Reclamă

John Cena a fost surprins în ipostaze tandre cu soția sa. Cum au fost fotografiați

John Cena a fost surprins în ipostaze tandre cu soția sa. Ei au fost fotografiați în timp ce părăseau o sală de sport din Vancouver, locul natal al femeii. Cei doi s-au ferit de ochii presei, dar fotografii au făcut publice cele mai recente imagini cu cei doi.

Publicat: 23 martie 2021, 8:46

Cena și Shariatzadeh s-au căsătorit în luna octombrie a anului trecut în Tampa, Florida, după 19 luni de logodnă. John Cena a cunoscut-o pe Shay în timp ce filma comedia lui Andy Fickman, Playing with Fire.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

John Cena, 43 de ani, și soția lui în vârstă de 31 de ani, au fost fotografiați în timp ce ieșeau dintr-o sală de sport. Ambii au purtat mască de protecție pe tot parcursul drumului, semn că se feresc cât mai mult posibil de infectarea cu Covid-19.

John Cena a fost surprins în ipostaze tandre cu soția

Cei doi sunt extrem de discreți în ceea ce privește relația amoroasă pe care o au. Atunci când apar în public însă, ei întră rapid în atenția presei și sunt pozați din toate unghiurile.

Așa s-a întâmplat și de această dată când au ieșit dintr-o sală de sport. Îmbrăcați lejer, în ținute sport, cei doi s-au ținut în brațe. Au încercat pe cât posibil să se ferească de blițurile camerelor de fotografiat, dar nu au reușit prea mult.

Vezi mai multe imagini în GALERIA FOTO!

Reclamă
John Cena, alături de soția sa,
John Cena a fost surprins în ipostaze tandre cu soția, dar sunt extrem de discreți în ceea ce privește relația lor / Profimedia Images

În timp ce afară ploua, pentru a-și proteja partenera, John Cena a încercat să o acopere cât mai mult. Cei doi au mers cu privirea în pământ, semn că nu își doresc să intre prea mult în atenția presei.

John Cena și cea de-a doua soție a sa, Shay Shariatzadeh, trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de puțin timp. Cei doi par însă mai uniți ca niciodată, iar aceste imagini nu fac decât să ne întărească convingerea.

Reclamă

John Cena a fost surprins în ipostaze tandre cu soția, iar acum imaginile cu ei țin primele pagini ale publicațiilor din întreaga lume.

Cine e și cu ce se ocupă Shay Shariatzadeh

Shariatzadeh, 30 de ani, lucrează în prezent în Canada ca manager de produs la Sonatype. Este vorba despre o companie de software pentru întreprinderi și este angajată acolo din decembrie 2019.

Publicația People spune că înainte a lucrat la Motorola Solutions. Acolo a desfășurat cercetări privind camerele termice și sistemele de interfonie video, conform profilului ei de LinkedIn.

Shariatzadeh a studiat la Universitatea British Columbia, unde a obținut o diplomă de licență în inginerie electrică și electronică în perioada 2008-2013.

Mama lui Shay Shariatzadeh este de profesie chirurg. Tot publicația menționată mai sus spune că a fost mentorul ei de-a lungul timpului.

Cea mai puternică și mai harnică femeie pe care o cunosc este mama mea. Cea mai mare lecție pe care mi-a dat-o a fost să fiu independentă. Trebuie să lupt pentru lucrurile pe care mi le doresc în viață.

– Shay Shariatzadeh

În trecut, John Cena a mai fost căsătorit cu iubita sa din liceu, Elizabeth Huberdeau. Cei doi s-au despărțit în anul 2012.

Mai apoi, starul WWE a început o relație cu Nikki Bella, pe care a cerut-o în căsătorie în cadrul unei gale de wrestling. Presa tabloidă a scris mai apoi că John Cena s-a răzgândit în privința unei relații de lungă durată cu ea și s-au despărțit.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Zendaya surprinsă într-o fotografie portret pe covorul roșu de la Met Gala 2025
Divertisment
Covorul roșu de la Met Gala 2025. Vedetele care au furat toate privirile cu ținutele lor
Pe covorul roșu de la Met Gala 2025 s-a respecat codul vestimentar și în acest an. Evenimentul a transformat treptele Muzeului Metropolitan de Artă din New York într-un spectacol de eleganță și creativitate, celebrând...
2
trei dintre membrii familiei britanice la un eveniment special pe un fundal deschis
Familia Regală
Prințul Louis a atras atenția la celebrarea a 80 de ani de la Ziua Victoriei. Grimasele adorabile ale micuțului, din nou în prim-plan
Prințul Louis a atras atenția la celebrarea a 80 de ani de la Ziua Victoriei desfășurată pe 5 mai 2025. Alături de părinții săi, Prințul William și Prințesa Kate, precum și de frații săi,...
3
O femeie frumoasă într-o rochie albastră și cu baloane în timp ce stă pe o pajiște
Horoscop
Trei zodii care devin mai frumoase odată cu vârsta, potrivit astrologilor
Acestea sunt cele trei zodii care devin mai frumoase odată cu vârsta, potrivit astrologilor. Unele semne zodiacale înaintează în vârstă cu multă grație, dar și cu mult farmec. Acești nativi au o frumusețe naturală...
4
actriță care zâmbește și se uită în fața camerei pe un fundal deschis
Divertisment
Cameron Diaz surprinde cu un look fără machiaj la 52 de ani. Actrița a luat cina cu soțul ei, Benji Madden
Actrița din „Back in action” a reușit să întoarcă privirile și de această dată, însă dintr-un motiv diferit. Cameron Diaz surprinde cu un look fără machiaj la 52 de ani. A luat cina cu...
5
Porții de plăcintă țărănească cu brânză și verdețuri
Rețete
Plăcintă țărănească cu brânză și verdețuri. Rețetă plină de savoare autentică
Această plăcintă țărănească cu brânză și verdețuri este genul de preparat care aduce aminte de mesele simple și bogate din satele românești. Ingredientele sunt puține, dar alese cu grijă, iar gustul este deplin. Este...
PARTENERI
×