Cornulețe cu brânză și caise deshidratate, pentru momente dulci

Combinația de brânză cu fructe proaspete sau fructe uscate este ideală pentru umplerea aluaturilor fragede sau dospite. Descoperă și tu una dintre aceste combinații, preparând rețeta de cornulețe cu brânză și caise deshidratate. Te vei bucura de gustul savuros al cornulețelor, savurându-le în pauza de cafea sau de ceai.

Maria Udrea
Maria Udrea
Publicat: 9 februarie 2024, 6:45

Aluatul acestor cornulețe este unul foarte fraged, care conține praf de copt și unt în compoziție. Același aluat îl poți folosi și la foile fragede pentru prăjituri, dar și pentru tarte.

Poți apela și la aluatul dospit, însă va trebui să ai timp și răbdare pentru frământare și dospire.

Cornulețele fac parte dintre deserturile cele mai populare, ale căror rețete erau notate în caietele bunicilor. Chiar dacă petreci mai mult timp în bucătărie modelându-le, merită preparate, pentru că sunt delicioase și spornice.

Te poți bucura de ele 5-6 zile sau chiar mai mult, dacă le depozitezi la loc răcoros, în pungi de hârtie.

Reclamă

Descoperă și o rețetă de cornuri de post cu marmeladă, preparate cu aluat dospit, iar în rândurile de mai jos, îți oferim rețeta cornulețelor cu brânză, detaliată pas cu pas.

Cornulețe cu brânză și caise deshidratate – Ingrediente

Ai nevoie pentru prepararea cornulețelor de ingrediente pentru aluatul fraged și ingrediente pentru compoziția de brânză cu caise deshidratate.

Pentru aluatul de cornulețe:

  • 200 gr de unt cu 82% grăsime
  • 2 gălbenușuri
  • 150 gr de smântână acră cu 24% grăsime
  • 500 gr de făină
  • un praf de sare
  • 2 lingurițe cu esență de vanilie.
Reclamă

Pentru umplutură:

  • 500 gr de brânză proaspătă de vaci
  • 150 gr de zahăr pudră cu aromă de vanilie
  • 100 gr de caise deshidratate
  • 1/4 linguriță de sare
  • 2 albușuri
  • 1 lingură de griș.

Cornulețe cu brânză și caise deshidratate – Mod de preparare

Mai întâi, vei pregăti ingredientele pentru prepararea aluatului fraged. Aluatul fraged nu are nevoie de un timp îndelungat de frământare, însă necesită un timp de relaxare pentru a se dezvolta masa de gluten din făină.

Cât timp aluatul se relaxează, vei pregăti compoziția de brânză cu caise și tava de copt

Cum prepari aluatul fraged pentru cornulețe

Pune făina într-un bol încăpător, dar nu înainte de a o trece prin sită. Adaugă sarea peste făină și amestecă-le. Scoate untul de la rece, taie-l în cuburi și adaugă-l în bolul cu făină. Apoi, folosind vârfurile degetelor, amestecă untul cu făina până rezultă niște firimituri. Adaugă gălbenușurile, omogenizează compoziția, apoi adaugă smântâna și din omogenizează din nou.

Frământă aluatul până când devine compact și nelipicios. Modelează-l în formă sferică și așază-l pe un blat de lemn. Pune deasupra aluatului un bol de sticlă și lasă-l la relaxat timp de 15 minute.

În acest interval de timp, pregătește amestecul de ingrediente pentru umplutura cornulețelor. Într-un bol, adaugă brânza proaspătă, zahărul pudră și sarea. Amestecă bine aceste ingrediente și încorporează în amestec cele două albușuri. Secționează caisele deshidratate în bucăți mai mici și adaugă-le peste compoziția de brânză. Mai adaugă și o lingură de griș și omogenizează bine compoziția. Grișul adăugat se va hidrata în timpul tratamentului termic și va absorbi din lichidul pe care îl va lăsa brânza.

Descoperă și o rețetă de prăjitură turnată cu brânză și caise

Cum formezi și coci cornulețe cu brânză și caise deshidratate

Când au expirat cele 15 minute de relaxare a aluatului, pornește cuptorul la 180 de grade Celsius. Scoate aluatul de sub bol și împarte-l în 4 bucăți. Modelează fiecare bucată de aluat sub formă sferică. Apoi întinde-le pe rând pe masa presărată cu făină, în câte o foaie circulară.

Cu un cuțit cu vârful ascuțit, secționează fiecare foaie de aluat în opt forme triunghiulare. La baza fiecărui triunghi adaugă câte o linguriță din amestecul de brânză cu caise deshidratate. Rulează strâns triunghiurile de aluat, pornind de la baza cu umplutură, către vârf.

Colaj de poze cu pașii de formare a cornulețelor
Aluatul cornulețelor este fraged, preparat cu praf de copt și unt / Shutterstock

Acoperă cu hârtie de copt interiorul tăvii și așază cornulețele în ea. Pune tava în cuptorul încălzit și coace cornulețele pentru aproximativ 15 minute, la 180 de grade Celsius.

Imediat după ce scoți tava din cuptor, tăvălește delicioasele cornulețe cu brânză și caise deshidratate prin zahăr pudră. Așază-le pe platouri și te poți bucura de gustul lor alături de prieteni și familie.

Cornulețe cu brânză și caise deshidratate într-o tavă albă, alături de un bol cu brânză și caise
Cornulețele se decorează cu zahăr pudră când sunt fierbinți / Shutterstock

În cazul în care ți-am deschis apetitul pentru cornulețe fragede și delicioase, îți recomandăm să încerci data viitoare o rețetă de cornulețe țigarete, umplute cu gem.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 13 februarie 2026. Capricornii se bucură de reușite. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 13 februarie 2026 te încurajează să-ți asculți inima și să ai mai multă încredere în tine. Este o zi în care lucrurile par să se așeze firesc, fără presiune, dar cu...
2
un cal de culoare roșie pe un fundal deschis la culoare
Horoscop
Când începe anul Calului de Foc 2026. Ce reprezintă și la ce trebuie să fim atenți
În luna februarie, Anul Nou lunar chinezesc aduce cu sine schimbări clare. Află când începe anul Calului de Foc 2026. Vezi ce reprezintă și la ce trebuie să fim atenți. Cei mai mulți vor...
3
Meghan Markle și Prințul Harry stau unul lângă celălalt și zâmbesc
Familia Regală
Fosta prietenă a Ducesei de Sussex, pregătită să spună totul. Ce sumă ar primi Jessica Mulroney în schimbul informațiilor despre Meghan Markle
Meghan Markle și fosta ei prietenă apropiată, Jessica Mulroney, nu au mai vorbit de mult timp, dar se pare că stilista este pregătită să dezvăluie secretele regale. Fosta prietenă a Ducesei de Sussex, pregătită...
4
Blake Lively poartă un costum și părul desprins pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Blake Lively și Justin Baldoni nu au ajuns la o înțelegere. Cei doi au petrecut șase ore în sala de negocieri
Încercarea s-a soldat cu un final neașteptat. Blake Lively și Justin Baldoni nu au ajuns la o înțelegere. Cei doi au petrecut șase ore în sala de negocieri. Procesul a fost stabilit pentru data...
5
James Van Der Beek poartă un costum deschis la culoare
Divertisment
James Van Der Beek a murit. Actorul avea 48 de ani și suferea de cancer colorectal
A fost diagnosticat cu cancer colorectal în stadiul 3 în august 2023. James Van Der Beek a murit. Actorul avea 48 de ani. Era cel mai cunoscut pentru rolul lui Dawson Leery din Dawson’s...
PARTENERI
×