Acești trei nativi sunt aventuroși și se fac întotdeuna remarcați prin spiritul lor liber și dornic de aventură. Nu se tem să experimenteze lucruri noi și au nevoie de adrenalină în viața lor. Sunt zodii care iubesc pasional, dar pentru a păstra flacăra vie pentru totdeuna, au nevoie alături de bărbați care să le sprijine și să le respecte.
Zodii care nu sunt făcute pentru căsătorie
Există anumite zodii care nu sunt făcute pentru căsătorie. Acest lucru se întâmplă de cele mai multe ori, din cauza personalității lor dificile. Bărbații nu reușeșsc întotdeuna să le înțeleagă, iar din acest motiv, aceste femei nu pot face pasul cel mare.
De altfel, nativii născuți sub cele trei semne zodiacale pe care urmează să ți le prezentăm sunt destul de indeciși când vine vorba de a face alegeri în viață.
Fie că este vorba de indecizie sau de faptul că sunt sceptici cu privire la viitor, acești nativi au nevoie de mai mult timp pentru a se decide cu privire la căsătorie. Totuși, bărbații care reușesc să le facă pe aceste femei să se așeze la casa lor pot fi convinși de faptul că vor avea parte de o poveste de dragoste adevărată.
Află din Galeria FOTO ce spun astrele despre dragoste, în funcție de zodia în care te-ai născut.
Gemeni
Femeile Gemeni sunt guvernate de planeta Mercur și dau dovadă de o inteligență aparte. Ele nu se tem să spună lucurilor pe nume și impresionează întotdeuna prin ideile lor creative. Femeile Gemeni au o abilitate înnăscută de a comunica și le este extrem de ușor să-și facă prieteni noi.
Sunt femei care se pot adapta cu ușurință la orice situație, iar nerepvăzutul face parte din viața lor. De cele mai multe ori femeile din această zodie sunt privite drept o adevărată provocare de bărbați. Din acest motiv mulți renunță să le mai abordeze. Gemenii fac parte din acele zodii care nu sunt făcute în mod deosebit pentru căsătorie. Le place libertatea și au nevoie să exploreze cât mai multe lucruri înainte de a se așeza la casa lor.
Acest lucru devine de cele mai multe ori problematic în relațiile de cuplu, mai ales dacă partenerul își dorește o relație serioasă și stabilă. Dificultatea Gemenilor de a lua o decizie este cea care le pune piedici în a alege partenerul potrivit. Totuși, dacă o femeie Gemeni este pregătită să facă pasul cel mare, înseamă că se va implica trup și suflet în acea relație.
Săgetător
Femeile Săgetător sunt unele dintre cele mai puternice femei din zodiac. Ele știu ce vor de la viață și nimic nu poate să le oprească din a obține ceea ce-și doresc. Sunt ambițioase și luptă până la capăt pentru ceea ce vor. Deși sunt foarte admirate de către bărbați, femeile Săgetător sunt destul de greu de abordat.
Ele au nevoie alături de un om care să le înțeleagă nevoie de libertate și independență. Acestea vor căuta întotdeuna un om lângă care să se simtă în siguranță. Totodată, bărbatul care este pregătit să o abordeze, trebuie să îi dovedească în repetate rânduri cât de mult o iubește. Femeile născute sub semnele de foc au nevoie de dovezi de iubire pentr a-și menține interesul față de persoana de lângă ele.
Se spune că Săgetătorii fac parte din acele zodii care nu sunt făcute pentru căsătorie tocmai pentru că bărbații renunță mult prea ușor în relația cu ele.
Dorința acestor femei de independență, de a se descurca întotdeauna singure, este ceea ce le încurcă atunci când trebuie să facă pasul cel mare. Doar un bărbat puternic, muncitor și ambițios va putea să le facă pe femeile din zodia Săgetătorului să spună un DA pentru totdeauna.
Vărsător
Vărsătorii fac parte din categoria zodiilor patronate de elementul aerului. Ei sunt extrem de versatili și dau dovadă de un spirit liber și creativ. Sunt unele dintre cele mai calde și bune zodii și impresionează întotdeuna prin empatia de care dau dovadă.
Cu toate acestea, femeile Vărsător sunt destul de încăpățânate, lucru care le pune uneori bețe în roate. Femeile născute sub acest semn zodiacal sunt guvernate de planeta Saturn care le ajută în gestionarea problemelor, dar și în a-și ordona viața.
Libertatea și independența sunt cele mai importante lucruri pentru aceste femei. Din acest motiv sunt considerate de multe ori zodii care nu sunt făcute pentru căsătorie. Femeile Vărsător se confruntă deseori cu această problemă. Nu le place să fie îngrădite de partener și au nevoie de un bărbat care să le înțeleagă și să le respecte barierele pe care le impun.
Femeile Vărsător au nevoie să-și găsească propriul drum pe care să-l aranjeze exact așa cum își doresc. Bărbații care reușesc să le fure inima trebuie să fie foarte atenți în preajma lor, pentru a nu le pune piedici sau a le face să se simtă lipsite de libertatea pe care o iubesc atât de mult.
Compatibilități în dragoste
Așa cum am văzut, există unele zodii care nu sunt făcute pentru căsătorie. Totuși, dacă reușesc să găsească bărbatul ideal, acestea sunt capabile de o iubire pasională. Bărbații care reușesc să le atragă privirile se vor bucura de o poveste de dragoste desprinsă din filme.
Femeile Gemeni, de exemplu, își vor dori să se așeze la casa lor alături de un bărbat Vărsător sau Săgetător. Aceștia le înțeleg perfect nevoie de spontaneitate și le vor oferi multe momente de neuitat. Femeile Gemeni vor lua întotdeauna în considerare o relație de lungă durată cu acești nativi.
Când vine vorba de femeile Săgetător acestea au nevoie de bărbați puternici alături. Partenerul ideal pentru ele este un bărbat din zodia Leului, care să o susțină și să o respecte. Pe de altă parte, pot forma o relație la fel de frumoasă și alături de bărbații Balanță. Ei le vor oferi echilibrul și maturitatea de care au nevoie pe termen lung.
Femeile născute sub zodia Vărsătorului au nevoie de un bărbat care să nu le îngrădească libertatea. Pentru a putea face marele pas, ele trebuie să se simtă protejate, respectate, dar mai ales libere să decidă pentru viitorul lor. Din punct de vedere al zodiilor, cel mai bine se potrivesc cu un bărbat născut sub același semn zodiacal.
Povestea de dragoste dintre doi Vărsători va fi una pasională și de lungă durată. O altă pereche fericită poate fi între femeia Vărsător și bărbatul Balanță. La fel ca femeile Săgetător, ele au nevoie de un bărbat puternic care să le aducă un echilibru emoțional în viață.