Anul acesta competiția a fost una foarte strânsă. Serialul coreean care a reușit să impresioneze oamenii din lumea întreagă a fost primit mai multe nominalizări, iar doi dintre actori au reușit să plece acasă cu premiile mult așteptate.
SAG Awards 2022: Lista completă a câștigătorilor
Ted Lasso și Succession au reușit să plece acasă cu două premii, în timp ce actorii din CODA au celebrat castigarea premiului pentru ”Cea mai bună interpretare a distribuției dintr-un film de cinema.”
Will Smith a fost câștigătorul premiului pentru ”Cea mai bună interpretare a unui actor într-un rol principal – Film” și a oferit publicului un discurs extrem de emoționant, scrie publicația CNN.
Michael Keaton nu s-a lăsat nici el mai prejos după ce a primit premiul pentru ”Cea mai bună interpretare a unui actor într-un film de televiziune sau un serial”.
Helen Mirren a fost cea care a primit premiul SAG Life Achievement Award 2022.
Publicul și actorii au așteptat cu nerăbdare să afle care au fost și restul de câștigători ai celei de-a 28 -a ceremonie de decernare a premiilor SAG, mai ales că lista celor nominalizați a reunit nume extrem de importante din industria filmului.
Cea mai bună interpretare a unui actor într-un film de televiziune sau un serial
- Murray Bartlett – „The White Lotus”
- Oscar Isaac – „Scenes From a Marriage”
- Michael Keaton – „Dopesick” – Câștigător
- Ewan McGregor – „Halston”
- Evan Peters – „Mare of Easttown”
Cea mai bună interpretare a unei actrițe într-un film de televiziune sau un serial
- Jennifer Coolidge – „The White Lotus”
- Cynthia Erivo – „Genius: Aretha”
- Margaret Qualley – „Maid”
- Jean Smart – „Mare of Easttown”
- Kate Winslet – „Mare of Easttown” – Câștigător
Cea mai bună interpretare a unui actor într-un serial – Dramă
- Brian Cox – „Succession”
- Billy Crudup – „The Morning Show”
- Kieran Culkin – „Succession”
- Lee Jung-jae – „Squid Game” – Câștigător
- Jeremy Strong – „Succession”
Cea mai bună interpretare a unei actrițe într-un serial – Dramă
- Jennifer Aniston – „The Morning Show”
- Jung Ho-yeon – „Squid Game” – Câștigător
- Elisabeth Moss – „The Handmaid’s Tale”
- Sarah Snook- „Succession”
- Reese Witherspoon – „The Morning Show”
Cea mai bună interpretare a unui actor într-un serial – Comedie
- Michael Douglas – „The Kominsky Method”
- Brett Goldstein – „Ted Lasso”
- Steve Martin – „Only Murders in the Building”
- Martin Short – „Only Murders in the Building”
- Jason Sudeikis – „Ted Lasso” – Câștigător
Cea mai bună interpretare a unei actrițe într-un serial – Comedie
- Elle Fanning – „The Great”
- Sandra Oh – „The Chair”
- Jean Smart – „Hacks” – Câștigător
- Juno Temple – „Ted Lasso”
- Hannah Waddingham – „Ted Lasso”
Cea mai bună interpretare a unui ansamblu de actori într-un serial – Dramă
- „The Handmaid’s Tale”
- „The Morning Show”
- „Squid Game”
- „Succession” – Câștigător
- „Yellowstone”
Cea mai bună interpretare a unui ansamblu de actori într-un serial – Comedie
- „The Great”
- „Hacks”
- „The Kominsky Method”
- „Only Murders in the Building”
- „Ted Lasso” – Câștigător
Cea mai bună interpretare de acțiune a unui ansamblu de cascadori într-un serial – Dramă și Comedie
- „Cobra Kai”
- „The Falcon and the Winter Soldier”
- „Loki”
- „Mare of Easttown”
- „Squid Game” – Câștigător
Cea mai bună interpretare a unui actor într-un rol principal – Film
- Javier Bardem – „Being the Ricardos”
- Benedict Cumberbatch – „The Power of the Dog”
- Andrew Garfield – „Tick, Tick… Boom”
- Will Smith – „King Richard” – Câștigător
- Denzel Washington – „The Tragedy of Macbeth”
Cea mai bună interpretare a unei actrițe într-un rol principal – Film
- Jessica Chastain – „The Eyes of Tammy Faye” – Câștigător
- Olivia Colman – „The Lost Daughter”
- Lady Gaga – „House of Gucci”
- Jennifer Hudson – „Respect”
- Nicole Kidman – „Being the Ricardos”
Cea mai bună interpretare a unui actor într-un rol secundar – Film
Ben Affleck – „The Tender Bar”
Bradley Cooper – „Licorice Pizza”
Troy Kotsur – „CODA” – Câștigător
Jared Leto – „House of Gucci”
Kodi Smit-McPhee – „The Power of the Dog”
Cea mai bună interpretarea a unei actrițe într-un rol secundar – Film
- Caitríona Balfe – „Belfast”
- Cate Blanchett – „Nightmare Alley”
- Ariana DeBose – „West Side Story” – Câștigător
- Kirsten Dunst – „The Power of the Dog”
- Ruth Negga – „Passing”
Cea mai bună interpretare de acțiune a unui cascador într-un film de cinema
- „Black Widow”
- „Dune”
- „The Matrix Resurrections”
- „No Time to Die” – Câștigător
- „Shang-Chi and the Legend of the Ten Rings”
Cea mai bună interpretare a distribuției dintr-un film de cinema
- „Belfast”
- „CODA” – Câștigător
- „Don’t Look Up”
- „House of Gucci”
- „King Richard”