Rețete de cocktail fără alcool. Patru idei pentru orice eveniment

Dacă te pregătești pentru o petrecere sau vrei să-ți surprinzi prietenii cu o băutură specială preparată chiar de tine, atunci te invităm să încerci una din cele patru rețete de cocktail fără alcool. Acestea sunt perfecte pentru o zi călduroasă de vară, nu conțin foarte multe calorii și îți vor bucura papilele gustative cu arome deosebite.

Publicat: 25 august 2021, 7:58 / Actualizat: 25 august 2021, 10:26
O femeie frumoasă care se află într-o bucătărie și ține în mână un pahar cu un cocktail fără alcool și un shaker
Dacă vrei să-ți surprinzi prietenii cu o băutură specială, atunci te invităm să încerci una din cele patru rețete de cocktail fără alcool / Shutterstock

Pentru rețetele de cocktail fără alcool nu vei avea nevoie de foarte multe ingrediente. Acestea se prepară cu ajutorul fructelor sau a sucurilor acestora și sunt extrem de răcoritoare. În plus, aspectul lor colorat de potrivește perfect cu zilele însorite de vară.

Rețete de cocktail fără alcool

Vara încă nu s-a sfârșit, iar pentru a completa o zi călduroasă tot ce ai nevoie este o băutură sofisticată, dar fără alcool. Un cocktail poate fi alegerea perfectă pentru tine dacă îți dorești să te răsfeți cu ceva unic și inedit. Ingredientele sunt simple și pot fi procurate cu ușurință.

Te invităm să descoperi arome desoebite și să îți exerzei calitățile în bucătărie cu ajutorul uneia dintre rețetele noastre de cocktail fără alcool. Alături de acest cocktail poți savura oricând și o prăjitură delicioasă precum un cheesecake fără coacere.

Cinderella

Cinderella este una dintre cele mai îndrăgite rețete de cocktail fără alcool. Rețeta cuprinde câteva ingrediente simple pe care le găsești cu ușurință la orice supermarket.

Reclamă

Acest cocktail reprezintă o combinașie de sucuri naturale pe care le poți pregăti chiar la tine în bucătărie. Este extrem de răcoros și de aromat, perfect pentru o zi toridă de vară. Vei avea nevoie de  următoarele ingrediente:

Două pahare de cocktail pe un blat de lemn în fața unei piscine care sunt umplute cu un coktail fără alcool intitulat Cinderella
Cinderella este una dintre cele mai îndrăgite rețete de cocktail fără alcool / Shutterstock
  • 100 ml suc de portocale,
  • 100 ml suc de ananas,
  • 50 ml suc de lămâie
  • 200 ml apă minerală
  • Gheață mărunțită
  • 1 jumătate de lingură de sirop de zahăr
Reclamă

Pentru preparare vei avea nevoie de un shaker. Sucurile de ananas, portocală și lămâie, plus siropul de zahăr. Aceste ingrediente se vor pune în recipientul acestuia și se vor amesteca împreună cu gheața măcinată. Amestecul se toarnă într-un pahar special peste care se adaugă apă minerală și două-trei cuburi de gheață. Pentru ornat puteți opta pentru o felie de ananas sau de portocală.

Mojito fără alcool

Mojito rămâne cea mai bună alegere pentru o zi călduroasă de vară. Cu toate acestea, nu toată lumea poate consuma o băutură cu o concentrație puternică de alcool. Acest cocktail minunat se poate prepara și fără alcool, iar varianta non-alcoolică este la fel de delicioasă și de răcoritoare.

O tavă pe care se află un pahar plin cu mojito decorat cu mentă lângă care se află multe frunze de mentă, gheață și lime
Mojito rămâne cea mai bună alegere pentru o zi călduroasă de vară / Shutterstock

Acest cocktail este recomandat pentru persoanele care se află la dietă deoarece conține un număr foarte mic de calorii. Pentru această rețetă vei avea nevoie de următoarele ingrediente.

  • 150 ml de suc de lime
  • 2 pahare de apă tonică
  • 4 lingurițe de miere
  • O carafă cu apă minerală
  • Mentă
  • Cuburi de gheață

Pentru prepararea acestui cocktail fără alcool se pun ingredientele în shaker și se amestecă bine. Frunzele de mentă trebuie mărunțite foarte bine înainte de a fi adăugate în shaker. Conținutul din shaker se va adăuga într-o carafă plină cu apă minerală. La final pune în pahare separate, adaugă gheața și ornează băutura cu felii de lime sau cu mentă.

Cuddles on the Beach

Cuddles on the Beach este varianta non-alcoolică a celebrului cocktail Sex on the Beach. Rețeta acestui cocktail este extrem de parfumată și aromată.

Două pahare care stau pe un bar umplute cu băutura cuddles on the beach lângă care se află bucăți de portocală
Cuddles on the Beach este varianta non-alcoolică a celebrului cocktail Sex on the Beach / Shuttersock

Spre deosebire de celelalte rețete, Cuddles on the Beach combină o serie de arome complet opuse la gust care reușesc să se îmbine într-un mod armonios și delicios. Pentru această rețetă vei avea nevoie de următoarele ingrediente.

  • 8 ml sirop de zahăr
  • 150 ml nectar de piersici
  • 60 ml suc de coacăze negre
  • 50 ml suc de merișoare
  • 30 ml suc de grepfrut
  • Gheață mărunțită

Pentru prepararea acestui cocktail fără alcool vei avea nevoie să adaugi toate ingredientele în shaker împreună cu gheața mărunțită bine. Conținutul amestecat bine se pune într-un pahar cu picior lung care se ornează cu felii de piersică sau cu coacăze.

Pina Colada fără alcool

Pina Colada fără alcool este o altă alegere extrem de parfumată și gustoasă pentru o zi toridă de vară. Rețeta derivă din varianta cu alcool care se prepară de regulă cu rom alb.

Două pahare pe un blat albastru umplute cu pina colada, un cocktail sofisticat fără alcool, și decorate cu felii de ananas
Pina Colada fără alcool este o altă alegere extrem de parfumată și gustoasă pentru o zi toridă de vară / Shutterstock

Rețeta fără rom presupune folosirea unor ingrediente aromate cu un gust delicios de cocos. Este un cocktail răcoritor perfect pentru admiratorii de băuturi exotice. Pentru prepararea acestei băuturi vei avea nevoie de următoarele ingrediente.

  • 150 ml suc de ananas
  • 60 ml lapte de cocos integral
  • 1 linguriță de zahăr brun
  • Extract de vanilie
  • 40 g frișcă folosită pentru ornat
  • 2 pahare de gheață pisată

Pentru prepararea acestuia vei avea de urmat câteva instrucțiuni simple. Pune ingredientele într-un blender și mixează-le bine. Adaugă și gheața mărunțită bine în prealabil. La final toarnă băutura în pahare și decorează cu frișcă, ananas sau fulgi de cocos.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Oameni care stau îmbrățișați pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Vedeta care este de nerecunoscut după moartea tatălui său. A apărut cu părul răvășit în timp ce-și hrănea animalele
A ajuns în luminile reflectorelor grație regretatului mare artista. Vedeta este de nerecunoscut după moartea tatălui său. A apărut cu părul răvășit în timp ce-și hrănea animalele. Are o familie pe cont propriu. E...
2
O femeie frumoasă care reprezintă una dintre cele 3 semne zodiacale pentru care se încheie ghinionul după 23 noiembrie 2025
Horoscop
Ghinionul s-ar putea încheia pentru 3 semne zodiacale după 23 noiembrie 2025. Vezi dacă te numeri printre ele
Ghinionul s-ar putea încheia pentru 3 semne zodiacale după 23 noiembrie 2025. Mercur iese din zodia Săgetătorului, iar această mișcare se va simți eliberatoare pentru mulți nativi. Este momentul oportun pentru schimbări și pentru...
3
Jessica Simpson zâmbește și poartă părul desprins pe un fundal închis la culoare
Divertisment
Au trecut 20 de ani de la acest moment. Cum arată Jessica Simpson în prezent
Jessica Simpson este fără doar și poate o prezență care de-a lungul timpului a ridicat nenumărate semne de întrebare. Au trecut 20 de ani de la acest moment. Vezi cum arată artista în prezent...
4
Actor care stă cu fața la public pe covorul roșu
Divertisment
Unul dintre cei mai cunoscuți actori de la Hollywood trăiește prin hoteluri. Care este situația sa financiară în prezent
A recunoscut că nu mai are propria casă, iar totul se destramă în viața sa. Unul dintre cei mai cunoscuți actori de la Hollywood trăiește prin hoteluri. Care este situația sa financiară în prezent....
5
Pierce Brosnan zâmbește pe un fundal deschis la culoare într-un costum deschis la culoare
Divertisment
Pierce Brosnan apare pe covorul roșu într-o fotografie rară alături de fiul său, Dylan. Cum arată acesta
Cei doi au participat la Premiile GQ Men Of The Year în Londra. Pierce Brosnan apare pe covorul roșu într-o fotografie rară alături de fiul său, Dylan. Actorul de 72 de ani s-a pregătit...
PARTENERI
×