Prăjitură cu dovleac și griș. Desert simplu și ușor de preparat

Această prăjitură cu dovleac și griș este simplă, sănătoasă și plină de arome, ideală pentru cei care preferă deserturile fără făină. Grișul îi conferă o textură plăcută, iar iaurtul adaugă umiditate și o notă fină, completând perfect dulceața dovleacului.

Maria Udrea
Maria Udrea
Publicat: 25 noiembrie 2024, 5:54 / Actualizat: 28 ianuarie 2026, 14:45

Prăjitura are o combinație perfectă de texturi și arome. Miezul umed și parfumat de dovleac completează textura ușor densă oferită de griș.

Grișul nu se adaugă în cantitate mare pentru că acesta se va hidrata în timpul tratamentului termic. Prăjitura se va dezvolta frumos și datorită prafului de copt și bicarbonatului de sodiu adăugate în compoziție.

Este un desert simplu, dar deosebit, perfect pentru a te bucura de savoarea dovleacului în sezonul rece. Tot din aceeași categorie de deserturi mai poți încerca și rețeta de cheesecake cu dovleac fără coacere.

Dacă te-ai hotărât să încerci prăjitura cu griș, iaurt și dovleac, urmărește mai jos lista completă de ingrediente și modul de preparare pas cu pas. 

Reclamă

Prăjitură cu dovleac și griș – Ingrediente

  • 500 g dovleac plăcintar copt
  • 200 g griș
  • 150 g zahăr
  • 200 g iaurt grecesc
  • 3 ouă
  • 1 plic praf de copt (10 g)
  • 1 linguriță pudră de scorțișoară
  • ½ linguriță ghimbir pudră (opțional)
  • un praf de sare
  • 1 linguriță extract de vanilie
  • 50 g nuci sau migdale mărunțite
  • zahăr pudră și nuci măcinate pentru decor.

Rețeta prăjiturii cu dovleac și griș – Mod de preparare

Vei începe cu pregătirea dovleacului care necesită coacere, răcire și transformare în piure. Poți opta și pentru a răzui dovleacul și a-l carameliza ușor într-o tigaie cu puțin zahăr. Apoi îl pasezi cu blenderul, pentru a-l transforma în piure.

Descoperă mai multe rețete delicioase cu dovleac copt.

Reclamă

Cum prepari prăjitură cu dovleac și griș

Sparge ouăle într-un bol mare, adaugă zahărul și amestecă energic până când obții o compoziție spumoasă.

Adaugă iaurtul, vanilia și un praf de sare și amestecă bine, dar ușor pentru a nu se lăsa compoziția. Apoi încorporează piureul de dovleac, amestecând ușor cu o spatulă.

Într-un bol separat, combină grișul, praful de copt, pudra de scorțișoară și ghimbirul răzuit. Poți folosi și pudră de ghimbir, dacă îți este mai la îndemână.

Adaugă treptat acest amestec peste compoziția de mai sus, amestecând ușor până când se omogenizează. Dacă folosești nuci sau migdale, adaugă-le acum, tocate mărunt.

Întinde compoziția într-o tavă tapetată cu hârtie de copt (dimensiuni aproximative: 20×30 cm). Nivelează suprafața și lasă compoziția să se odihnească 10 minute pentru ca grișul să se hidrateze ajutat de umezeala compoziției. Între timp, preîncălzește cuptorul la 180 de grade Celsius.

Apoi introdu tava în cuptorul cald și coace delicioasa prăjitură cu dovleac și griș la 180 de grade Celsius, timp de 30-40 de minute. Coace prăjitura până devine aurie și trece testul scobitorii.

După ce s-a copt lasă prăjitura să se răcească complet în tavă. Presară zahăr pudră amestecat cu nuci măcinate sau cu scorțișoară deasupra, înainte de servire.

Este delicioasă simplă, dar merge de minune cu un sos de vanilie sau cu un iaurt cremos deasupra.

Pentru o notă festivă, adaugă coajă rasă de portocală în aluat. Această prăjitură este ușor de preparat, sănătoasă și perfectă pentru a pune în valoare gustul natural al dovleacului!

Dacă dorești un desert mai complex cu dovleac, îți recomandăm să încerci rețeta de tort cu cremă de dovleac copt și glazură de ciocolată.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Reprezentații chinezești pe un fundal deschis la culoare
Horoscop
3 zodii chinezești au parte de abundență din plin de pe 23 februarie până pe 1 martie 2026. Vezi dacă te numeri printre ele
Ultima săptămână din februarie este una foarte aglomerată pentru toate semnele zodiacale. 3 zodii chinezești au parte de abundență din plin de pe 23 februarie până pe 1 martie 2026. Vezi dacă te numeri...
2
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 22 februarie 2026. Capricornii se bazează pe intuiție. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Cu Luna în Taur, sentimentele tale caută confort și ritmuri constante, iar emoțiile sunt guvernate de nevoia de siguranță. Citește horoscopul zilei de 22 februarie 2026 și vezi despre ce este vorba. Luna în...
3
Roata horoscopului cu toate cele 12 zodii pe un fundal întunecat
Horoscop
Aceste 4 zodii sunt de neoprit pentru restului anului 2026. Vezi dacă te numeri printre ele
Acestea sunt semnele astrologice „despre care vom auzi cel mai mult” pe parcursul anului. Aceste 4 zodii sunt de neoprit pentru restului anului 2026. Vezi dacă te numeri printre ele. Ele chiar sunt personajele...
4
Folie de aluminiu pe un fundal deschis și colorat
Timp liber
De ce folia de aluminiu este lucioasă doar pe o parte. Cum ar trebui să o folosești, de fapt, potrivit specialiștilor
Există un motiv pentru partea lucioasă, dar nu este ceea ce cred majoritatea oamenilor. Află de ce folia de aluminiu este lucioasă doar pe o parte. Cum ar trebui să o folosești, de fapt,...
5
Loni Willison în timp ce caută prin tomberoane
Divertisment
Drama unei actrițe după divorț. Vedeta din imagini trăiește acum din resturile găsite în tomberoane
Drama unei actrițe după divorț. Vedeta din imagini trăiește acum din resturile găsite în tomberoane. Paparazzi au surprins-o pe străzile din Los Angeles în timp ce împingea un coș de cumpărături. Vedeta din imagini...
PARTENERI
×