Ruladă cu gem de căpșuni. Un desert simplu, delicios și aspectuos

Ai preparat gem de căpșuni, dar încă nu i-ai testat gustul în deserturi? Îți propunem să încerci rețeta de ruladă cu gem de căpșuni, simplă, delicioasă și aspectuoasă.

Maria Udrea
Maria Udrea
Publicat: 18 septembrie 2023, 6:08 / Actualizat: 18 septembrie 2023, 13:38

Ruladele sunt printre cele mai simple deserturi. Pe cât de simplu se prepară, pe atât sunt de gustoase. În plus, au și un aspect foarte frumos și pot concura cu alte prăjituri pe un platou festiv.

Rețetele sunt foarte versatile. Poți prepara foaia de ruladă și diferite compoziții simple sau combinate. Pentru umplutură poți alege diferite creme, dar poți apela cu succes și la borcanele cu gem sau cu dulceață. Cu cât gemul este mai colorat și mai aromat, cu atât rulada va fi mai spectaculoasă și mai gustoasă.

Printre cele mai frumos colorate și aromate gemuri se numără și cel de căpșuni, dar și cel de zmeură. Descoperă aici și o rețetă de cornulețe de post cu borș în aluat și gem de căpșuni. Mai jos, poți urmări rețeta detaliată pentru rulada delicioasă și spectaculoasă.

Ruladă cu gem de căpșuni – Ingrediente

  • 5 ouă de mărime medie
  • 125 gr făină
  • 125 gr zahăr
  • 50 ml ulei
  • un praf de sare
  • 8 ml esență de vanilie
  • 275 gr gem de căpșuni
  • zahăr pudră pentru decor, opțional.
Reclamă

Rețeta ruladei cu gem – Mod de preparare

Pentru că umplutura o ai deja la borcan, nu îți rămâne decât să prepari foaia de ruladă. Cât despre gemul de căpșuni, poți opta pentru a-l folosi simplu sau îl poți transforma într-un jeleu delicios.

Doar încălzești gemul, îl treci printr-o sită deasă și adaugi o linguriță de amidon. Îl mai fierbi la bain marie, până când se hidratează amidonul, amestecând continuu pentru omogenizare. Acest pas este opțional, rulada va fi delicioasă și umplută cu gemul de căpșuni simplu.

Descoperă aici și o rețeta de ruladă Pavlova cu jeleu de zmeură și mascarpone.

Reclamă

Cum prepari rețeta de ruladă cu gem de căpșuni

Începe cu pregătirea tăvii de copt, în care așezi hârtie pergament. Pornește și cuptorul la 180 de grade Celsius.

Ia două boluri și separă albușurile de gălbenușuri în ele. Albușurile le amesteci bine presărate cu un praf de sare, până când devin cristaline. Apoi, adaugă treptat, jumătate din cantitatea de zahăr și amestecă energic până când obții o bezea fermă.

Amestecă și gălbenușurile cu cealaltă jumătate din cantitatea de zahăr, până când acesta se dizolvă. Adaugă uleiul și esența și omogenizează compoziția. Încorporează în compoziția rezultată bezeaua de albușuri, adăugând-o treptat și amestecând ușor. La final, adaugă treptat și făina trecută prin sită.

Întindem uniform aluatul în tava tapetată cu hârtie de copt. Pune tava în cuptor și coace foaia de ruladă pentru 20 de minute la 180 de grade Celsius.

Imediat după coacere, răstoarnă foaia de ruladă pe un ștergar de bucătărie umezit ușor. Ruleaz-o în acest ștergar și las-o până când se răcește. După răcire, întinde foaia de ruladă și unge-o cu gemul de căpșuni. Ruleaz-o din nou, înfășoar-o cu hârtie de copt și las-o la odihnit 1-2 ore.

Apoi, se va putea porționa frumos.

Ruladă cu gem de căpșuni porționată
Gemul de căpșuni poate fi transformat într-un jeleu delicios / Shutterstock

Dacă dorești și alte rețete de ruladă, îți recomandăm să încerci rețeta de ruladă bicoloră cu vanilie și căpșuni.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 21 noiembrie 2025. Peștii sunt asumați. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 21 noiembrie 2025 spune că astrele scot la iveală motivația interioară, dar și dorința de schimbare, iar pentru unele zodii acest impuls poate aduce transformări neașteptate. Este o zi în care...
2
O femeie frumoasă care reprezintă una dintre cele 3 semne zodicale care vor experimenta o iubire profundă pe 20 noiembrie 2025
Horoscop
3 semne zodiacale vor experimenta o iubire profundă pe 20 noiembrie 2025. Află dacă te numeri printre ele
3 semne zodiacale vor experimenta o iubire profundă pe 20 noiembrie 2025. Acești nativi vor avea parte de surprize plăcute și de momente care le pot schimba viața. Astrele spun că este o perioadă...
3
Georgeina Rodriguez poartă o rochie neagră cu părul prins în coc
Divertisment
Ce ținută a purtat Georgina Rodriguez la Casa Albă. Viitoarea soție a lui Cristiano Ronaldo și-a etalat formele de invidiat
Modelul și influencerul de origine argentiniană s-a logodit cu fotbalistul celebru în 2025. Vezi ce ținută a purtat Georgina Rodriguez la Casa Albă. Viitoarea soție a lui Cristiano Ronaldo și-a etalat formele de invidiat....
4
Faimoși care se țin în brațe pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
A obținut un ordin de restricție împotriva fostului soț și acum a ținut să facă primele declarații. Ce a punctat vedeta
Aflată la un eveniment în Los Angeles, aceasta a vorbit despre cel mai recent eveniment din viața personală. A obținut un ordin de restricție împotriva fostului soț și acum a ținut să facă primele...
5
Meghan Markle și Prințul Harry stau unul lângă celălalt pe un fundal închis la culoare
Familia Regală
Kim Kardashian „i-a prins” mințind pe Ducii de Sussex. Ce a descoperit vedeta
După ce vedeta a șters pozele cu Prințul Harry și Meghan Markle de la ziua mamei sale, aceștia au continuat să fie în centrul atenției. Kim Kardashian „i-a prins” mințind pe Ducii de Sussex....
PARTENERI
×