Cremă de mascarpone cu cafea, pentru umplerea prăjiturilor și torturilor

Dacă ești în căutarea unor rețete de cremă pentru umplerea prăjiturilor și torturilor, nu ezita să încerci și rețeta de cremă de mascarpone cu cafea. Se prepară simplu și ușor, din ingrediente puține. Trebuie să o testezi și tu.

Maria Udrea
Maria Udrea
Publicat: 16 noiembrie 2022, 5:16

Este o rețetă de cremă preparată la rece, cu ajutorul mixerului, perfectă și pentru rețetele de tiramisu la pahar sau pentru alte deserturi rapide.

Mascarpone este o cremă de brânză italiană, care se prepară din lapte de vacă pasteurizat. Este obținută prin încălzirea smântânii lichide până aproape de punctul de fierbere și adăugarea unui acid pentru îngroșare. Acidul tartric, acidul citric sau sucul de lămâie sunt cel mai des folosite pentru a îngroșa smântâna. 

Este ideală pentru a da consistență cremelor pentru prăjituri și torturi. Cea mai cunoscută cremă în care se folosește brânza mascarpone este crema pentru torturile tiramisu. Vezi aici cum se prepară rețeta clasică de tort Tiramisu, din bucătăria italiană, iar mai jos, urmărește lista de ingrediente și pașii necesari preparării cremei cu cafea.

Cremă de mascarpone cu cafea – Ingrediente

  • 250 gr de brânză mascarpone
  • 2 linguri de cafea solubilă (ness)
  • 2 linguri de apă fierbinte
  • 250 ml de smântână pentru frișcă
  • 100 gr de zahăr pudră
  • 1 praf de sare.
Reclamă

Rețeta cremei de mascarpone cu cafea – Mod de preparare

Începe prin a încălzi apa și a dizolva cafeaua solubilă în ea. Dacă obișnuiești să consumi cafea dimineața, poți înlocui cafeaua solubilă cu o cafea tare, fiartă la filtru sau la espressor. Dar, va trebui să ții cont și de gusturile celor care se vor bucura de crema preparată. Dacă printre ei este cineva care nu consumă cafea, poți pune pudră de cacao în locul cafelei solubile. Procedezi în același mod. Încălzești apa și adaugi pudra de cacao în ea. Mai există și pudra de roșcove, care înlocuiește cu succes pudra de cacao în prăjituri și torturi.

Cum prepari cremă de mascarpone cu cafea

Pentru reușita sigură a cremei, dar și pentru reducerea timpului de preparare, atât brânza mascarpone, cât și smântâna pentru frișcă, se vor folosi reci, abia scoase din frigider. La fel și cafeaua solubilă diluată, se va lăsa să se răcească înainte de folosire.

Reclamă

Procedeul de preparare al cremei este simplu și nu necesită mai mult de 2-3 minute. Pune mascarponele în bolul mixerului și adaugă zahărul pudră. Începe să amesteci, mai întâi la o treaptă a mixerului inferioară. Pe măsură ce amesteci, toarnă din smântâna pentru frișcă până o încorporezi pe toată în crema de brânză.

Apoi, toarnă treptat și cafeaua solubilă dizolvată, amestecând intens. Continuă amestecarea mărind viteza mixerului până când compoziția capătă consistență cremoasă.

Pasul de amestecare al cremei de mascarpone cu cafea, în bol de sticlă, alături de două recipiente cu cafea și cu zahăr
Toate ingredientele necesare cremei se folosesc reci, pentru reușita sigură a acesteia / Shutterstock

Nu amesteca în exces pentru a nu se îngroșa foarte mult crema sau a nu se tăia. Adaugă și un praf de sare pentru accentuarea gustului. Pune crema într-un recipient cu capac, un bol sau o caserolă și păstreaz-o la rece până în momentul folosirii. Vezi aici cum se prepară și rețeta de cremă de mascarpone cu nucă de cocos.

Iar una dintre rețetele de desert foarte simplu în care poți folosi această cremă este rețeta de biscuiți amaretti cu cremă de mascarpone si nucă de cocos.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
O femeie în rochie albă care reprezintă unul dintre cele 3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în anul Calului de Foc 2026
Horoscop
3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în anul Calului de Foc 2026. Află dacă te numeri printre ele
3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în Anul Calului de Foc 2026. Acești nativi au parte de multe surprize plăcute și de oportunități neașteptate. Este o perioadă de bun augur pentru aceste semne...
2
O femeie cu un felinar care reprezintă una dintre cele 4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026
Horoscop
4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026. Află dacă te numeri printre ele
4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026. Acești nativi au parte de momente surprinzătoare. Venus, planeta iubirii și a banilor, își arată forța asupra acestor zodii. Patru semne...
3
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 27 februarie 2026. Peștii își depășesc limitele. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 27 februarie 2026 spune că simți nevoia să încetinești ritmul sau, dimpotrivă, să începi ceva care să-ți stimuleze mintea și sufletul. Este o zi în care contrastele se împletesc armonios: unii...
4
Martin Short alături de familie pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Motivul pentru care fiica lui Martin Short s-a sinucis. De mai mulți ani se lupta pentru viața ei
Încă o dată, comediantul a fost nevoit să treacă printr-un moment dificil în viața personală. Motivul pentru care fiica lui Martin Short s-a sinucis. De mai mulți ani se lupta pentru viața ei. Vestea...
5
Nick Reiner alături de părinții și frații lui pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Nick Reiner a pledat nevinovat în urma acuzațiilor care i s-au adus. Ce urmează pentru fiul actorului Rob Reiner
Nick Reiner, în vârstă de 32 de ani, este judecat în două capete de acuzare pentru omor de gradul întâi în legătură cu înjunghierea fatală a părinților săi. Nick Reiner a pledat nevinovat în...
PARTENERI
×