Prăjitură cu rubarbă și bezea. Un desert cu gust dulce-acrișor

Dacă te numeri printre persoanele care adoră deserturile cu gust dulce-acrișor, îți oferim o rețetă de prăjitură cu rubarbă și bezea.

Publicat: 12 mai 2022, 6:22

Rubarba, întâlnită și sub denumirea de rabarbăr sau revent, este o plantă ierboasă, folosită în diferite rețete culinare delicioase.

Face parte din categoria legumelor cu cele mai puține calorii, dar cu un conținut semnificativ de fibre alimentare.

Rubarba mai conține cantități însemnate de vitamine și minerale, cum ar fi vitamina C și vitamina A, calciu, magneziu, fier, zinc și potasiu. Dar, pe lângă acestea, rubarba are un conținut bogat de vitamina K, vitamină cu rol esențial în coagularea sângelui.

De la rubarbă se consumă doar tulpina. Frunzele sale conțin substanțe toxice și nu sunt comestibile. Tulpina de rubarbă are un gust dulce-acrișor și o culoare rozalie, spre roșcat. Poate fi folosită pentru acrirea ciorbelor, dar și pentru prepararea de siropuri, compoturi, gem sau dulceață.

Reclamă

Urmărește mai jos lista de ingrediente și pașii necesari pentru a prepara și tu celor dragi o prăjitură savuroasă cu gust dulce-acrișor.

Prăjitură cu rubarbă și bezea – Ingrediente

Prăjitura se compune dintr-un blat pufos cu bucăți de rubarbă adăugate, acoperit de o bezea spumoasă și delicioasă.

Ingrediente pentru blat într-o formă de copt cu diametrul de 26 cm:

  • 4 gălbenușuri de ouă medii
  • 200 gr zahăr
  • 100 ml ulei
  • 100 ml lapte
  • 200 gr făină
  • 2 lingurițe cu esență de vanilie
  • 5 gr praf de copt
  • 1 praf de sare
  • 4 tije de rubarbă
  • puțin ulei și puțină făină pentru forma de copt.
Reclamă

Pentru bezea:

  • 4 albușuri
  • 100 gr zahăr
  • sucul de la 1/2 lămâie
  • 1 praf de sare
  • 50 gr fulgi de migdale.

Prăjitură cu rubarbă și bezea – Mod de preparare

Începe cu pregătirea ingredientelor pentru blatul prăjiturii. Spală tijele de rubarbă și, cu ajutorul unui curățător de legume, decojește coaja acestora. Taie tijele de rubarbă în bucăți mici de 1 cm grosime. Separă albușurile de gălbenușuri în două boluri. Presară puțină sare peste albușuri și lasă-le deoparte, la temperatura camerei.

Cum prepari blatul cu rubarbă pentru prăjitură

Pornește cuptorul la 180 de grade Celsius.

Adaugă un praf de sare și peste gălbenușuri și amestecă-le bine pentru a-și accentua culoarea. Adaugă zahărul și amestecă bine folosind mixerul până când obții o compoziție cremoasă și deschisă la culoare. Adaugă esența, uleiul și omogenizează compoziția. Apoi, adaugă laptele și făina amestecată cu praful de copt. Vei obține un aluat mai consistent decât aluatul de la rețeta de chec clasic.

Unge interiorul tăvii de copt cu ulei și presară puțină făină. Întinde aluatul pentru blat în forma de copt și presară pe deasupra bucățile de rubarbă. Presează-le ușor să intre puțin în blat. Pune tava la cuptor și coace blatul pentru prăjitură cu rubarbă și bezea pentru 20 de minute, la 180 de grade Celsius. Între timp, pregătește albușurile.

Cum prepari bezeaua

Amestecă albușurile presărate cu sare folosind un mixer electric până când acestea devin cristaline. Adaugă treptat zahărul, dar și sucul de lămâie și amestecă intens până când bezeaua devine fermă.

Scoate tava cu blatul prăjiturii de la cuptor, după ce s-au scurs cele 20 de minute. Întinde rapid și uniform bezeaua deasupra. Presară fulgi de migdale pe deasupra și pune din nou tava cu prăjitură la cuptor pentru 10-12 minute sau până când bezeaua se caramelizează frumos la suprafață.

Oprește cuptorul și mai lasă prăjitura în interior, cu ușa întredeschisă pentru 7-8 minute. Apoi o poți scoate pe un grătar de răcire.

Vezi mai multe imagini cu delicioasa prăjitură în GALERIA FOTO!

Prăjitura cu rubarbă neporționată
Prăjitura se coace în două etape pentru a nu se arde bezeaua / Profimedia Images

Porționează delicioasa prăjitură cu rubarbă și bezea doar atunci când este perfect răcită, pentru a nu se deforma bezeaua.

Din aceeași categorie de prăjituri cu bezea îți mai oferim și rețeta de prăjitură cu mere rase și bezea.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
O femeie cu un felinar care reprezintă una dintre cele 4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026
Horoscop
4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026. Află dacă te numeri printre ele
4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026. Acești nativi au parte de momente surprinzătoare. Venus, planeta iubirii și a banilor, își arată forța asupra acestor zodii. Patru semne...
2
Cele 12 semne zodiacele, dispuse în cercuri, cu două inimi în centru
Horoscop lunar
Horoscopul dragostei pentru luna martie 2026. Nativii sunt în căutarea iubirii
Horoscopul dragostei pentru luna martie 2026 aduce o energie specială în viața ta amoroasă, invitându-te să privești mai atent relațiile și sentimentele care contează cu adevărat. Este o perioadă în care intuiția ta emoțională...
3
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 26 februarie 2026. Gemenii sunt atenți la cei pe care îi numesc prieteni. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 26 februarie 2026 te provoacă să-ți asculți ambițiile și să acționezi în direcția care îți aduce împlinire. Nu mai este o zi a ezitărilor sau a compromisurilor făcute din obligație. Simți...
4
Martin Short alături de familie pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Fiica actorului Martin Short s-a sinucis. Katherine avea 42 de ani
Reprezentanții acestuia au confirmat vestea. Fiica actorului Martin Short s-a sinucis. Katherine avea 42 de ani. Cei doi au apărut în repetate rânduri la evenimente mondene. În vârstă de 42 de ani, Martin Short...
5
O femeie care se află la dermatolog pentru a-și analiza tenul
Sănătate
Principalul factor care îți îmbătrânește pielea. Specialiștii spun că nu are nicio legătură cu expunerea la soare
Specialiștii spun că acesta este principalul factor care îți îmbătrânește pielea, iar surpriza este că nu are legătură directă cu expunerea la soare. Deși razele UV sunt adesea considerate inamicul numărul unu al pielii,...
PARTENERI
×