Drumul către succes a fost pavat cu multe sacrificii pentru frumoasa artista. Deși aceasta a știut de mică ce își dorește, oamenii nu iau acordat șansa de a se face auzită. Abia în 2010 a început să lucreze la primul său album de debut. Acum, la 28 de ani, pare că nimic nu îi mai poate sta în cale. Artista și-a găsit drumul în industria muzicală și iubirea alături de soțul său Dalton Gomez.
Visul din inima micuței Ariana Grande
Ca multe nume mari din industrai muzicală, Ariana Grande a știut încă din copilărie ce își dorește. Fetița cu ochii mari și zâmbet larg avea un singur vis care îi lumina sufletul, muzica. Încă din copilărie aceasta s-a făcut remarcată pentru vocea și talentul său de pe scenă.
Vezi mai multe imagini în Galeria Foto!
Micuța Ariana a avut mai multe roluri în piese pentru teatrul de copiii, dar și roluri principale în musicaluri de renume. Musicalul Annie, a reprezentat doar începutul pentru o fetiță ambițioasă și dornică să de facă remarcată. De-a lungul copilăriei a jucat în musicaluri precum Vrăjitorul din Oz și Frumoasa și Bestia.
La vârsta de doar opt anișori, ținea primul său concert în cadrul unui program de karaoke de pe un vas de cruazieră. Însă toate aceste lucruri nu s-ar fi întâmplat dacă parinții ei nu s-ar fi cunoscut. Mama sa, Joan Grande, CEO la o companie de reunume în domeniul comunicațiilor s-a îndrăgostit profund de Edward Butera.
Tatăl artistei, un renumit designer grafician și-a dorit enorm de mult o familie alături de frumoasa Joan Grande. Rodul iubirii lui a apărut în data de 26 iunie 1993, atunci când micuța Ariana se năstea în Boca Raton, Florida.
În ciuda faptului că s-a născut și a crescut în Statele Unite ale Americii, Ariana se mândrește cu faptul că are descendenți italieni. Aceasta se descrie de multe ori ca fiind pe jumătate italieană.
Chiar dacă părinții săi au divorțat încă de când Ariana Grande avea doar 8 ani, aceasta a păstrat o legătură extrem de strânsă cu amândoi. Puțini sunt cei care știu că frumoasa Ariana Grande are și un frate vitreg, Frankie Grande de care este foarte apropiată.
Sacrificiile făcute pentru debutul în lumea cinematografică
Ariana a știut încă de mică ce își dorește cel mai mult de la viață. La vârsta de doar 13 ani, a părăsit Florida pentru a merge în Los Angeles, California.
Aici și-a exprimat pentru prima dată dorința de a face muzică și de a înregistra un album R&B. În ciuda determinării sale, viitoarea artistă nu a putut fi luată în serios. Managerii săi nu au crezut în debutul unei fetițe de 13 ani cu un album R&B.
Tot în același an, a obținut un rol în musicalul 13 de pe Broadway. Lumea sa era din ce în ce mai aproape de succesul pe care și l-a dorit. La 15 ani avea primul rol în seria de televiziune Victorious. Aici a interpretat rolul adorabilei Cat Valentine unde a reușit să obțină admirația și atenția publicului.
Cu toate acestea, apariția în serial a venit cu un cost pentru frumoasa actriță. Ariana Grande a jucat în serialul televizat pentru o bună bucată de timp. În toată această perioadă părulsău a fost vopsit în roșu.
Din 2008 și până în 2013, părul său a fost supus multor tratamente chimice care au dus treptat la distrugerea frumosului său păr. Ariana a recunoscut public faptul că a purtat extensii o bună bucată de timp, până ce părul său natural s-a recuperat și și-a recăpătat sănătatea.
Drumul către succes
În anul 2013, Ariana Grande și-a făcut debutul în industria muzicală. Înregistarrea primului său album, Yours Truly a durat trei ani, însă așteptarea artistei a meritat. Albumul a fost un real succes și s-a aflat pentru mult timp pe primul loc în top-ul US Billboard 200. De aici, a mai fost un singur pas până la succes.
Oamenii i-au recunosct imediat talentul și timbrul vocal unic. Ariana a lansat mai multe melodii în colaborare cu artiști cu nume sonore din industria muzicală și a reușit să-și croiască drumul către succes.
La un an de la lansarea primului album, a urmat o altă serie de hit-uri. De data aceasta, artista a avut colaborări cu Iggy Azalea, Zedd, Nicki Minaj, Jessie J și The Weekend. Melodia Love Me Harder s-a auzit în radiourile din întreaga lume pentru multe săptămâni. Succesul său a continuat să crească până în prezent, iar talentul îi este incontestabil.
Incidentul de la Manchester Arena
Succesul vine uneori și cu evenimente mai puțin fericite. În anul 2017, atunci când urma să susțină un concert la Manchester Arena un evaniment cu totul nefericit a avut loc.
Se pare că o bombă a fost plasata și detonată în timpul concertului de către un extremist. Incidentul s-a soldat cu mai bine de 20 de persoane decedate și sute de oameni răniți.
La mai puțin de o lună de la eveniment, Ariana s-a întors în Manchester unde a susținut un concert caritabil pentru victimile din urma atentatului. Alături de ea s-au aflat artiști precum Justin Bieber, Robbie Williams și Katy Perry. Pentru a-i fi recunoscute eforturile și implicarea, Ariana a devenit cetățean de onoare al orașului în anul 2017.
Ariana Grande și-a găsit iubirea în brațele lui Dalton Gomez
Celebritatea vine cu un preț atunci când vine vorba de iubire. Cu toate acestea, Ariana Grande pare că și-a găsit fericirea în brațele lui Dalton Gomez.
Cei doi au apărut public prima dată atunci când Ariana a lansat videoclipul pentru melodia Stuck With U. Melodia a fost făcută în colaborare cu artistul Justin Bieber pentru a strânge fonduri în timpul pandemiei de COVID-19. Atunci a fost și momentul în care zvonurile despre logodna Arianei Grande au început să circule peste tot pe internet.
Dalton Gomez și Ariana Grande trăiesc o frumoasă poveste de iubire și nu se sfiiesc să împărtășească acest lucru cu fanii săi. De altfel, Ariana Grande și Dalton Gomez s-au căsătorit într-o ceremonie extrem de discretă de unde au postat câteva fotografii pe contul personal de Instagram al artistei. Relația lor pare una extrem de frumoasă și înfloritoare, iar Ariana este mai fericită pe zi ce trece.