Băuturi care cresc inflamația în organism. Ce spun nutriționiștii

S-au spus multe în ultimii ani despre inflamație. Oricine caută să evite durerea și problemele de sănătate pe termen lung a fost avertizat împotriva acestei afecțiuni, deoarece un nivel crescut de inflamație poate duce la afecțiuni precum cancerul, bolile de inimă și multe altele, dacă ignoră semnale venite de la organism. Iată lista cu băuturi care cresc inflamația în organism.

Publicat: 4 martie 2022, 8:25

În timp ce această afecțiune poate cauza o mulțime de probleme, cunoașterea modalităților de a preveni aceasta nu poate decât să ne bucure.

Potrivit Clinicii Cleveland, anumite alimente, cum ar fi carnea conservată, prăjelile, dulciurile și alți carbohidrați rafinați pot declanșa markeri ai inflamației cronice. Anumite alimente au o reputație proastă atunci când vine vorba de declanșarea inflamației, dar și băuturile pot duce ușor la o astfel de afecțiune. Experții au asociat consumul de alcool cu inflamația, dar și alte băuturi ascunse pot agrava efectele ei.

Băuturi care cresc inflamația în organism

Dacă trebuie să reduci cantitatea de inflamație pe care o ai în organism, asigură-te că limitezi aceste băuturi, scrie eatthis.com. Apoi, consultă lista cu limente care produc inflamația în corp.

Cappuccino

Această băutură populară cu cafea este făcută cu părți egale de cafea, lapte și spumă de lapte, spune Trista Best, RD la Balance One Supplements. Atunci când este făcută în mod tradițional cu lapte pe bază de lactate, această băutură poate fi mai inflamatoare. E mai mult decât își dau seama majoritatea consumatorilor. Acest lucru se întâmplă din cauza naturii inflamatorii a lactatelor. E un lucru de care trebuie să țină cont în special cei cu intoleranță la lactoză sau diagnosticați cu alergie la lapte. Pentru cei cărora le place cappuccino, cel mai bine este să înlocuiască laptele cu un lapte vegetal.

Reclamă

Lapte de ovaz aromat

Laptele vegetal poate fi o alternativă excelentă la lactate, în funcție de conținutul lui. Când vine vorba de lapte fără lapte, nu toate mărcile și soiurile sunt create la fel, mai spune Best.

„Când laptele de ovăz este făcut cu arome și zahăr adăugat, devine inflamator. Chiar și opțiunile fără aromă pot conține aproximativ 7 grame de zahăr per porție. Cei care au alergie sau intoleranță la gluten, atunci își pot agrava reacția inflamatorie.

Reclamă

Ceaiul dulce

Băuturile îndulcite cu zahăr, cum ar fi ceaiul dulce ar trebui limitate cât mai mult posibil, spune Amy Goodson, MS, RD, CSSD, LD, autoarea cărții The Sports Nutrition Playboo.

„De-a lungul timpului, aportul excesiv de zaharuri adăugate poate contribui la inflamația cronică. Multe băuturi îndulcite cu zahăr nu au aproape nicio valoare nutritivă, ceea ce înseamnă că într-adevăr oferă doar zahăr și calorii”.

Încercă să le schimbi cu apă, ape ușor aromate, sau chiar apă aromată cu fructe proaspete. Acestea sunt o sursă bună de hidratare cu conținut scăzut de zahăr sau chiar fără zahăr.

Smothie-urile din magazin

În timp ce smoothie-urile pot fi o opțiune excelentă pentru înlocuirea mesei sau pentru recuperarea după antrenament, multe dintre cele pe care le cumperi de la magazine au zahăr adăugat. Acesta este trecut pe etichetă sub un cuvânt pe care s-ar putea să nu-l recunoașteți numit „turbinado”. Adăugarea de turbinado, pe lângă sucurile de fructe, poate crește rapid conținutul de zahăr al unui smoothie.

„Acest lucru nu trebuie confundat cu fructele sau cu sucul de fructe proaspăt presat, care este considerat zahăr natural. Vorbim despre zahăr adăugat”, spune Goodson.

Acest zahăr adăugat, atunci când este consumat regulat mai mult timp, poate contribui la inflamație, mai ales dacă bei și alte băuturi îndulcite cu zahăr.

Băuturile carbogazoase

Dacă zahărul din smoothie-ul făcut de tine nu provoacă inflamație, zahărul dintr-o băutură carbogazoasă ar putea.

„Băuturile carbogazoase cu zahăr cresc inflamația”, spune Lisa Young, PhD, RDN, autoarea cărții Finally Full, Finally Slim.

Inflamația cronică se poate dezvolta în timp din consumul regulat de băuturi cu mult zahăr adăugat. Consumul unei diete bogate în zahăr adăugat poate crește inflamația ce se transformă într-un final în diverse afecțiuni.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
O femeie frumoasă care reprezintă una dintre zodiile pentru care se schimbă viața sa din 18 ianaurie 2026
Horoscop
Viața începe să se îmbunătățească pentru 3 semne zodiacale după 18 ianuarie 2026. Află dacă te numeri printre ele
Viața începe să se îmbunătățească pentru trei semne zodiacale după 18 ianuarie 2026. Acești nativi au parte de surprize plăcute din partea Universului, după o perioadă marcată de încercări, blocaje și eforturi constante. Intrarea...
2
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 18 ianuarie 2026. Leii au nevoie de mai multă atenție. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 18 ianuarie 2026 aduce o energie echilibrată, în care lucrurile par să se lege mai ușor decât de obicei. Ritmul este mai blând, iar presiunea scade, lăsând loc pentru claritate, emoții...
3
model cu toate zodiile pe un fundal deschis la culoare
Horoscop
Luna Nouă în Capricorn în ianuarie 2026. Cum se schimbă destinul zodiilor
Luna Nouă în Capricorn în ianuarie 2026 marchează deschiderea unui nou ciclu lunar. Acest lucru aduce două dintre cele mai profunde schimbări ale anului. Din acest motiv, această Lună Nouă se poate simți, la...
4
Katie Price cu un prosop peste cap în timp ce urcă într-o mașină
Divertisment
A slăbit vizibil și a ajuns la spital. Vedeta care a stârnit îngrijorare printre admiratori
Ea este diva care a slăbit vizibil și a ajuns la spital. Vedeta a stârnit îngrijorare printre admiratorii săi în urma celor mai recente imagini surprinse de paparazzi. Personalitatea TV a fost surprinsă în...
5
Supă de pui cu găluște pufoase de griș în două boluri
Rețete
Supă de pui cu găluște pufoase de griș. Rețetă ca la mama acasă
Această supă de pui cu găluște pufoase de griș este una dintre acele mâncăruri care au puterea de a aduce o stare de bine aproape instantanee. Este o supă care nu ține cont de...
PARTENERI
×