Cartofi striviți la cuptor, cu usturoi și rozmarin

Dacă te întrebi ce rețetă de garnitură să mai prepari pentru o zi de post, îți recomandăm rețeta de cartofi striviți la cuptor, cu usturoi și rozmarin. Este simplă, rapidă, iar gustul este pe măsură.

Maria Udrea
Maria Udrea
Publicat: 17 noiembrie 2023, 6:24

Printre cele mai accesibile legume de pe piață, pe care le găsești în orice anotimp, cartofii ocupă locul fruntaș. Sunt perfecți pentru a încropi din ei preparate rapide și gustoase, din toate categoriile de rețete. Îi poți include în rețete de aperitive, de salate, supe sau ciorbe și mâncăruri scăzute. Îi mai poți include și în aluaturi, dar și în deserturi.

Cartofii copți sunt și gustoși, dar și hrănitori și consistenți. Sunt opțiunea ideală pentru momentee în care nu dorești să petreci prea mult timp în bucătărie. Nu necesită nici curățare, doar spălare și ștergere.

Îi așezi în tavă, adaugi sare granulată, ierburi aromatice și usturoi și îi dai la cuptor. Descoperă mai jos rețeta completă pentru una dintre cele mai simple și mai rapide garnituri de post.

Cartofi striviți la cuptor – Ingrediente

  • 1 kg de cartofi albi de mărime medie
  • sare granulată și piper proaspăt măcinat
  • 2-3 linguri cu ulei de măsline
  • câteva crenguțe de rozmarin
  • 1 căpățână de usturoi.
Reclamă

Rețeta cartofilor striviți la cuptor – Mod de preparare

Primul pas pentru prepararea rețetei constă în spălarea cartofilor și ștergerea acestora, fără a le îndepărta coaja. Apoi, vei pune cartofii la fiert într-o oală cu apă rece, cât să îi acopere bine. Adaugă și o linguriță de sare, pentru a ajuta cartofii să se pătrundă mai rapid. Fierbe cartofii doar până când se pătrund ușor la testul cu furculița. Nu îi fierbe în exces pentru că îi vei mai supune unui tratament termic și la cuptor.

Descoperă și cel mai sănătos mod de a găti cartofii. Sunt sfaturi utile, despre cum să îi prepari ca să nu te îngrași, potrivit nutriționiștilor.

După fierbere, scurge cartofii și lasă-i într-o sită să se răcorească puțin. Șterge-i cu prosoape de hârtie și unge-i cu ulei de măsline pe toate părțile.

Reclamă

Așază cartofii pe un tocător de lemn și presează-i ușor cu un alt tocător de lemn. Așază-i într-o tavă unsă cu ulei sau tapetată cu hârtie de copt. Presară sare grunjoasă peste ei și macină piper.

Printre cartofi, adaugă grăunți de usturoi necurățați, dar secționați la capete. Adaugă și crenguțe de rozmarin printre ei și acoperă tava cu hârtie de copt.

Introdu tava cu cartofi în cuptorul setat la 200 de grade Celsius și coace delicioșii cartofi striviți la cuptor pentru 30-40 de minute. Înăbușiți sub hârtia de copt, miezul cartofilor se va întrepătrunde cu aromele de usturoi și rozmarin.

După acest interval de timp înlătură hârtia de copt. Mai stropește cartofii cu puțin ulei și mai lasă-i la copt pentru aproximativ 10 minute, pentru a deveni și ușor crocanți.

Cartofi striviți la cuptor, cu usturoi și rozmarin, în tavă
Cartofii se coc înăbușiți sub hârtie de copt / Shutterstock

Servește cartofii calzi, alături de o salată de legume, una de murături, un sos de usturoi sau de roșii, sau un sos delicios din verdețuri. În oricare dintre combinațiile amintite, vor fi absolut delicioși.

Descoperă aici și rețeta de sos chimichurri, perfect pentru a glazura cartofii cu el. Este un sos rece de pătrunjel, din bucătăria latino-americană.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
O femeie cu un felinar care reprezintă una dintre cele 4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026
Horoscop
4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026. Află dacă te numeri printre ele
4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026. Acești nativi au parte de momente surprinzătoare. Venus, planeta iubirii și a banilor, își arată forța asupra acestor zodii. Patru semne...
2
Cele 12 semne zodiacele, dispuse în cercuri, cu două inimi în centru
Horoscop lunar
Horoscopul dragostei pentru luna martie 2026. Nativii sunt în căutarea iubirii
Horoscopul dragostei pentru luna martie 2026 aduce o energie specială în viața ta amoroasă, invitându-te să privești mai atent relațiile și sentimentele care contează cu adevărat. Este o perioadă în care intuiția ta emoțională...
3
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 26 februarie 2026. Gemenii sunt atenți la cei pe care îi numesc prieteni. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 26 februarie 2026 te provoacă să-ți asculți ambițiile și să acționezi în direcția care îți aduce împlinire. Nu mai este o zi a ezitărilor sau a compromisurilor făcute din obligație. Simți...
4
Martin Short alături de familie pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Fiica actorului Martin Short s-a sinucis. Katherine avea 42 de ani
Reprezentanții acestuia au confirmat vestea. Fiica actorului Martin Short s-a sinucis. Katherine avea 42 de ani. Cei doi au apărut în repetate rânduri la evenimente mondene. În vârstă de 42 de ani, Martin Short...
5
O femeie care se află la dermatolog pentru a-și analiza tenul
Sănătate
Principalul factor care îți îmbătrânește pielea. Specialiștii spun că nu are nicio legătură cu expunerea la soare
Specialiștii spun că acesta este principalul factor care îți îmbătrânește pielea, iar surpriza este că nu are legătură directă cu expunerea la soare. Deși razele UV sunt adesea considerate inamicul numărul unu al pielii,...
PARTENERI
×