Preparate care produc inflamația în organism. Acestea îți pot afecta ADN-ul

Corpul tău folosește inflamația pentru a lupta împotriva bolilor și a vindeca rănile, dar inflamația cronică, pe termen lung, poate fi periculoasă. Iată o listă cu preparate care produc inflamația în organism.

Publicat: 13 martie 2022, 7:00 / Actualizat: 13 martie 2022, 13:59
Mai multe tipuri de ulei, aranjate pe un blat de bucătărie, aranjate frumos
Corpul tău folosește inflamația pentru a lupta împotriva bolilor și a vindeca rănile, dar inflamația cronică, pe termen lung, poate fi periculoasă / Shutterstock

Mâncărurile care produc inflamația în organism deteriorează ADN-ul celular, ceea ce poate duce la cancer. Acestea cresc rezistența la insulină, ce poate duce la diabet. Ele pot declanșa cheaguri de sânge pe artere și poți ajunge să te confrunți cu boli de inimă.

Preparate care produc inflamația în organism

Riscul de inflamație cronică poate fi mai mare în funcție de dieta alimentară pe care o adopți. Zahărul, carnea procesată și alimentele prăjite pot provoca inflamații cronice în organism. Limitarea acestor alimente poate ajuta la reducerea inflamației și la reducerea riscului de boli cronice, scrie insider.com.

Iată patru tipuri comune de alimente care provoacă inflamație. Iată și o listă cu băuturi care cresc inflamația în organism. Ce spun nutriționiștii despre ele.

Alimente cu zahăr

Alimentele bogate în zahăr, cum ar fi băuturile carbogazoase și produsele de patiserie, pot declanșa inflamația în două moduri.

Reclamă

Zahărul stimulează producția de acizi grași în ficat. Când organismul digeră acești acizi grași, compușii rezultați pot declanșa procese inflamatorii, spune Velonda Anderson, nutriționist și CEO al Sweet Potato Delights.

Consumul de alimente cu zahăr determină organismul să producă mai multă insulină, care, la rândul său, poate crește grăsimea corporală. Aceasta este o problemă, deoarece celulele adipoase pot produce în organism substanțe chimice care duc la inflamație, spune și Diane Javelli, dietetician la Centrul Medical al Universității din Washington și proprietarul Belly by Javelli.

Limitarea cantității de alimente bogate în zahăr, cum ar fi prăjiturile, bomboanele și băuturile carbogazoase poate ajuta la menținerea unui procent sănătos de grăsime corporală și la reducerea riscului de inflamație.

Reclamă

Carnea roșie și carnea procesată

Carnea procesată este reprezentată de cărnurile care au fost modificate prin sărare, afumare sau adăugare de substanțe chimice pentru conservare, a spus Anderson.

Câteva exemple de carne procesată sunt:

  • Slănină;
  • Mezeluri;
  • Hot dog;
  • Pastramă de vită;
  • Aripioare de pui.

Atât carnea procesată, cât și cea roșie tind să fie bogate în grăsimi saturate. Studiile au descoperit că consumul de carne grasă procesată și carne roșie poate provoca creștere în greutate și inflamația în organism.

Uleiurile de gătit

Multe uleiuri de gătit obișnuite conțin un tip de grăsime. Aceștia sunt acizi grași Omega-6. Grăsimile Omega-6 nu sunt neapărat rele, corpul tău le folosește pentru energie și dezvoltarea musculară.

Dar grăsimile omega-6 trebuie să fie într-un echilibru atent cu grăsimile omega-3 pe care le poți obține din alimente precum somonul, macroul și semințele de in. Dacă mănânci prea multe grăsimi omega-6, se poate distruge acest echilibru, ceea ce declanșează inflamația.

Unele uleiuri de gătit care conțin grăsimi omega-6 sunt:

  • Ulei de porumb;
  • Ulei de rapiță;
  • Ulei de floarea soarelui;
  • Ulei de șofrănel;
  • Ulei de arahide.

Mâncarea prăjită

Alimentele prăjite precum nuggets de pui, gogoși și cartofi prăjiți sunt vinovați de inflamație din mai multe motive:

Alimentele prăjite tind să aibă un nivel ridicat de acizi grași omega-6. Acestea conțin adesea grăsimi trans. Mâncărurile prăjite produc compuși în organism numiți produse finale de glicație avansată, cunoscuți și sub denumirea de AGE. Acești compuși stimulează în mod direct inflamația în organism.

Alimente anti-inflamatoare

Există, de asemenea, multe alimente anti-inflamatoare care pot ajuta la combaterea inflamației cronice din organism. Aceste alimente sunt bogate în compuși cheie, cum ar fi antioxidanții și acizii grași omega-3, care acționează pentru a reduce nivelul de proteine inflamatorii.

Unele alimente anti-inflamatoare cheie pe care trebuie să le adaugi în dieta a sunt:

  • Pește gras;
  • Ulei de măsline extra virgin;
  • Fructe și legume precum portocale, broccoli și ardei.;
  • Nuci;
  • Fructe de pădure;
  • Roșiile.

Inflamația este o problemă majoră de sănătate, iar dieta ta poate avea un efect uriaș asupra nivelurilor de inflamație din corp. Evitarea alimentelor precum zahărul, gustările ambalate și carnea roșie te poate ajuta să controlezi inflamația și să reduci riscul de boli cronice precum cele de inimă.

Conținutul general al dietei tale este mai important decât orice masă. Cu alte cuvinte, dacă dieta ta este bogată în fructe, legume și cereale integrale, cu cantități moderate de proteine slabe, consumul ocazional de dulce sau gustare sărată preferată sau chiar o masă bogată în grăsimi nu va fi o problemă.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 13 februarie 2026. Capricornii se bucură de reușite. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 13 februarie 2026 te încurajează să-ți asculți inima și să ai mai multă încredere în tine. Este o zi în care lucrurile par să se așeze firesc, fără presiune, dar cu...
2
un cal de culoare roșie pe un fundal deschis la culoare
Horoscop
Când începe anul Calului de Foc 2026. Ce reprezintă și la ce trebuie să fim atenți
În luna februarie, Anul Nou lunar chinezesc aduce cu sine schimbări clare. Află când începe anul Calului de Foc 2026. Vezi ce reprezintă și la ce trebuie să fim atenți. Cei mai mulți vor...
3
Meghan Markle și Prințul Harry stau unul lângă celălalt și zâmbesc
Familia Regală
Fosta prietenă a Ducesei de Sussex, pregătită să spună totul. Ce sumă ar primi Jessica Mulroney în schimbul informațiilor despre Meghan Markle
Meghan Markle și fosta ei prietenă apropiată, Jessica Mulroney, nu au mai vorbit de mult timp, dar se pare că stilista este pregătită să dezvăluie secretele regale. Fosta prietenă a Ducesei de Sussex, pregătită...
4
Blake Lively poartă un costum și părul desprins pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Blake Lively și Justin Baldoni nu au ajuns la o înțelegere. Cei doi au petrecut șase ore în sala de negocieri
Încercarea s-a soldat cu un final neașteptat. Blake Lively și Justin Baldoni nu au ajuns la o înțelegere. Cei doi au petrecut șase ore în sala de negocieri. Procesul a fost stabilit pentru data...
5
James Van Der Beek poartă un costum deschis la culoare
Divertisment
James Van Der Beek a murit. Actorul avea 48 de ani și suferea de cancer colorectal
A fost diagnosticat cu cancer colorectal în stadiul 3 în august 2023. James Van Der Beek a murit. Actorul avea 48 de ani. Era cel mai cunoscut pentru rolul lui Dawson Leery din Dawson’s...
PARTENERI
×