Copilăria este marcată de multe evenimente importante. În procesul de învățare sau chiar în timpul jocului, copilul se poate zgâria sau tăia. Există mai multe tipuri de răni superficiale pe care le putem trata acasă. Rămâne totuși foarte important să apreciezi cât de gravă este rana și dacă micuțul va avea nevoie de o vizită la medic.
Care sunt rănile superficiale la copii
Înainte să află cum tratăm rănile superficiale la copii, trebuie mai întâi să înțelegem care sunt acestea. Medicii sunt de părere că cele mai multe răni superficiale apar în jurul vârstei de un an. Atunci micuții încep să meargă și să exploreze mediul din jurul lor.
De cele mai multe ori, aceste răni sunt reprezentate de mici tăieturi pe care le putem trata chiar noi acasă. Medicul Elena Popa, invitată în cadrul emisiunii MediCOOL, a explicat când anume o plagă devine serioasă și trebuie să lum măsuri mult mai atente de prim ajutor.
O plagă mică are o adâncime de aproximativ 0.5 cm și o lungime de aproximativ 2 cm. Pe de altă parte există și răni mai profunde. Acestea pot afecta stratul de grosime al pielii. În cazuri grave pot ajunge să afecteze nervii locului în care copilul s-a rănit.
Poți urmări mai jos în cadrul episodului din MediCOOL când este recomandat să mergi la medic și cum trebuie să procedezi în cazul rănilor atunci când acestea nu sunt superficiale.
Cele mai multe zgârieturi și julituri la copii sunt superficiale și pot fi tratate cu ușurință de părinți acasă . În timp ce tăieturile sunt răni de la nivelul pielii, zgârieturile și juliturile sunt considerate a și răni de suprafață.
Juliturile și zgâriturile sunt cele mai des întâlnite răni. Ele pot apărea pe orice parte a corpului, dar cel mai des întâlnite sunt pe mâini și genunchi. De cele mai multe ori, zgârieturile afectează o zonă mai mare de piele, prin urmare pot fi mai dureroase decât juliturile.
Principalele etape de vindecare ale unei răni superficiale
Rănile superficiale la copii se vindecă în mai multe etape succesive. Avem în primă instanță inflamația, atunci când pielea este roșie și pot apărea sângerări superficiale.
Cea de-a doua etapă este reprezentată de formarea unui nou țesut de susținere, atunci când apare crusta rănii și sunt sintetizate fibrele de colagen pentru a se reface complet țesutul.
În ultimă instanță avem etapa de epitelizare, atunci când dimensiunea leziunii devine tot mai mică, iar crusta formată anterior se desprinde rămânând o mică zonă cicatrizată.
Cu toate acestea, fiecare proces de vindecare este diferit și depinde foarte mult de severitatea rănii pe care micuțul a suferit-o.
Este bine ca indiferent de ce se întâmplă să existe în casă un kit de prim ajutor. Uite câteva informații utile privind ceea ce trebuie să conțină un kit complet de prim ajutor.
Cum tratăm rănile superficiale la copii
Înainte să învățăm cum tratăm rănile superficiale la copii, trebuie să înțelegem cât de importantă este grija și confortul pentru micuțul rănit. Copiii trebuie ascultați și înțeleși pentru a putea fi ajutați. Deși în primă instanță suntem tentați să folosim soluții pentru a dezinfecta zona precum apa oxigenată sau betadina, medicii sunt de părere că acestea nu sunt necesare pentru rănile mici, superficiale.
Primul pas pe care e recomandat să-l faci atunci când micuțul tău se taie este să cureți rana cu ajutorul apei și a săpunului. În felul acesta vei curăța resturile care ar putea să fie în zona rănii. Următorul pas ține de securizarea rănii. Aceasta se face cu ajutorul unor plasturi care să apropie marginile plăgii pentru a ajuta la vindecarea mult mai rapidă a rănii.
Dacă vorbim de o rană mult mai profundă care sângerează, înainte de curățarea acesteia este important să se oprească sângerarea zonei respective prin aplicarea cu presiune a unui material absorbant și uscat. Curățarea rănii este necesară pentru a putea preveni infectarea zonei respective. Aplicarea bandajului va ajuta la vindecarea mult mai rapidă și la ferirea zonei de praf sau murdărie.
Este important ca bandajul să fie schimbat ori de câte ori este nevoie, iar ca acesta să fie îndepărtat în momentul în care leziunea începe să se vindece. În astfel de situații este important să evitați plasturii sau pansamentele care s-ar putea lipi de rană. Pentru zonele mici sunt recomandați plasturii sterili, pentru ca ulterior să se aplice un unguent cicarizant care să grăbească procesul de vindecare.
Într-o schemă mai simplă, procesul de tratare arată în felul următor:
- Oprirea sângerării
- Curățarea rănii
- Bandajarea rănii
- Folosirea de unguente cicatrizante care grăbesc vindecare rănii.
Când este recomandat să mergem la medic
Riscul de infectare al rănii ar trebui să ridice părintelui câteva semne de întrebare. Semnele infectării cuprind creșterea durerii în zona afectată, umflături în jurul plăgii, senzație de căldură sau pulsațiile din zona afectată, puroiul sau chiar febra și starea de rău.
De asemenea, plăgile care s-au produs într-un mediu potențial infectat trebuie tratate la medic. Prin acest mediu înțelegem existența ruginei în zona respectivă sau chiar a pământului. În unele cazuri va fi nevoie de aplicarea unei creme cu antibiotic de către medic.
Suprainfectarea se manifestă prin câteva semne simple. Mirosoul, inflamația locală, căldura tegumentului și durerea pulsatilă. Mediul se va ocupa de rănile copiului în funcție de cât de grave sunt acestea.