Să îți schimbi mentalitatea și felul de a vedea lucrurile nu este deloc un lucru ușor. Nu poți pur și simplu să spui că de astăzi vei fi fericită, iar acest lucru să se întâmple peste noapte. O gândire pozitivă necesită exercițiu, răbdare și încredere. Pașii mărunți sunt cei care vor face întotdeauna diferența.
Șase obiceiuri pentru o gândire pozitivă
Dacă simți că ceva nu merge așa cum îți dorești în viața ta, atunci ar fi momentul să-ți analizezi mai bine comportamentul. Ești o persoană optimistă sau te lași acaparată tot timpul de griji? Felul în care alegi să privești viața va influența enorm de mult evenimentele care se petrec în jurul tău.
O gândire pozitivă și optimistă te va ajuta să ajungi mult mai rapid la rezultatele pe care ți le dorești. Eforturile tale vor fi semnificativ îmbunătățite atunci când vei începe să privești lucrurile dintr-o perspectivă nouă, plină de optimism.
Învață să vizualizezi lucrurile într-o notă optimistă
Pentru a putea să-ți construiești o gândire pozitivă este foarte important să înveți să vizualizezi într-o notă optimistă ceea ce îți dorești să primești. Eforturile noatre sunt semnificativ îmbunătățite atunci când avem deja în minte rezultatul pe care ni-l dorim. Deși trebuie să avem așteptări realiste, este foarte important să afișăm o atitudine încărcată de energii pozitive.
La final de zi încearcă să te gândești la fiecare luru pe care ți-l dorești. Planurile tale de viitor ar trebui să fie prioritare pentru tine. Întinde-te în pat, controlează-ți respirația și gândește-te la cel mai frumos mod în care s-ar putea materializa fiecare dorință a ta.
Acest exercițiu nu este doar pentru a-ți contrui așteptări mai mari de la lucrurile din jurul tău. Din contră, practicând această metodă seară de seară vei ajunge să ai o gândire liberă, pozitivă și optimistă. Astfel vei reuși să-ți setezi noi limite, să-ți creezi noi moduri de a atinge visul tău cel mai ascuns.
Schimbă anxietatea în progres
Felul în care ne construim gândirea este ceea ce ne ajută să rezistăm în situațiile stresante. Este mai mult decât necesar să învățăm să ne relaxam și să privim cu un ochi critic situația în care ne aflăm.
Dacă înveți să te relaxezi chiar și atunci când nervii îți sunt puși la încercare, atunci îți va fi mult mai ușor să iei decizii înțelepte în situațiile delicate. Furia este un sentiment care de multe ori îți poate afecta atenția și concentrarea supra lucrurilor cu adevărat importante.
Frica este un sentiment care declanșează de multe ori panica și anxietatea în sufletul tău. În plus, sentimentul de frică te poate face să te gândești la toate momentele în care ai dat greși.
Tristețea este un alt sentiment negativ care îți poate pune bețe în roate. Tristețea te poate face să-ți pierzi cu ușurință motivația. În schimbul acestor emoții negative, încearcă să aduci unele ozitive pentru a-ți schimba complet modul de gândire.
Încearcă să faci ceva nou
Este foarte important să ieși din rutină din când în când. Cum foarte multe activități s-au mutat în mediul online din cauza pandemiei de COVID-19, este mai ușor ca niciodată să începi un curs nou. Fie că vorbim de lecții online sau față în față, caută o activitate care să te motiveze.
Astfel de experiențe îți vor crea amintiri frumoase și e vor face să-ți exersezi capacitatea de a avea o gândire pozitivă. Activitățile împreună cu ceilalți te-ar putea motiv și ai putea să fii mai competitivă.
Mintea noastră trebuie să fie tot timpul supusă provocărilor noi pentru a putea să-și exerseze capacitatea de a genera emoții pozitive. Încearcă să faci lucruri care să te scoată puțin din zona ta de confort.
La final de zi ai putea fi surprinsă de cât de bine te-ai distrat. Sportul este întotdeauna o idee bună. Cel puțin 30 de minute pe zi încearcă să le dedici activităților sportive. Fie că vorbim de câteva exerciții ușoare sau de o plimbare relaxantă, cel mai important este să faci puțină mișcare.
Învață să ceri ajutorul atunci când ai nevoie
Chiar dacă îți place să te descurci singură și să te afli mereu în controlul situației, este important ca din când în când să ceri ajutorul celor din jur. Pentru a avea o gândire pozitivă este foarte important să păstrezi legătura cu oamenii dragi din viața ta. Ieșirile cu prietenii pot fi un mod minunat de a te relaxa și de a-ți aduce zâmbetul pe buze.
Relațiile pe care le contruim cu cei din jur ne ajută să scăpăm de emoțiile negative precum cele de anxietate. În plus, prietenii și familia ne vor oferi acel sentiment al siguranței, al faptului că nu suntem singuri.
Sentimentul că ești înconjurat de oameni cărora le pasă cu adevărat de tine poate fi extrem de liniștitor uneori. Atunci când vei avea nevoie de ajutor, ai vor fi întotdeauna alături de tine.
Totuși, chiar și cei mai apropiați prieteni trebuie să afle de la tine dacă ai nevoie de ei pentru a te ajuta. Este foarte important să înveți să accepți că uneori nu poți face totul singură.
Trimiteți mesaje de încurajare
Actroul Lin Manual Miranda a publicat recent o carte despre mesajele pe care acesta și le trimite la începutul și la sfârșitul zilei. Actorul a povestit mai multe despre cât de important este pentru el să fie cel mai amre susținător al său. Este foarte important să fii propira ta susținătoare și să te ăncurajezi atunci când ai nevoie.
Învață să-ți lași mesaje prin care să-ți amintești cât de importantă ești. O gândire pozitivă nu apare peste nopate. Aceasta trebuie continuu exersată pentru a avea cele mai bune rezultate. Chiar dacă este dificil uenori să vedem cât de speciale suntem, este foarte important să ne reamintim acest lucru.
Mesajele scrise și programate pentru noi înșine pot avea un impact pozitiv asupra noastră. Atitudinea plină de optimism pe care o vom avea ne va ajuta la final de zi să fim mai creative și mai pline de energie.
Petrece mai mult timp în natură
De-a lungul timpului, natura ne-a demonstrat că este un izvor nesfârșit de inspirație. Timpul pe care îl petreci în natură te va ajuta foarte mult pentru a obține o gândire pozitivă. Studiile au demonstrat că natura poate avea un efect benefic asupra sănătății și bunăstării noastre.
În 2015 printr-un studiu făcut s-a demonstarat faptul că timpul petrecut în natură te ajută în mod vizibil în dezvoltarea unei gândiri pozitive. Nu este necesar să trăiești lângă pădure pentru a putea petrece puțin timp alături de natura înconjurătoare. O plimbare printr-un parc te poate ajuta la fel de mult.
Mediul liniștit te va umple de energie pozitivă. Respiră, relaxează-te și cel mai important bucură-te de sunetele naturii. La finalul acestei experinețe vei observa că te vei întoarce complet transformată. Vei fi mult mai liniștită și mai bucuroasă să începi lucruri noi.