Cum să ai grijă de Philodendron. Unde trebuie să stea floarea în casă ca să se dezvolte armonios

Pentru că sigur și tu o ai în casă, află cum să ai grijă de Philodendron. Cu frunzele ei mari, verzi și lucioase, această floare poate da un aspect exotic casei tale. Un alt avantaj al ei este că îngrijirea ei se face foarte ușor.

Andrada Marinică
Publicat: 8 septembrie 2024, 7:37
Philodendronii sunt plantele perfecte de apartament datorită faptului că necesită întreținere redusă / Shutterstock

Există două tipuri de Philodendroni din care poți alege. Floarea cățărătoare și cea care nu are nevoie să fie agățată. În timp ce Philodendronii cățărători necesită o structură de susținere pe care să se urce, ceilalți crec în poziție verticală și nu au nevoie de susținere. În general, trebuie să știi că această floare face parte din categoria plantelor cu o rată de creștere rapidă.

Cum să ai grijă de Philodendron

Deși există mai multe tipuri ale acestei flori, e important de menționat că toate sunt toxice pentru oameni și animale de companie.

Philodendronii sunt plantele perfecte de apartament datorită faptului că necesită întreținere redusă. Cu toate acestea, au nevoie de condiții adecvate de creștere pentru ca planta să fie sănătoasă. Iată principalele cerințe de îngrijire pentru creșterea acestui tip de floare:

  • trebuie poziționată într-un loc cu lumină puternică, lângă o fereastră însorită;
  • pământul din ghiveci trebuie să fie ușor acid, bine drenat;
  • philodrendonul se udă numai atunci când partea de sus a solului s-a uscat;
  • are nevoie de un mediu cald și umed;
  • frunzele trebuie șterse în mod regulat cu o cârpă umedă;
  • are nevoie de îngrășământ lichid o dată pe lună în timpul sezonului de creștere.

Lumină

Philodendronii au nevoie de soare, dar nu în mod direct. E important ca floarea să stea lângă o fereastră care primește lumină puternică, indirectă. Prea puțină lumină are ca rezultat creșterea cu mult spațiu între frunze. Prea multă lumină ar putea arde frunzele.

Pământ

Philodendronilor le place pământul ușor acid, care este bogat în materie organică. Solul trebuie să aibă un drenaj bun. Plantele sunt sensibile la sărurile care se acumulează în sol prin udare. Acest lucru poate duce la îngălbenirea frunzelor.

Apă

Această plantă trebuie udată ori de câte ori partea de sus a solului s-a uscat. Philodendronilor le place în general o cantitate moderată de umiditate. Atât udarea excesivă, cât și o cantitate prea mică de apă pot face ca frunzele să cadă. Philodendronii nu se descurcă bine în solul umed, deoarece acest lucru duce la putrezirea rădăcinilor.

Temperatură și umiditate

Toleranța la temperatură a Philodendronilor variază în funcție de tipul lor. În general, nu ar trebui să fie expuși la temperaturi sub 12 grade Celsius. De asemenea, această floare trebuie protejată de curenții de aer rece, cum ar fi aerul condiționat.

Îngrăşământ

Utilizează lunar un îngrășământ lichid echilibrat în lunile de primăvară și vară. Respectă instrucțiunile de pe eticheta produsului pentru a utiliza cantitatea corectă. Dacă planta ta nu primește suficient îngrășământ, creșterea ei va fi mai lentă decât în ​​mod normal și frunzele ei pot părea mai mici decât de obicei.

Curățarea

Curățarea acestei flori se face folosind foarfece sterilizate. Cel mai bun moment pentru a face acest lucru este primăvara sau vara. Este sigur să faci o curățare ușoară în orice moment al anului pentru a îndepărta frunzele îngălbenite. Cel mai bine este ca tăietura să fie făcută chiar deasupra unui nod al frunzei.

RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Timp liber
Cum se îngrijește corect Aloe Vera, una dintre cele mai iubite plante de interior
Te întrebi cum se îngrijește corect planta de Aloe Vera? Mai jos găsești câteva sfaturi utile de la specialiști. Aceasta este una dintre cele mai iubite plante de interior și poate fi integrată cu...
2
Timp liber
Cu ce poți curăța faianța de calcar și pete. Sfaturi de la specialiștii în curățenie
Există o mulțime de metode prin care poți reda frumusețea băii tale. Descoperă și tu cu ce poți curăța faianța de calcar și pete. Acesta sfaturi de la specialiștii în curățenie te vor ajuta...
3
Divertisment
Demi Moore a împlinit recent 62 de ani, dar arată ca o adolescentă în costum de baie. Actrița și-a aniversat câinele cu o serie de poze sexy
Demi Moore a împlinit recent 62 de ani, dar arată ca o adolescentă în costum de baie. Actrița și-a aniversat câinele cu o serie de poze sexy, iar fanii au remarcat imediat corpul ei...
4
Timp liber
Ingredientul secret din plăcinta cu mere. Cum aduci în casă gustul copilăriei
Vremea rece de afară ne îndeamnă să petrecem mai mult timp în casă. Dacă vrei să-i surprinzi pe cei dragi cu gustul copilăriei, atunci poți să pregătești una dintre cele mai îndrăgite rețete de...
5
Horoscop
Venus în Capricorn aduce vești bune pentru zodii. 3 nativi manifestă abundența
Venus în Capricorn aduce vești bune pentru zodii. Trei nativi din zodiac manifestă abundența în viața lor. Această perioadă pare să fie de bun augur pentru cei mai mulți nativi din zodiac. Se schimbă...
PARTENERI