Experții recomandă acest truc dacă nu poți să adormi ușor. Sfaturi pentru un somn de calitate

Descoperă lista de trucuri pentru un somn de calitate recomandată de experți. Dacă te confrunți cu probleme legate de calitatea somnului sau adormi greu aceste sfaturi sunt pentru tine. Află de ce experții recomandă acest truc dacă nu poți să adormi ușor. Descoperă și tu câteva sfaturi pentru un somn de calitate.

Claudia-Ellena Ignat
Claudia-Ellena Ignat
Publicat: 30 iulie 2024, 8:35

Maniera în care îți organizezi rutina de seară este foarte importantă pentru calitatea somnului tău. Din această rutină fac parte alimentele pe care le consumi la cină, gustarea de dinainte de somn și activitatea fizică din a doua parte a zilei.

Experții recomandă acest truc dacă nu poți să adormi ușor

Obținerea unui somn de calitate este crucială pentru sănătate, dar și pentru starea ta generală de spirit. Există câteva ingrediente care îți pot îngreuna procesul de adormire. Altele însă, pot lucra în favoarea ta, pregătind organismul pentru odihnă.

Este necesar să ai parte de un somn odihnitor de cel puțin șapte, opt ore pe noapte. Evită să bei înainte de somn băuturi care au un conținut ridicat de cofeină, precum cafeaua. Prea multă cofeină înainte de somn poate provoca dureri de cap, stări de agitație, bătăi neregulate ale inimii și anxietate.

Dacă ai avut o cină delicioasă și ușoară, nu neglija importanța alegerii unei gustări pe măsură înainte de somn. În funcție de gustarea aleasă, aceasta poate lucra pentru sau împotriva ta.

Specialiștii recomandă o gustare alcătuită din două ingrediente care te vor ajuta să îți pregătești corpul pentru un somn profund.

Reclamă

Combinația de curcan și ouă este gustarea perfectă înainte de culcare

În general, gustările de seară ar trebui să fie atât nutritive, cât și ușoare. Dacă mănânci prea mult înainte de a merge la culcare, corpul tău va digera mâncarea când ar trebui, de fapt, să se odihnească. Proteinele atât din felia de curcan, cât și din oul fiert tare ajută la sațietate fără a suprasolicita organismul.

„Curcanul este un aliment excelent pentru promovarea somnului, deoarece conține triptofan, un precursor al vitaminei B3 și al serotoninei.”, a declarat expertul în somn Dr. Joshua Tal.

Reclamă

Gustarea ideală pe care o poți consuma înainte de culcare este o combinație hipocalorică de proteine și carbohidrați sănătoși. Iar o felie de curcan și un ou fiert le bifează pe ambele.

Specialiștii explică faptul că vitamina B3 și serotonina contribuie la relaxarea organismului și te vor ajuta sa adormi mai ușor. De asemenea, oul conține și melatonină. Acest hormon este responsabil pentru reglarea stării de somn-veghe și a temperaturii corpului, pentru a asigura un somn de calitate.

Alte alimente recomandate pentru un somn odihnitor

Există opțiuni de gustări potrivite înainte de culcare și dacă ești vegeteriană sau vegană și nu consumi produse de origine animală.

Printre alimentele care au un efect similar asupra calității somnului se numără lactatele, cartofii, fisticul și cireșele. La fel ca în cazul curcanului și oului, și ele conțin triptofan, scrie Healthline.

De asemenea, o gustare care conține carbohidrați poate ajuta la pregătirea organismului pentru odihnă. Potrivit specialiștilor, creșterea rapidă a zahărului din sânge urmată de o cădere rapidă a acestuia este responsabilă de senzația de oboseală și somnolență.

Așadar, consumul unei gustări bogate în carbohidrați crește somnolența dacă o mănânci aproape de ora de culcare. Poți mânca fructe, cereale, nuci sau semințe.

Cum să adormi ușor

Din lista de trucuri pentru un somn de calitate face parte și rutina de mișcare de seară. Pentru a te bucura de un somn odihnitor, alocă 30 de minute pentru activitate fizică, în a doua parte a zilei. Exercițiul fizic regulat ar putea reduce insomnia.

Fie că este vorba despre o plimbare în ritm alert cu două ore înainte de culcare sau de o rutină de antrenament cu greutăți pentru întregul corp pe care o faci acasă.

De asemenea, dușul făcut după cele 30 de minute de mișcare te va ajuta să adormi mai ușor. Fă-l mai degrabă cald decât fierbinte. Deși inițial îți va crește temperatura corpului, scăderea ulterioară a temperaturii corpului va activa în organism starea de somnolență.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 13 februarie 2026. Capricornii se bucură de reușite. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 13 februarie 2026 te încurajează să-ți asculți inima și să ai mai multă încredere în tine. Este o zi în care lucrurile par să se așeze firesc, fără presiune, dar cu...
2
un cal de culoare roșie pe un fundal deschis la culoare
Horoscop
Când începe anul Calului de Foc 2026. Ce reprezintă și la ce trebuie să fim atenți
În luna februarie, Anul Nou lunar chinezesc aduce cu sine schimbări clare. Află când începe anul Calului de Foc 2026. Vezi ce reprezintă și la ce trebuie să fim atenți. Cei mai mulți vor...
3
Meghan Markle și Prințul Harry stau unul lângă celălalt și zâmbesc
Familia Regală
Fosta prietenă a Ducesei de Sussex, pregătită să spună totul. Ce sumă ar primi Jessica Mulroney în schimbul informațiilor despre Meghan Markle
Meghan Markle și fosta ei prietenă apropiată, Jessica Mulroney, nu au mai vorbit de mult timp, dar se pare că stilista este pregătită să dezvăluie secretele regale. Fosta prietenă a Ducesei de Sussex, pregătită...
4
Blake Lively poartă un costum și părul desprins pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Blake Lively și Justin Baldoni nu au ajuns la o înțelegere. Cei doi au petrecut șase ore în sala de negocieri
Încercarea s-a soldat cu un final neașteptat. Blake Lively și Justin Baldoni nu au ajuns la o înțelegere. Cei doi au petrecut șase ore în sala de negocieri. Procesul a fost stabilit pentru data...
5
James Van Der Beek poartă un costum deschis la culoare
Divertisment
James Van Der Beek a murit. Actorul avea 48 de ani și suferea de cancer colorectal
A fost diagnosticat cu cancer colorectal în stadiul 3 în august 2023. James Van Der Beek a murit. Actorul avea 48 de ani. Era cel mai cunoscut pentru rolul lui Dawson Leery din Dawson’s...
PARTENERI
×