Ora la care mergi la somn te poate proteja de boli cardiovasculare. Ce spun specialiștii

Ora la care mergi la somn îți poate proteja inima de afecțiuni care să îți pun sănătatea în pericol. De fapt, spun cercetătorii, există un moment favorabil sănătății inimii la care trebuie să adormi. Indicat este să te culci între ora 22:00 și 23:00.

Publicat: 11 noiembrie 2021, 8:37

O analiză a datelor adunate de la peste 88.000 de adulți urmăriți timp de aproximativ șase ani, a dezvăluit un risc cu 12% mai mare în rândul celor care adorm între 23:00 și 23:59. Un risc cu 25% mai mare de a dezvolta boli cardiovasculare în rândul persoanelor care au adormit la miezul nopții sau mai târziu, scrie NBC.

Ora la care mergi la somn te poate proteja de boli cardiovasculare

„Corpul are un ceas intern de 24 de ore, numit ritm circadian, care ajută la reglarea funcționării fizice și mentale. Deși nu putem concluziona cauzalitate din studiul nostru, rezultatele sugerează că orele de culcare devreme sau târzii pot avea mai multe șanse de a perturba ceasul corporal. Cu consecințe adverse pentru sănătatea cardiovasculară”, spune un coautor al studiului, David Plans, un expert în neuroștiință și psiholog experimental, care este lector principal în neuroștiința organizațională la Universitatea din Exeter din Marea Britanie.

Pentru a explora modul în care orele diferite de culcare ar putea afecta sănătatea inimii, Plans și colegii săi au apelat la UK Biobank. Aceștia păstrează informații despre peste 500.000 de voluntari cu vârste cuprinse între 37 și 73 de ani, care au fost recrutați din 2006 până în 2010. Ei au furnizat informații despre demografia, stilul de viață și sănătatea lor. Le-a fost evaluată și sănătatea fizică.

Care au fost rezultatele studiului

Cercetătorii s-au concentrat pe 88.926 de adulți, cu vârsta medie de 61 de ani. Aceștia au purtat accelerometre (dispozitive care înregistrează când o persoană se mișcă) la încheieturi timp de șapte zile. Cu datele accelerometrului, cercetătorii au determinat orele de culcare și cele de trezire.

Reclamă

Pe parcursul unei perioade medii de 5,7 ani, 3.172 dintre voluntari (3,6 la sută) au suferit evenimente cardiovasculare, cum ar fi accidente vasculare cerebrale, atacuri de cord sau insuficiență cardiacă. Incidentele au fost cele mai mari în rândul persoanelor cu orele de somn la miezul nopții sau mai târziu. Cele mai scăzute printre cei care au adormit între 22:00 și 22:59.

Chiar și atunci când au fost luați în considerare o serie de factor, inclusiv vârsta, sexul, durata somnului, neregularitatea somnului, viciile, indicele de masă corporală, diabetul, tensiunea arterială, nivelurile de colesterol și statutul socioeconomic, adormirea regulată la miezul nopții sau mai târziu era legată de cel mai mare risc crescut de boli de inimă.

Noul studiu „întărește cu adevărat ceea ce știm din punct de vedere al prevenirii riscului cardiovascular. Somnul este un factor de risc”, a spus dr. Francoise Marvel, profesor asistent și co-director al Laboratorului de Sănătate Digitală Johns Hopkins la Johns Hopkins Medicine din Baltimore.

Reclamă

„Dar există un decalaj imens important de recunoscut. Nu există dovezi care să sugereze în acest moment că îmbunătățirea somnului va reduce în mod eficient evenimentele cardiovasculare, cum ar fi atacul de cord și accidentul vascular cerebral.”

Ce dovezi au oferit studiile anterioare

Studiile anterioare au sugerat că durata somnului este importantă, a spus Marvel. Noul studiu nu a analizat orele de trezire împreună cu debutul somnului. Ghidurile Asociației Inimii sugerează că persoanele care dorm mai puțin de șase ore sunt expuse riscului de hipertensiune arterială. Acest lucru este un factor major de risc cardiovascular, au mai spus experții.

Studiul este deosebit de „intrigant” când vine vorba despre femei, a spus dr. Roxana Mehran, cardiolog intervențional și profesor de medicină la Icahn School of Medicine de la Mount Sinai din New York.

„Deci trebuie să descoperim orice este mai important pentru prevenirea bolilor de inimă la femei”, a spus Mehran.

Noua cercetare arată o asociere. Ea nu demonstrează însă că ora de culcare mai târziu sau mai devreme de ora 22:00-23:00 provoacă boli de inimă. Alți factori pot fi adevărații vinovați, cum ar fi stresul, anxietatea și depresia, a spus ea.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 13 februarie 2026. Capricornii se bucură de reușite. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 13 februarie 2026 te încurajează să-ți asculți inima și să ai mai multă încredere în tine. Este o zi în care lucrurile par să se așeze firesc, fără presiune, dar cu...
2
un cal de culoare roșie pe un fundal deschis la culoare
Horoscop
Când începe anul Calului de Foc 2026. Ce reprezintă și la ce trebuie să fim atenți
În luna februarie, Anul Nou lunar chinezesc aduce cu sine schimbări clare. Află când începe anul Calului de Foc 2026. Vezi ce reprezintă și la ce trebuie să fim atenți. Cei mai mulți vor...
3
Meghan Markle și Prințul Harry stau unul lângă celălalt și zâmbesc
Familia Regală
Fosta prietenă a Ducesei de Sussex, pregătită să spună totul. Ce sumă ar primi Jessica Mulroney în schimbul informațiilor despre Meghan Markle
Meghan Markle și fosta ei prietenă apropiată, Jessica Mulroney, nu au mai vorbit de mult timp, dar se pare că stilista este pregătită să dezvăluie secretele regale. Fosta prietenă a Ducesei de Sussex, pregătită...
4
Blake Lively poartă un costum și părul desprins pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Blake Lively și Justin Baldoni nu au ajuns la o înțelegere. Cei doi au petrecut șase ore în sala de negocieri
Încercarea s-a soldat cu un final neașteptat. Blake Lively și Justin Baldoni nu au ajuns la o înțelegere. Cei doi au petrecut șase ore în sala de negocieri. Procesul a fost stabilit pentru data...
5
James Van Der Beek poartă un costum deschis la culoare
Divertisment
James Van Der Beek a murit. Actorul avea 48 de ani și suferea de cancer colorectal
A fost diagnosticat cu cancer colorectal în stadiul 3 în august 2023. James Van Der Beek a murit. Actorul avea 48 de ani. Era cel mai cunoscut pentru rolul lui Dawson Leery din Dawson’s...
PARTENERI
×