Tort cu nectarine și cremă de ciocolată

Pentru o zi specială petrecută alături de cei dragi, îți recomandăm să testezi o rețetă delicioasă și spectaculoasă de tort cu nectarine și cremă de ciocolată.

Publicat: 9 august 2021, 7:45 / Actualizat: 30 decembrie 2021, 12:00

Poți pregăti rețeta pentru o zi onomastică, o aniversare sau chiar un weekend petrecut alături de familia și prietenii. Este un tort deosebit cu blat de cacao și o combinație interesantă de cremă din nectarine și cremă de ciocolată.

Urmărește mai jos lista completă de ingrediente și modul de preparare pas cu pas, pentru a-i răsfăța pe cei dragi cu un tort de senzație.

Tort cu nectarine și cremă de ciocolată – Ingrediente

Ingredientele pentru acest tort se împart în ingrediente care ajută la prepararea blatului și ingrediente care intră în compoziția cremelor delicioase de ciocolată și nectarine. La toate acestea se adaugă produsele din care se realizează glazură tortului pe care îți propunem să îl încerci și să îl decorezi în funcție de inspirația de moment.

Ingrediente pentru blat cu diametrul de 25 cm:

  • 8 ouă medii
  • 200 gr zahăr
  • 100 gr unt topit
  • 150 gr făină
  • 50 gr pudră de cacao
  • 1 praf de sare
  • 2 lingurițe esență de rom
Reclamă

Ingrediente pentru crema de ciocolată:

  • 500 ml frișcă lichidă, îndulcită
  • 400 gr ciocolată amăruie
  • 2 lingurițe esență de rom

Ingrediente pentru crema de nectarine:

Reclamă
  • 500 gr nectarine fără sâmburi
  • 100 gr zahăr tos
  • 25 gr amidon de porumb

Ingrediente pentru glazură și decor:

  • 100 gr ciocolată neagră
  • 50 frișcă lichidă, îndulcită
  • 2-3 nectarine feliate

Tort cu nectarine și cremă de ciocolată – Mod de preparare

Începi cu prepararea blatului de tort, care necesită un timp de coacere și un timp de răcire. Așază pe masa de lucru toate ingredientele de care ai nevoie și lasă-le 10-15 minute înainte să începi preparea desertului. Pentru reușita sigură a blatului, este important ca albușurile să ajungă la temperatura camerei

Cum prepari blatul de tort cu cacao

Pornește cuptorul la 180 de grade Celsius. Topește untul pe baie de aburi și lasă-l să se tempereze. Ia două boluri și separă în ele albușurile de gălbenușuri. Presară puțină sare peste albușuri și mixează-le până obții o compoziție spumoasă. Adaugă treptat zahărul și mixează energic, folosind treapta superioară a mixerului până va rezulta o bezea fermă.

Amestecă untul temperat cu gălbenușurile, iar făina amestec-o cu pudra de cacao și trece amestecul printr-o sită.

Scoate mixerul din bezeaua de albușuri și folosește în continuare o spatula de silicon. Peste bezeaua de albușuri adaugă compoziția de gălbenușuri cu unt și amestecă ușor cu spatula. Cu mișcări circulare, de jos în sus, omogenizează bine amestecul de ingrediente, obținând astfel o textură aerată.

Adaugă esența de rom, apoi încorporează treptat amestecul de făină cu pudră de cacao.

Tapetează forma de tort cu hârtie de copt la interior și întinde compoziția pentru blat de tort în ea. Coace blatul de tort pentru 30-35 de minute la 180 grade Celsius. Lasă-l să se tempereze în forma de copt, apoi transferă-l pe un platou.

Cum prepari cremele pentru tort cu nectarine și cremă de ciocolată

Prepară mai întâi crema de ciocolată amăruie. Pune într-un vas, la foc mic, frișca lichidă și las-o să se încălzească, dar fără a atinge punctul de fierbere. Stinge focul și adaugă ciocolata ruptă în bucăți mici. Amestecă intens până se topește ciocolata și se omogenizează compoziția.

Lasă compoziția de ciocolată să se răcească, mai întâi pe masa de lucru, apoi o introduci la frigider pentru 30 de minute. După acest interval, introduci mixerul în cremă și o procesezi până capătă cremozitate.

Pentru a prepara crema de nectarine, după ce speli fructele și le îndepărtezi sâmburii, le transformi în piure cu ajutorul blenderului. Trece piureul de nectarine prin sită pentru a deveni fin. Apoi adaugă zahărul și amidonul și fierbe compoziția în baie de aburi până devine consistentă. Las-o la răcit.

Cum asamblezi deliciosul tort cu nectarine și cremă de ciocolată

Cu un cuțit cu lamă foarte subțire, secționează blatul de tort în trei părți aproximativ egale. Pune prima parte pe platoul de tort și încercuiește-o cu inelul detașabil de la forma de tort. Întinde peste acesta crema de nectarine și adaugă a doua parte de blat.

Împarte crema de ciocolată în două părți aproximativ egale. Întinde o parte peste blatul de tort și acoper-o cu ultima parte de blat. Peste acesta întinde restul de cremă și dă forma de tort la rece pentru 2-3 ore. În acest interval, cremele se vor așeza frumos peste blaturile de tort, care se vor hidrata ușor.

Cum pregătești glazura de ciocolată amăruie

Ca și la crema de ciocolată, pune frișca lichidă la încălzit. Stinge focul, adaugă ciocolata ruptă și amestecă intens. Când glazura de ciocolată este omogenă, las-o 3-4 minute să se tempereze, apoi întinde-o uniform deasupra tortului.  Dă din nou tortul la rece pentru 30 de minute, atât cât să devină mai fermă glazura de ciocolată, apoi poți îndepărta inelul circular.

Decorează tortul cu felii de nectarine proaspete, apoi porționează-l și savurează-l alături de cei dragi.

Spor și poftă bună!

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
O femeie în rochie albă care reprezintă unul dintre cele 3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în anul Calului de Foc 2026
Horoscop
3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în anul Calului de Foc 2026. Află dacă te numeri printre ele
3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în Anul Calului de Foc 2026. Acești nativi au parte de multe surprize plăcute și de oportunități neașteptate. Este o perioadă de bun augur pentru aceste semne...
2
O femeie cu un felinar care reprezintă una dintre cele 4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026
Horoscop
4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026. Află dacă te numeri printre ele
4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026. Acești nativi au parte de momente surprinzătoare. Venus, planeta iubirii și a banilor, își arată forța asupra acestor zodii. Patru semne...
3
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 27 februarie 2026. Peștii își depășesc limitele. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 27 februarie 2026 spune că simți nevoia să încetinești ritmul sau, dimpotrivă, să începi ceva care să-ți stimuleze mintea și sufletul. Este o zi în care contrastele se împletesc armonios: unii...
4
Martin Short alături de familie pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Motivul pentru care fiica lui Martin Short s-a sinucis. De mai mulți ani se lupta pentru viața ei
Încă o dată, comediantul a fost nevoit să treacă printr-un moment dificil în viața personală. Motivul pentru care fiica lui Martin Short s-a sinucis. De mai mulți ani se lupta pentru viața ei. Vestea...
5
Nick Reiner alături de părinții și frații lui pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Nick Reiner a pledat nevinovat în urma acuzațiilor care i s-au adus. Ce urmează pentru fiul actorului Rob Reiner
Nick Reiner, în vârstă de 32 de ani, este judecat în două capete de acuzare pentru omor de gradul întâi în legătură cu înjunghierea fatală a părinților săi. Nick Reiner a pledat nevinovat în...
PARTENERI
×