Premiile Emmy 2021: lista completă a câștigătorilor

Premiile Emmy 2021 au fost decernate, iar lista completă a câștigătorilor a fost întocmită. Acesta au fost decernate în Los Angeles într-o ceremonie cu totul deosebită. Pandemia de COVID-19 a schimbat complet modul în care s-a desfășurat cea de-a 73-a ediție anuală a Premiilor Emmy. Deși anul trecut s-au ținut complet online, în 2021 o parte dintre cei nominalizați au reușit să se prezinte pe covorul roșu.

Publicat: 20 septembrie 2021, 11:27
Actualizat: 9 noiembrie 2021, 14:53

Premiile Emmy 2021 au adus în prim plan vedete din lumea întreagă. Considerate a fi echivalentul Premiilor Oscar în industria televiziunii, premiile au fost decernate pentru a onora producțiile și clebritățiile care s-au făcut remarcate anul acesta.

Premiile Emmy 2021: lista completă a câștigătorilor

Cea de-a 73-a Gală a Premiilor Emmy 2021 a avut loc în data de 19 septembrie 2021, iar lista completă a câștigătorilor a fost făcută publică. Pe covorul roșu s-au întrecut în apariții celebrități din lumea întreagă. Dacă la Premiile Met Gala 2021 vedetele și-au arătat creativitatea, de data aceasta s-au întrecut în originalitate.

Ceremonia care a avut loc în Los Angeles a atras privirile tuturor. Printre marii câștigători s-au aflat nume celebre precum Jason Sudeikis și Jean Smart al cărui discurs a început prin a comemora amintirea soțului său care a trecut în neființă în urmă cu doar șase luni. Seriale și filme de televiziune celebre au fost premiate pentru performanțele lor.

Seriale din categoria Dramă

  • The Crown – câștigător
  • The Boys
  • Bridgerton
  • The Handmaid’s Tale
  • Lovecraft Country
  • Pose
  • This Is Us
  • The Mandalorian

Seriale din categoria Comedie

  • Black-ish
  • Cobra Kai
  • Emily in Paris
  • Ted Lasso – câștigător
  • Hacks
  • The Flight Attendant
  • Pen15
  • The Kominsky Method

Cel mai bun actor principal într-o dramă

  • Sterling K. Brown, This Is Us
  • Jonathan Majors, Lovecraft Country
  • Josh O’Connor, The Crown – câștigător
  • Regé-Jean Page, Bridgerton
  • Billy Porter, Pose
  • Matthew Rhys, Perry Mason

Cea mai bună actriță principală într-o dramă

  • Uzo Aduba, In Treatment
  • Olivia Colman, The Crown – câștigătoare
  • Elizabeth Moss, The Handmaid’s Tale
  • Emma Corrin, The Crown
  • Jurnee Smollet, Lovecraft Country
  • MJ Rodriguez, Pose

Cel mai bun actor în rol principal într-o comedie

  • Anthony Anderson, Black-ish
  • William H. Macy, Shameless
  • Michael Douglas, The Kominsky Method
  • Kenan Thompson, Kenan
  • Jason Sudeikis, Ted Lasso – câștigător

Cea mai bună actriță în rol principal într-o comedie

  • Aida Bryant, Shrill
  • Allison Janney, Mom
  • Jean Smart, Hacks – câștigătoare
  • Kaley Cuoco, The Flight Attendant
  • Tracee Ellis Ross, Black-ish

Cea mai bună serie limitată

  • I May Destroy You
  • Mare of Easttown
  • The Queen’s Gambit – câștigătoare
  • The Underground Railroad
  • WandaVision

Cel mai bun film de televiziune

  • Oslo
  • Robin Roberts Presents: Mahalia
  • Sylvie’s Love
  • Dolly Parton’s Christmas on the Square – câștigător
  • Uncle Frank

Cel mai bun actor în rol principal într-o miniserie / film TV

  • Paul Bettany, WandaVision
  • Lin-Manuel Miranda, Hamilton
  • Ewan McGregor, Halston – câștigător
  • Lesie Odom, Jr., Hamilton
  • Hugh Grant, The Undoing

Cea mai bună actriță în rol principal într-o miniserie / film TV

  • Michaela Coel, I May Destroy You
  • Ann Taylor-Joy, The Queen’s Gambit
  • Elizabeth Olsen, WandaVision
  • Cynthia Erivo, Genius
  • Kate Winslet, Mare of Easttown – câștigătoare

Cel mai bun actor în rol secundar într-o miniserie / film TV

  • Daveed Diggs, Hamilton
  • Jonathan Groff, Hamilton
  • Evan Peters, Mare of Easttown – câștigător
  • Anthony Ramos, Hamilton
  • Paapa Essiedu, I May Destroy You
  • Thomas Brodie-Sangster, The Queen’s Gambit

Cea mai bună actriță într-un rol secundar într-o miniserie / film TV

  • Phillipa Soo, Hamilton
  • Renée Elise Goldsberry, Hamilton
  • Jean Smart, Mare of Easttown
  • Julianne Nicholson, Mare of Easttown – câștigătoare
  • Moses Ingram, The Queen’s Gambit
  • Kathryn Hahn, WandaVision
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Divertisment
Jennifer Lopez s-a fotografiat în compania unui bărbat chipeș la un restaurant de lux. Artista e fericită, în ciuda criticilor după concertul din Dubai
Jennifer Lopez s-a fotografiat în compania unui bărbat chipeș la un restaurant de lux. Artista părea într-o dispoziție bună în Dubai, iar pozele cu ea și domnul misterios sunt pe primele pagini ale tabloidelor....
2
Horoscop
Zodii care au un horoscop foarte bun în ziua de 23 februarie 2025. Află dacă te numeri printre ele
Există anumite zodii care au un horoscop foarte bun în ziua de 23 februarie 2025. Acești nativi se bucură de momente frumoase alături de familie și cei dragi. Este o perioadă plină de oportunități...
3
Horoscop
Cele mai răbdătoare zodii. Află dacă te numeri printre ele
Astrologii au dezvăluit care sunt cele mai răbdătoare zodii. Acești nativi reușesc să se afirme cu ușurință datorită personalității lor. Vei vedea că aceste zodii au parte de succes datorită răbdării de care dau...
4
Horoscop
Zodii care sunt destinate succesului. Nativii care au parte de recunoaștere din partea celor din jur
Există unele zodii care sunt destinate succesului. Acești nativi au pate de recunoaștere din partea celor din jur și se bucură de reușite ori de câte ori își propun să înceapă un nou proiect....
5
Divertisment
Avocatul lui Justin Baldoni a răspuns la gluma lui Ryan Reynolds de la SNL. Actorul a revenit în lumina reflectoarelor alături de Blake Lively
Avocatul lui Justin Baldoni a răspuns la gluma lui Ryan Reynolds de la SNL 50: The Anniversary Special, unde actorul a apărut alături de soția sa, Blake Lively. În timpul transmisiunii, Tina Fey și...
PARTENERI