Elementul apei face referire cu precădere la lumea interioară, a imaginației și sentimentelor. Femeile născute sub acest element impresionează întotdeauna cu generozitatea și bunătatea de care dau dovadă. Totuși, de multe ori este greu să intri în sufletul uneia dintre aceste zodii.
Zodiile de apă și semnificația acestui element
Chiar dacă adoră să-și facă prieteni noi și să se înconjoare de oamenii dragi, aceste zodii sunt extrem de introvertite și rezervate. Pe plan emoțional, o relație cu o femeie născută sub un semn zodiacal de apă va fi cel mai frumos lucru care i s-ar putea întâmpla oricărui bărbat.
Zodiile de apă se implică trup și suflet într-o relație și sunt gata să-și ofere toată dragostea celor care le demonstrează că merită acest lucru.
În plus, nativii guvernați de elementul apei sunt loiali și familiști convinși. Femeile patronate de acest element sunt foarte receptive la emoțiile celor din jur și încearcă să fie protective și grijulii cu sufletul celorlați.
Pe lângă sufletul blând, cel mai frumos lucru la acești nativi este talentul înnăscut. Cele mai multe zodii de apă sunt iubitoare ale frumosului și se bucură de talente care le ajută să-și aducă la suprafață cele mai sincere și puternice sentimente.
Rac
Femeile născute sub semnul zodiacal al Racului dau dovadă de multă sensibilitate în relațiile cu cei din jur. Racul este un semn cardinal care se bazează foarte mult pe intuiție atunci când ia decizii importante. De altfel, femeile Rac sunt extrem de sincere în raport cu oamenii din jurul lor.
Pe lângă sinceritate, ele dau dovadă de maturitate și înțelepciune atunci când poartă o discuție importantă. Această zodie este guvernată de către Lună, ceea ce o face să fie extrem de afectivă și protectoare cu cei din jur. Nativii din zodia Rac sunt și foarte tradiționaliști. Aceste zodii nu se pot rupe de tradițiile pe care le urmează, iar lucrurile materiale tind să capete o însemnătate mult mai puternică în viața lor.
Racul face parte din zodiile de apă care respectă valorile și încearcă să păstreze pe cât de mult posibil liniștea și armonia în relațiile cu cei din jur. Femeile Rac sunt cele mai sensibile, atante și grijulii persoane. Din acest motiv, de multe ori au tendința să se ascundă de ceilalți și să devină secretoase sau introvertite. Lucrul de care au cel mai mult nevoie aceste femei este echilibrul și dragostea venită din partea celor apropiați.
Scorpion
Nativii din zodia Scorpionului sunt foarte greu de înțeles. Aceste zodii sunt patronate de puterea renașterii și reușesc să impresioneze prin forța lor interioară. Femeile Scorpion dau dovadă de o energie interioară impresionantă și nu se lasă niciodată copleșite de lucrurile din jur.
Pentru ei nu există cuvinte precum nu vreau, dacă își doresc ceva cu adevărat vor face în așa fel încăt să obțină acel lucru. Scorpionii sunt puternici, echilibrați, însă au o tendință puternică de a se izola. Sufletul lor este atât de complex încât de multe ori sunt încercați de o mulțime de întrebări și sentimente contradictorii.
Planetele guvernante a acestor zodii sunt Pluto și Marte, de unde primesc toată energia de care au nevoue. Femeile născute sub acest semn zodiacal sunt dinamice, misterioase și foarte pasionale. Hotărârea lor impresionează întotdeuna, iar momentele în care acceptă ajutorul celorlalți sunt extrem de rare.
Deși la prima impresie femeia Scorpion pare rece și retrasă, în spatele acestei imagini se ascunde un suflet foarte sensibil și cald. Aceasta este capabilă să iubească pasional, doar atunci când bărbatul de lângă ea îi demonstrează că este vrednic de atenția și dragostea sa.
Pești
Zodiile de apă sunt cu siguranță greu de înțeles. Peștii fac parte din categoraia nativilor misterioși și rezervați când vine vorba de sentimentele lor. Totuși, semnul lor zodiacal este predestinat creației și renașterii, prin urmare dau dovadă de multă putere și hotărâre.
Femeile Pești sunt foarte empatice și au cel mai mare suflet dintre toate zodiile. O femeie născută sub acest semn zodiacal este șarmantă și atrăgătoare. Știe să fie prietenoasă și diplomată atunci când este nevoie, dar cel mai important știe să rămână alături de cei dragi.
În general femeile născute sub elementul apei sunt înzestrate cu o intuiție impresionantă, din acest motiv, nativii Pești reușesc să impresioneze de fiecare dată. Aceste femei sunt calde și iubitoare și nu se tem să-și exprime sentimentele sincere. În ciuda acestor calități remarcabile, există și câteva defecte care le pun uneori bețe în roate Peștilor. Sunt destul de dezorganizați și au tendința să privească viața uneori dintr-o perspectivă sceptică.
Persoanele care au ocazia să intre în sufletul femeilor Pești sunt considerate a fi foarte norocose. Deși sunt iubitoare, ele încearcă să fie rezervate cu privire la viața lor personală. De altfel, se știe că aceste femei sunt de încredere și că un secret va fi în siguranță alături de ele.
Calitățile zodiilor de apă
Zodiile de apă se bucură de unele dintre cele mai frumoase calități. Aceștia sunt foarte sensibili și dau dovadă de un suflet cald și generos. Racii, de exemplu, sunt extrem de generoși cu cei din jurul lor. Femeile născute sub această zodie sunt foarte empatice și au o capacitate umitoare de a iubi. Sunt sincere, calde, iar momentele romantice nu vor lipsi niciodată din relația de cuplu.
Nici femeile Scorpion nu se lasă mai prejos. Acestea sunt recunoscute pentru pasiunea de care dau dovadă. Se implică trup și suflet, indiferent că este vorba de viața personală sau de cea profesională. În relația de cuplu sunt extrem de fidele și își doresc același lucru din partea partenerului. Nimeni nu poate să păcălească o asftel de femeie. Nativii acestei zodii sunt inteligenți și dau dovadă de o intuiție de-a dreptul uimitoare.
Femeile născute în zodia Peștilor au parte de calități la fel de frumoase ca celelalte două zodii de apă. Ele sunt întotdeuna sincere cu cei din jur și nu se abat de la principiile pe care și le-au stabilit. Totodată, aceste femei sunt extrem de optimiste și empatice. Sunt genul de femei determinate să obțină ceea ce-și doresc, însă au grijă întotdeuna să fie atente la sentimentele celorlalți.
Femeile Pești sunt extrem de sensibile, iar emoțiile lor trebuie tratate cu grijă. Aceste femei sunt foarte empatice și din acest motiv au tendința să se încarce mult prea mult cu problemele celor din jur.
Defectele zodiilor de apă
În ciuda nenumăratelor calități de care se bucură, la fel ca zodiile de foc și zodiile de apă au câteva defect ce nu pot trece neobservate cu ușurință. Pe cât sunt de generoși Racii pe atât sunt de capricioși uneori în relațiile cu ceilalți.
Femeile Rac sunt destul de greu de mulțumit, iar acest lucru se întâmplă și din cauza faptului că sunt niște firi destul de schimbătoare. De altfel, au tendința să devină destul de posesive, iar dacă partenerul le va da motive, vor reacționa în consecință printr-un episod de gelozie.
Femeile Scorpion sunt și ele foarte geloase. Se spune că nu este bine să superi o femeie născută sub acest semn zodiacal. Deși supărarea le trece destul de repede, femeile Scorpion sunt de cele mai multe ori răzbunătoare. Un alt defect al lor este faptul că sunt foarte secretoase. Cele mai multe persoane nu reușesc să interpreteze acest lucru drept o calitate, iar femeile Scorpion ajung să fie înțelese greșit.
Nativii din zodia Peștilor sunt recunoscuți pentru bunătatea de care dau dovadă. Totuși, au câteva defecte la care mai au de lucrat. De exemplu, femeile Pești sunt destul de dezorganizate și împrăștiate. Au tendința să rătăcească lucrurile cu ușurință și să uite unde le-au pus. Uneori pot fi superficiale, însă în ciuda acestui lucru au grijă să nu judece persoanele din jurul lor.
Compatibilitatea cu celelalte zodii și dinamica relațiilor de cuplu
Chiar dacă zodiile de apă sunt extrem de iubitoare, ele nu se aruncă niciodată cu capul înainte într-o relație. Femeia Scorpion, de exemplu, va alege să-și testeze în repetate rânduri partenerul. Nativii guvernați de elementul apei sunt capabili să experimenteze sentimente sincere și profunde, din acest motiv își caută cu atenție partenerul.
Zodiile de apă se înțeleg foarte bine cu nativii guvernați de același element sau cu zodiile de pământ. Zodiile de aer sunt o provocare, din acest motiv, de cele mai multe ori relațiile dintre aceste zodii se opresc la nivelul prieteniei.
Nativii Rac se înțeleg excelent cu Peștii. Legăturile care se formează între aceste două zodii pot duce la o relație lungă și frumoasă. Ambele zodii sunt foarte deschise una față de cealaltă într-o relație de iubire și au grijă să-și împărtășească sentimentele sincere. Relația lor se va baza întotdeuna pe sinceritate și respect reciproc.
O femeie Pești alături de un bărbat din aceași zodie poate să fie foarte fericită. Totuși, asemănările dintre cei doi pot fi uneori supărătoare. În ciuda sentimentelor puternice dintre acești nativi, uneori au tendința să devină rezervați în a le exprima. O astfel de atitudine duce de multe ori la neînțelegeri care se pot repara doar dacă unul dintre ei va alege să facă primul pas spre împăcare.
Când vine vorba de zodiile de pământ, semnele de apă se înțeleg extraordinar de bine cu Fecioarele și Capricornii. Peștii, de exemplu, formează un cuplu foarte frumos alături de Capricorni. Bărbatul Capricorn îi va oferi partenerei sale siguranță și protecție, în timp ce partenera sa îi va oferi momente pline de romantism și pasiune.
Femeia Rac se simte foarte bine lângă bărbatul Fecioară. Iubirea dintre ei este una puternică și de lungă durată. Acești nativi se sprijină reciproc și își oferă unul celuilalt iubire necondiționată.
Zodiile de apă și cariera
Când vine vorba de alegerea carierei, acest lucru este foarte dificil pentru elementele de apă. Fiind zodii extrem de sensibile și creative, zodiile de apă au nevoie să-și pună în evidență talentele într-un mediu de lucru creativ care să le permită să se exprime cu libertate.
Sunt zodii ce se fac remarcate prin munca și devotamentul lor. Atunci când își setează un obiectiv, femeile guvernate de acest element nu vor renunța până nu vor obține ceea ce-și doresc. În plus, sunt și foarte încăpățânate și perfecționiste, din acest motiv vor căuta să pună la punct orice detaliu.
Femeile zodiilor de apă au o deschidere extraordinară către ceilalți și le face plăcere să fie de ajutor. Cu toate acestea, banii sunt destul de importanți pentru ele. Siguranța financiară le permite să se dezvolte pe plan personal și să-și exploreze pasiunile și talentele.
Sunt femei asumate care știu cum să-și gestioneze veniturile și cheltuielile. Dau dovadă de înțelepciune și chibzuință și nu se avântă niciodată în a face cheltuieli inutile.
Zodiile de apă și sănătatea
Zodiile de apă se bucură de o sănătate de invidiat. Totuși, au tendința de a trece cu ușurință de la o stare de spirit la alta. Cu timpul, această alternață a emoțiilor poate să-i facă pe acești nativi să devină anxioși sau depresivi.
Din cauza faptului că se solicită mai mult decât trebuie, mulți nativi ai zodiilor de apă au probleme cu somnul și suferă de insomnii deseori. Starea lor de sănătate este în general bună, însă trebuie să învețe să fie puțin mai activi. Unii nativi ai zodiilor de apă adoptă un stil de viață sedentar și din acest motiv pot ajunge să aibă probleme de greutate.
Zodiile de apă vor avea nevoie în viața lor de oameni care să le mențină moralul ridicat și care să-i încurajeze să-și depășească limitele în fiecare zi.