulterior a venit și colegul său, Răzvan Simion, care i-a fost prieten din copilărie. Cei doi s-au angajat ulterior la Antena 1, iar din anul 2008, cei doi sunt nelipsiți de pe micile ecran și chiar fac echipă și la X Factor.

Pentru că a ajuns să lucreze de la o vârstă fragedă, Dani Oțil știe cel mai bine ce înseamnă să lupți pentru ceea ce îți dorești. Acesta este pasionat de sport și atunci când nu este la tv, participă la concursuri de enduro. Recent, Dani Oțil a devenit și tată. Prezentatorul tv trăiește cea mai frumoasă perioadă din viața sa alături de aleasa inimii sale, Gabriela Prisăcariu. Băiețelul lor este centrul universului lor. Acest lucru se poate vedea foarte ușor pe rețelele sociale, acolo unde postează des fotografii din viața de familie.

Pasiunea pentru bucătărie leagă relații pe viață

Unul dintre lucrurile pe care puțini oameni le cunosc despre Dani Oțil este faptul că acesta are și un restaurant. The Grill este o locație patronată de prezentatorul tv și Damian Marian. Cei doi și-au promis că vor aduce calitatea pe mesele clienților care le calcă pragul. Prietenia este cuvântul care dăinuiește și în relația dintre cei doi, așa cum se întâmplă în proiectele de succes.

Ideea restaurantului The Grill s-a născut în Argentina, într-un moment în care cei doi se aflau într-o vacanță. Prima dată a fost în discuție deschiderea unei cafenele. Faptul că au găsit un spațiu mai mare i-a făcut să-și schimbe ideea.

Sunt în industria HoReCa de 4 ani. Ne-am apucat de treabă cu gândul la o cafenea, un loc de socializare, unde să degustăm preparate, să vină multă lume, să plece multă lume. Apoi am găsit mai multe idei și locația și ne-am dat seama că ar fi prea puțin o cafenea. Așa că am făcut restaurant. Partenerul meu are experiență anterioară bogată, ceea ce este un puternic avantaj. A făcut acest lucru mulți ani în alte țări, dintre care ultimii aproape 10 ani în Londra, unde a avut și restaurant, și cafenea.

– Dani Oțil

Reclamă

În ceea ce privește The Grill, Dani Oțil se ocupă de zona de comunicare. Damian Marian este responsabil de partea operațională. Totul decurge foarte bine în afacere, iar cei doi antreprenori se ridică de fiecare dată la standardele clienților care frecventează zona de Nord a Capitalei, atât români, cât și turiști străini.

Cele mai gustoase preparate sunt la The Grill

Un lucru este important de menționat atunci când vorbim despre The Grill. Nu se face niciodată rabat de la calitate în ceea ce privește mâncarea. Pentru a avea mereu pește proaspăt, cei doi lucrează cu unul dintre cei mai mari distribuitori din țară. Pentru a obține mereu cea mai gustoasă friptură de vită, The Grill lucrează cu un crescător de Black Angus din zona Sibiu, iar pentru carnea argentiniană lucrează cu un importator renumit.

Reclamă

Atât Dani Oțil, cât și Damian Marian și-au asigurat mereu clienții că nimic din ceea ce se regăsește în farfurie nu a fost vreodată congelat. Pastele se fac în bucătăria restaurantului, iar pentru deserturi lucrează în colaborare cu o faimoasă cofetărie.

Pasiunea pentru bucătărie leagă relații pe viață. Cei doi prieteni fac tot ce le stă în putință să le ofere oamenilor care vin la The Grill cele mai bune preparate, obținute din ingrediente de calitate. La The Grill, oamenii care au gustat din mâncarea restaurantului, se întorc. Relațiile de prietenie se leagă foarte ușor zi de zi între angajați și clienți.

Dacă nu ai cum să ajungi în zona de Nord a Capitalei pentru a mânca la The Grill, nu te panica. Găsești restaurantul în aplicația eatZZ. eatZZ.ro este singura aplicație care îi îndeamnă pe toți utilizatorii, inclusiv pe chefi, ospătari, livratori și patroni de restaurante, să recomande alte restaurante și preparate favorite, într-un efort comun de a schimba trendul industriei în mai bine.

eatZZ este momentan disponibil exclusiv pentru bucureșteni în App Store și Google Play, dar și pe website-ul www.eatzz.ro. Platforma îşi propune ca în viitor să ajungă în cât mai multe zone din ţară.

Este timpul să fim mai mult unul pentru altul. Tu fii pentru noi în aplicația EatZZ. Descarcă! Comandă! Poftă bună!

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
O femeie în rochie albă care reprezintă unul dintre cele 3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în anul Calului de Foc 2026
Horoscop
3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în anul Calului de Foc 2026. Află dacă te numeri printre ele
3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în Anul Calului de Foc 2026. Acești nativi au parte de multe surprize plăcute și de oportunități neașteptate. Este o perioadă de bun augur pentru aceste semne...
2
O femeie cu un felinar care reprezintă una dintre cele 4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026
Horoscop
4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026. Află dacă te numeri printre ele
4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026. Acești nativi au parte de momente surprinzătoare. Venus, planeta iubirii și a banilor, își arată forța asupra acestor zodii. Patru semne...
3
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 27 februarie 2026. Peștii își depășesc limitele. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 27 februarie 2026 spune că simți nevoia să încetinești ritmul sau, dimpotrivă, să începi ceva care să-ți stimuleze mintea și sufletul. Este o zi în care contrastele se împletesc armonios: unii...
4
Martin Short alături de familie pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Motivul pentru care fiica lui Martin Short s-a sinucis. De mai mulți ani se lupta pentru viața ei
Încă o dată, comediantul a fost nevoit să treacă printr-un moment dificil în viața personală. Motivul pentru care fiica lui Martin Short s-a sinucis. De mai mulți ani se lupta pentru viața ei. Vestea...
5
Nick Reiner alături de părinții și frații lui pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Nick Reiner a pledat nevinovat în urma acuzațiilor care i s-au adus. Ce urmează pentru fiul actorului Rob Reiner
Nick Reiner, în vârstă de 32 de ani, este judecat în două capete de acuzare pentru omor de gradul întâi în legătură cu înjunghierea fatală a părinților săi. Nick Reiner a pledat nevinovat în...
PARTENERI
×